Ziua a început cu un moment de comuniune, urmat de prima meditație ținută de părintele Gabriel-Iulian Robu, președintele asociației. Meditația s-a bazat pe Evanghelia lui Matei (Mt 15,21-28), în care o femeie canaaneană îl roagă cu insistență și credință pe Isus să-i vindece fiica, grav bolnavă. Părintele Robu a pus accentul pe necesitatea de a rămâne aproape de Dumnezeu și a crede că el ne ascultă, chiar și atunci când pare că este absent sau că ne-ar respinge cererea. În fața încercărilor și în trăirea credinței, suntem chemați să rămânem în rugăciune și să nu renunțăm în a-i cere Domnului ajutorul, chiar și în ciudata emoțiilor umane sau a absenței acestora, care ne-ar putea ușor influența să ne oprim din practicile spirituale. La sfârșit, părintele ne-a propus un exercițiu ignațian, care a constat în a coborî în adâncul nostru și a ne observa emoțiile și suferințele, conștienți fiind că suntem copiii prețioși ai Tatălui și nu ceea ce ne îngrijorează sau limitează în natura noastră umană.
Sfânta Liturghie, care a urmat primei meditații, a fost cel mai important moment al zilei, celebrarea acesteia fiind animată de cântul la chitara și îmbogățită de predica părintelui. Un alt moment spiritual important a fost recitarea Rozariului pentru viață și a misterelor de bucurie, care au adus în centru importanța protejării oricărei vieți, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, mama Mântuitorului.
După prânz, am participat la a doua meditație a zilei, care a avut-o ca model pe Sfânta Tereza a Pruncului Isus, care ne-a învățat prin scrierile ei să ne punem încrederea mereu în Tatăl. Sfânta Tereza spunea că, asemenea utilizării unui lift dintr-o clădire pentru a ajunge la un etaj superior, tot la fel trebuie să acționăm în viața spirituală, așezându-ne plini de credință, asemenea unui copil, în mâinile Tatălui ceresc, pentru ca acesta să ne ridice la cer.
Reculegerea s-a încheiat cu un frumos moment în natură, unde am parcurs stațiunile Căii Sfintei Cruci, însoțiți de mediațiile asupra rolului rugăciunii și a bunelor practici în viața de familie, avându-l pe Cristos drept ajutor și centru.
La final, dorim să îi mulțumim în primul rând bunului Dumnezeu că ne-a adus împreună pentru a celebra viața, cât și să ne exprimăm recunoștința față de organizatorii din Asociația „Familia și Viața”, părintele Iulian Robu, persoanele care ne-au oferit posibilitatea de a folosi spațiul de la Luncani pentru reculegere și toți aceia care au făcut posibilă această zi.
Alicia Benchea
