La Centrul de spiritualitate carmelit din Luncani a avut loc, în perioada 16-18 martie 2007, cel de-al doilea curs de formare pentru preşedinţii parohiali ai Acţiunii Catolice, cu tema "Acţiunea Catolică - vocaţie şi misiune" şi motoul "A intrat să rămână cu ei" (Lc 24,30).
La această activitate au participat aproximativ 45 de tineri şi şase adulţi din zonele Iaşi, Bacău şi Roman. Alături de preşedinţii parohiali au fost pr. Felix Roca, asistent spiritual general al AC, sr. Silvia Brandiu, Anca Lucaci, preşedinte diecezan şi alţi membri ai Comitetului Director AC.
Momentele formative despre vocaţia laicului în Biserică, misiunea, demnitatea şi responsabilitatea acestuia, precum şi despre managementul Acţiunii Catolice, completate de laboratoare practice au stârnit un viu interes din partea participanţilor şi i-au mobilizat pentru a trăi mai intens vocaţia de laic în Biserică şi în cadrul asociaţiei.
Participanţii la acest campus au sosit de vineri după-amiaza la Mănăstirea Carmelită, unde, după rugăciunea de seară şi sfânta Liturghie celebrată de pr. Felix Roca, au participat la un moment spiritual deosebit - Calea crucii, care s-a desfăşurat în păduricea ce înconjoară mănăstirea şi biserica. Preşedinţii parohiali au parcurs staţiunile cu lumânări în mână, s-au rugat şi au meditat în faţa celor paisprezece cruci amplasate de o parte şi de alta a cărării ce străbate pădurea.
Sâmbătă, preşedinţii parohiali au avut parte de o zi intensă de lucru, în care s-au cunoscut mai bine, au luat parte la cursuri formative, s-au spovedit, s-au jucat şi mai ales au încercat să găsească soluţii la câteva dintre problemele cu care se confrunta membrii din Acţiunea Catolica.
Primul moment important de sâmbătă a fost formarea susţinută de pr. Felix, care s-a desfăşurat în două etape: "Vocaţia laică în Biserică" şi "Laicii în parohie". Sub tema anului asociativ "Mărturisitori ai prezenţei lui Cristos", părintele a început cursul adresând persoanelor prezente îndemnul de încerca să-şi dea seama că nu sunt singure: "Să conştientizăm că Isus păşeşte cu noi!".
Cu ajutorul videoproiectorului şi al unui material realizat în PowerPoint, preşedinţilor parohiali AC li s-a explicat că relaţia dintre Dumnezeu şi om trebuie să fie una de reciprocitate: "Dumnezeu când iubeşte cheamă, omul când se lasă iubit răspunde". Plecând de la aceasta frază, părintele a subliniat că "în Biserică, fiecare persoană trebuie să-şi găsească locul. Nimeni nu este în plus, deoarece fiecare viaţă este un plan de iubire al lui Dumnezeu". În cadrul momentului formativ, preşedinţii parohiali au ascultat, au luat notiţe şi au intervenit cu păreri legate de ceea ce reprezintă noţiunea de laic. Continuând cu ideea că "a fi laic este o vocaţie particulară", părintele a recomandat persoanelor prezente să citească decretul Apostolicam actuositatem ce se găseşte în Conciliul Vatican II, decret care vorbeşte despre vocaţia şi misiunea laicilor, demnitatea şi responsabilitatea lor, de faptul ca laicii sunt chemaţi să trăiască, să mărturisească şi să împărtăşească prezenţa lui Cristos în lume şi puterea sa de transformare.
În cea de-a doua etapă - "Laicii în parohie" - s-a aprofundat, pe baza decretului Apostolicam actuositatem, faptul ca laicii oferă sprijin păstorilor într-un mod de coresponsabilitate, participă şi susţin iniţiativele parohiei şi cele diecezane.
Spre finalul momentului formativ pr. Felix a făcut cunoscut preşedinţilor parohiali îndemnul papei Ioan Paul al II-lea care spunea: "Nu fiţi pasivi, viitorul depinde de voi!", după care a concluzionat spunând: "Tu poţi să faci ca Acţiunea Catolică să fie mai vie, mai frumoasă, mai puternică!"
