În perioada 12-17 aprilie 2016, în Parohia Luncaşi, au avut loc misiuni populare predicate de către pr. Felician Tiba, coordonator al Oficiului pentru Familii.

Pentru a reda cât mai bine cele trăite voi anexa cuvântul de mulţumire pe care o familie l-a făcut în numele părintelui paroh şi al comunităţii.

La sfârşitul acestor zile pline de har, un singur cuvânt se strecoară printre multe altele care ar putea să exprime ceea ce am simţit şi ceea ce vrem să spunem: Mulţumim!

Mulţumim lui Dumnezeu care ne-a creat, care s-a încrezut în noi în momentul în care ne-a trimis în viaţă şi-i mai mulţumim pentru că prin Cristos, a cărui înviere am sărbătorit-o de curând, ne-a chemat şi ne cheamă la mântuire. Duhul Sfânt să ne dea forţa să răspundem în fiecare moment acestei chemări.

Preasfinţite,

Nu putem să nu vă mulţumim pentru că iubiţi familia şi pentru că aţi face orice ca să vedeţi familia fericită, deschisă spre viaţă, spre iubire şi comuniune. Aşa bănuim că a luat naştere acest Oficiu pentru Familii, ca o mână întinsă a Excelenţei Voastre spre noi, cei care, la un moment dat ne-am simţit chemaţi de Dumnezeu la viaţa de familie. Şi nu aţi greşit şi nu greşiţi, pentru că familia are nevoie de sprijin, are nevoie să simtă Biserica alături, prin preoţii săi, prin predici şi cateheze speciale, aşa cum am ascultat de-a lungul acestei săptămâni, care s-a încheiat atât de repede. Am fi vrut să mai continue...

Vă mulţumim şi Sfinţiei Voastre, părinte paroh, care ne-aţi oferit, nouă, enoriaşilor, parohiei Luncaşi, aceste zile pline de har. Ştim că aţi avut posibilitatea să alegeţi, atât predicatorul, cât şi temele, chiar dacă anul acesta este dedicat milostivirii lui Dumnezeu, dar Sfinţia Voastră aţi ales familia şi milostivirea lui Dumnezeu, aţi ales, nu doar felul unu, ci şi felul doi, şi desert şi fructe, aţi ales tot ceea ce a fost mai bun pentru noi şi vă mulţumim.

Intenţionat l-am lăsat pe părintele predicator, Felician Tiba, la urmă, nu că e mai puţin important, dar este cireaşa de pe tort. Părinte Felician, în sinteză, vreau să vă spun doar atât: Vă mulţumim pentru că nu v-aţi ruşinat să ne vorbiţi despre lucruri pe care Dumnezeu nu s-a ruşinat să le creeze. Aţi făcut ca în această săptămână să vibreze în iubirea lui Dumnezeu exprimată prin partenerul nostru de viaţă; ne-aţi amintit de vocaţia nobilă şi specială pe care o avem de a dărui viaţă, nu doar pe cea fizică, dar şi să facem să fie viaţă în jurul nostru. Ne-aţi spus încă de la început că Dumnezeu ne-a trimis în lume cu scopul de a iubi şi de a ne lăsa iubiţi. Ne-aţi învăţat că familia este semnul milostivirii lui Dumnezeu pentru această omenire şi de aceea trebuie să o apărăm, să o preţuim şi să o propunem mai departe generaţiilor de după noi, aşa cum la rândul nostru am primit-o.

Vă mulţumim, părinte Felician pentru tot ceea ce ne-aţi transmis şi pentru că nu ne-aţi trimis să cărăm pietre, adică să facem ceva greu, ci pentru că ne-aţi spus să ne iubim, vă mulţumim şi la rândul nostru vă asigurăm de rugăciunea şi de iubirea noastră şi vă rugăm să duceţi şi altora mesajul pe care ni l-aţi lăsat nouă în aceste zile.

Mulţumim şi celorlalţi preoţi de la altar, ca şi preoţilor care au fost alături de noi pe parcursul acestei săptămâni, fie la scaunul de spovadă, fie la altar.

Mulţumim doamnei Eugenia Dămătăr care ne-a încântat cu o frumoasă conferinţă despre "Splendoarea iubirii", dar şi mamelor din Uniunea Milostivă a Mamelor Creştine, coordonate de către Surorile "Patimii lui Isus", din Butea, care s-au rugat alături de comunitatea din Luncaşi pentru binele familiei.

Dumnezeu să vă răsplătească pe toţi, iar Sfânta Familie de la Nazaret să binecuvânteze familiile noastre. Mulţumim!

Radu Mihai şi Mariana

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 12-17 aprilie: Luncaşi: Misiuni populare