|
| © Vatican Media |
Între 28 februarie şi 1 martie 2026, un grup de aproximativ 35 de tineri din Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău a primit invitaţia de a participa la cursul "Filip" organizat de către comunitatea carismatică "Magnificat" la Luncani.
Sâmbătă dimineaţă, tinerii au ajuns bucuroşi, dar şi curioşi de ceea ce urma să se întâmple. Ziua a început cu o învăţătură introductivă, iar mai apoi a început "aventura".
Ce este acest curs? Ce se va întâmpla mai exact? Oare voi simţi prezenţa lui Dumnezeu? Acestea au fost câteva dintre întrebările după cu care am pornit la drum şi care ne-au ghidat în parcurgerea drumului spiritual.
Prin experienţa trăită am dobândit cunoştinţe noi; am avut parte de învăţături despre diferite teme spirituale, precum ce înseamnă iubirea lui Dumnezeu, cum să ajungem pe drumul credinţei şi al convertirii, şi multe altele. Însă mai presus de toate am învăţat să simţim, să trăim prezenţa Duhului Sfânt şi să ne lăsăm cufundaţi în iubirea din cadrul Sfintei Treimi. Au existat momente de comuniune dar şi de reflecţie personală în care am putut conştientiza mai bine trăirile, gândurile, dar şi informaţiile primite.
Cursul "Filip" a fost o provocare atât pentru noi, tinerii, cât şi pentru Isus, care a pătruns în inimile noastre şi ne-a deschis calea unui nou început, un început nou alături de el.
Îi mulţumim lui Dumnezeu, comunităţii "Magnificat", părintelui Victor-Emilian Dumitrescu, preoţilor din parohie, tinerilor care au acceptat această provocare, cât şi tuturor binefăcătorilor pentru această experienţă frumoasă.
Andra Budăeş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28 februarie - 1 martie: Luncani: Tineri din Bacău la cursul "Filip" organizat de comunitatea carismatică "Magnificat"