După aceea persoanele prezente au avut ocazia de a se spovedi şi au participat la sfânta Liturghie, la care a fost prezent şi pr. Iosif Dămătăr, asistent spiritual al sectorului adulţi, din Acţiunea Catolică.
A urmat apoi un moment de pauză când preşedinţii parohiali au explorat locul din jurul mănăstirii şi s-au odihnit pentru a participa activ la următorul moment important al zilei, momentul formativ "Managementul şi Acţiunea Catolică" susţinut de Anca Lucaci.
În cadrul acestuia, preşedinta diecezană a explicat ce înseamnă să fii lider al unui grup, ce responsabilităţi are un lider, care este rolul lui în cadrul unui grup, ce face liderul pentru cei din echipa sa, care sunt caracteristicile unui bun lider. Spre final s-a vorbit despre ce trebuie să facă un preşedinte parohial pentru ca activităţile şi relaţiile dintre membrii din Acţiunea Catolică să fie mai bune. Astfel, preşedintele parohial trebuie să menţină raporturi de comuniune cu păstorii Bisericii, este un punct de reper pentru unitatea internă a asociaţiei, contribuie la construirea de raporturi de comunicare şi fraternitate, are grija ca întreaga carismă a Acţiunii Catolice să fie văzută în autenticitatea sa, ştie să se implice şi să dea încredere, se îngrijeşte de propria sa formare, alegând să facă în fiecare an experienţa unor exerciţii spirituale, promovează în asociaţia sa parohială grupul animatorilor şi al educatorilor AC, se îngrijeşte să relaţioneze cu toţi, pornind de la alte asociaţii prezente în parohie.
După acest moment formativ, participanţii au fost împărţiţi în şase grupuri participând la o serie de laboratoare care au avut ca scop găsirea unor soluţii la problemele cu care se confruntă de cele mai multe ori membrii Acţiunii Catolice. Printre aceste probleme s-au numărat: "Bisericuţele", "Când unul vorbeşte...ceilalţi vorbesc", "Când doi se ceartă nimeni nu câştigă", "Aş vrea să fac şi eu ceva, dar nu ştiu în ce fel", "Cine vrea să se ocupe de această activitate?", şi "Supărăcioşii, nemulţumiţii, comentatorii". În urma discuţiilor în grupuri care au durat aproape două ore, preşedinţii parohiali au găsit soluţii la aceste probleme, soluţii care au fost scrise pe nişte planşe şi prezentate în plen celorlalte grupuri.
La final pr. Felix a subliniat faptul că un preşedinte parohial trebuie să fie responsabil, implicat şi atent la ceea ce se întâmplă în Acţiunea Catolică, să observe problemele şi să analizeze atent de unde au pornit acele probleme, pentru ca apoi să găsească soluţii utile şi practice care să ducă la bunăstarea întregului grup.
Seara de sâmbătă s-a încheiat cu jocuri în care au fost implicate majoritatea persoanelor, jocuri organizate de participanţii din fiecare zonă.
În ultima zi, duminică, preşedinţii parohiali au participat la un program spiritual susţinut de sora Silvia Brandiu, au luat parte la Liturghie, după care s-au întâlnit pentru concluzii. Au fost prezenţi de asemenea pr. Costel Ţăranu, asistent spiritual al tinerilor din zona Bacău, şi pr. Florin Sescu, colaborator al Acţiunii Catolice. În cadrul concluziilor preşedinţii AC şi-au exprimat părerea despre ceea ce au trăit în acest campus, cum vor proceda când vor ajunge în parohiile lor, ce vor face în situaţiile dificile, dar mai ales au ţinut să precizeze cât de importante sunt astfel de cursuri formative. Spre marea lor bucurie aceştia au primit fiecare câte un CD cu toate materialele care le-au fost prezentate în cadrul cursului, pentru ca, la rândul lor, ei să aplice în grupul lor parohial tot ce au învăţat la Luncani.
Plini de voie bună şi încărcaţi spiritual, preşedinţii parohiali au schimbat între ei adrese de email, numere de telefon pentru a păstra legătura şi a comunica despre experienţele trăite în cadrul grupului din parohiile unde sunt lideri.
Iulia Benchea
