Luncani: Cursuri de formare pentru animatorii de tineret organizate de Oficiul pentru Vocaţii

În perioada 2-5 mai 2023, Oficiul pentru Vocaţii a organizat la Mănăstirea Carmelită din Luncani cursuri de formare pentru animatorii de tineret. La aceste cursuri, animate de pr. Andrei Laslău de la "Salezienii lui don Bosco" din Bacău, au participat atât preoţi, cât şi persoane consacrate care au dorit să descopere tehnici noi de abordare a pastoraţiei tineretului.

În prima zi am descoperit cum sunt tinerii de astăzi: schimbători, sensibili precum fulgii de nea, individualişti, dezorientaţi, instabili, dar, pe de altă parte, sunt dornici de cunoaştere, sinceri, creativi şi doresc să fie protagonişti. Am descoperit apoi cum sunt tinerii care vin la biserică. Aceştia au dorinţa de a se simţi în siguranţă, de multe ori le este teamă de a nu fi judecaţi, nu se simt protagonişti, de multe ori acţionează ca un grup închis, nu se cunosc între ei, aşteaptă să fie luaţi în serios şi să li se asculte părerea.

A ieşit în evidenţă conflictul între generaţii, cei tineri care se plâng de o moştenire rea pe care o primesc de la cei adulţi. Am găsit câteva cauze ale dezinteresului tinerilor faţă de Biserică: ignoranţa faţă de Biblie, neparticiparea la cateheză şi la Liturghia duminicală. Pornind de la aceste aspecte am concluzionat că este nevoie ca noi, animatorii de tineret, să-i responsabilizăm pe tineri, dându-le diferite misiuni în cadrul comunităţii parohiale, dându-le încredere şi materialele necesare, acordându-le timp, devenind familiari cu ei şi în acelaşi timp să ne asumăm rezultatul.

Am descoperit apoi rolul important al comunităţii parohiale în primirea tinerilor. Să fim atenţi cum îi introducem pe novici în hora parohiei. Comunitatea este locul în care tinerii învaţă să creadă şi să se roage, ea trebuie să devină spaţiul unei fidelităţi creative, de aceea tinerii trebuie să fie motivaţi să-şi investească calităţile lor pentru binele celorlalţi. Pentru a intercepta mai bine lumea tinerilor, comunitatea creştină trebuie să se doteze cu o nouă configuraţie, trecând de la un model cronologic (Botez, Prima Împărtăşanie, Mir, Căsătorie...) la una de tip kairologic (de întâlnire personală cu Dumnezeu - când poţi să spui: uau! În sfârşit am înţeles totul!).

În a doua zi s-a scos în evidenţă importanţa de a forma o echipă. Am făcut deosebirea între un grup şi o echipă. Dacă un grup are un singur responsabil care dirijează totul, într-o echipă fiecare membru are un rol activ, sunt reguli împărtăşite de fiecare şi este o cunoaştere aprofundată între membrii ei. O echipă îşi propune obiective SMART (specific, măsurabil, accesibil, realist şi încadrat în timp). Astfel trebuie să-i ajutăm pe tineri să creeze o comunitate, să le oferim un spaţiu în care să se întâlnească, să se formeze, să facă voluntariat şi să-l descopere pe Dumnezeu. În continuarea zilei am tratat despre importanţa comunicării, am descoperit diferite tipuri de comunicare (verbală, non-verbală, paraverbală), stiluri de comunicare (pasiv, asertiv şi agresiv) şi am aprofundat condiţiile unei comunicări eficiente şi ale unei comunicări ineficiente.

În a treia zi am tratat asupra importanţei planului pastoral şi am văzut că el este un antidot împotriva individualismului, asigură continuitate, ne fereşte de improvizaţie şi provoacă la reflecţie şi reînnoire. În alcătuirea unui astfel de plan trebuie ţinut cont de mai multe principii: timpul este superior spaţiului, unitatea prevalează asupra conflictului, realitatea este mai importantă decât ideea, întregul este superior părţii. În partea a doua a zilei am tratat asupra sistemului preventiv al lui don Bosco în care se porneşte de la copilul aşa cum este el pentru a ajunge la copilul aşa cum ar trebui să fie. Metoda simplă a lui don Bosco este aceea de a fi împreună cu copiii şi tinerii şi a le oferi o asistenţă activă. Acest sistem preventiv implică ca educatorul să fie în slujba celui care educă, educatorul să aibă un comportament exemplar, copiii trebuie să aibă mereu ceva de făcut şi să se acorde o libertate mai mare pentru jocuri.

În cea de-a patra zi am descoperit cum trebuie creat un plan de dezvoltare personală prin diferite metode: Piramida lui Maslow, analiza SWOT şi roata vieţii. Am continuat apoi să aprofundăm asupra comunicării asertive (atenţie, situaţie, emoţie, reacţie, test, implicare, valorizare). În partea a doua a zilei am descoperit metode de educaţie nonformală precum biblioteca vie, cafeneaua publică, flashmob-ul, jocuri de teambuilding, photovoice, teatru de improvizaţie şi teatru forum.

La finalul cursului participanţii şi-au exprimat dorinţa de a acorda mai multă atenţie tinerilor, au conştientizat importanţa unui plan pastoral, au descoperit că este o artă în a lucra cu tinerii, au descoperit importanţa lucrului în echipă şi şi-au propus să-i responsabilizeze mai mult pe tineri şi să fie mai aproape de ei.

Trebuie spus că, pe lângă orele de curs, ne-am bucurat de momente de rugăciune şi de destindere. A fost un timp plăcut petrecut împreună în care ne-am format, ne-am cunoscut mai mult şi am crescut în credinţă.

Domnul să ne ajute prin Duhul Sfânt să punem şi în practică ceea ce am învăţat spre binele tinerilor noştri şi al comunităţilor noastre parohiale.

Pr. Alexandru Percu,
director al Oficiului pentru Vocaţii

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2-5 mai: Luncani: Cursuri de formare pentru animatorii de tineret organizate de Oficiul pentru Vocaţii