În luna august 2003, 50 milioane de oameni din SUA au stat fără curent electric, timp de 29 de ore. A fost ceva de neînchipuit. Nimeni nu s-a gândit vreodată că Americii i se poate întâmpla aşa ceva. Nici înainte de 11 septembrie 2001 nimeni nu s-a gândit că cele mai înalte blocuri din New York vor fi şterse de pe harta lumii. A fost o catastrofă. Şi din nou părea că se repetă ceva asemănător. Primul gând s-a îndreptat desigur către Ben Laden. Numai el, fiul întunericului, ar putea să provoace aşa ceva. "Nu veţi scăpa niciodată de spaimă", a profeţit el americanilor. Câteva oraşe au paralizat complet. Trenurile s-au oprit, avioanele n-au mai decolat, metroul s-a blocat în tunel, semafoarele n-au mai mers. Oamenii au pornit pe jos ca să ajungă acasă. Străzile arătau ca un furnicar. Mulţi descurajaţi de distanţa prea mare până acasă, s-au oprit şi au dormit pe străzi. Lifturile n-au mai purtat pe nimeni până la etajul patruzeci. Ici-colo câte o lumânare lumina faţa neputincioasă a americanilor. Inima capitalismului, oraşul New York, a rămas fără puls. Nimic nu mai putea funcţiona. S-a văzut atunci că şi o superputere poate fi neputincioasă. A fost suficient ca să-i lipsească sursa de lumină, curentul electric, pentru ca să nu mai poată face nimic.
Lumea depinde de lumină. Este necesară lumina, curentul electric, ca şi apa, ca şi aerul. Am devenit din ce în ce mai dependenţi de acel curent electric care vine prin cablu. Deşi nu-l vedem, el ne face să vedem realităţile din jurul nostru şi ne ajută să trăim. În mod misterios el rămâne nevăzut, dar efectele sale sunt extraordinare. O viaţă fără curent electric pentru omul modern este ceva de neînchipuit.
Cât de mult depinde lumea de lumină!
Dincolo de lumina soarelui, dincolo de lumina electrică, omul are nevoie, chiar mai mult de lumină pentru spirit. Fără lumina spiritului omul rămâne paralizat complet, incapabil să desluşească sensul vieţii sale, incapabil să se desprindă de rău şi să săvârşească binele.
Cineva s-a prezentat omenirii cu cuvintele: "Eu sunt lumina lumii, cine vine după mine, nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii". E cel despre care noi spunem în crez: "Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat... prin care toate s-au făcut". În persoana lui Cristos, oamenii au descoperit ceva mai mult decât într-un om obişnuit. "Nimeni nu a vorbit ca omul acesta", spuneau contemporanii săi. Nimeni nu a vorbit şi a trăit ca el. Ceea ce a realizat el în lume, nu a realizat şi nu va realiza nimeni. După 2000 de ani oamenii încă mai vorbesc despre el, îşi propun să trăiască asemenea lui, construiesc biserici pentru el, găsesc bucuria şi pacea inimii şi sunt capabili să-şi dea viaţa pentru el. Şi Socrate a avut ucenici, şi Aristotel şi Platon, dar cine în zilele noastre ar fi capabil să-şi dea viaţa pentru învăţătura lor? "Oamenii care locuiau în întuneric şi în umbra morţii au văzut o lumină mare", aşa întrezărea profetul sosirea în lume a celui care e "lumină din lumină".
Pe timp de întuneric, oraşul New York a avut nevoie de zece mii de poliţişti pentru ca oamenii să nu se apuce de rele. Lucrul acesta n-ar fi fost necesar dacă toţi oamenii ar trăi punând în practică învăţătura lui Cristos. A fost întuneric atunci, fără curent electric, dar mai mare întuneric, când pe străzile oraşului New York, cu ceva timp înainte mărşăluia un grup destul de mare de homosexuali având în frunte pe primarul oraşului. Acest întuneric e mult mai periculos decât cel provocat de lipsa curentului electric.
"Nu mai trăiţi ca fii ai întunericului", îndemna apostolul neamurilor pe cei pe care el i-a încreştinat. Şi el a rătăcit o vreme înainte de a-l cunoaşte pe Cristos. Socotea că face bine când mergea pe drumul Damascului cu gândul hotărât de a pune în lanţuri pe creştinii proaspăt apăruţi în lume. L-a oprit la timp lumina orbitoare a lui Cristos şi strigătul său: "Saule, Saule, pentru ce mă prigoneşti?" Cel nevăzut trece printre noi ca şi curentul electric. Conectarea inimii şi a minţii la reţeaua luminoasă va face ca şi noi să fim "lumină din lumină".
Pr. Eugen Budău
