AC: "Să strălucească lumina voastră!" - curs de formare pentru preşedinţii parohiali

În perioada 29 noiembrie - 1 decembrie 2013 a avut loc, la Traian, la Centrul "Gaudium et Spes", cursul de formare pentru preşedinţii parohiali ai Acţiunii Catolice din Dieceza de Iaşi.

La curs au participat 33 de preşedinţi, care, îndrumaţi de membrii consiliului diecezan şi de părintele Felix Roca, asistent spiritual general al Acţiunii Catolice din România, au reuşit să pătrundă în amănuntele vieţii de acţionar şi să înţeleagă care este misiunea lor în această asociaţie.

Activităţile au debutat vineri seara, cu sfânta Liturghie, unde împreună cu părintele celebrant Felix Roca, ne-am luat fiecare hotărârea de a interioriza toate lucrurile pe care acest curs ni le va oferi, mai mult, de a trăi aceste zile în prezenţa permanentă a lui Dumnezeu, pentru un început de Advent vrednic. După cină, participanţii au avut parte de câteva jocuri de cunoaştere, prin care fiecare a dovedit creativitate, inventivitate, unicitate. Jocurile de vineri seara au reprezentat un punct de plecare esenţial în desfăşurarea activităţilor de a doua zi.

Ziua de sâmbătă a început cu recitarea rugăciunii Laudelor din Liturgia Orelor, pentru a conştientiza prezenţa şi grija lui Dumnezeu faţă de noi şi de tot ceea ce facem. A urmat apoi un moment de formare din partea părintelui Felix, care a avut la bază vizionarea unui film polonez: "Podul". Astfel, am învăţat că oricât de dură este uneori viaţa, şi oricât de grele ne par obstacolele, nu trebuie să moară speranţa din sufletele noastre. Întotdeauna trebuie să avem curaj să căutăm în jurul nostru motive pentru care să continuăm să luptăm, să ne amintim să ridicăm privirea spre cer, acolo de unde Dumnezeu Tatăl ne priveşte şi ne oferă protecţia sa.

A urmat apoi o discuţie pe baza scrisorii papei Benedict al XVI-lea către Forumul Internaţional al Acţiunii Catolice, desfăşurat la Iaşi în 2012. S-a pus în valoare acea trecere de la colaborare la coresponsabilitate pe care o sugerează Sfântul Părinte. De asemenea, părintele Felix a prezentat şi care este rolul nostru în Biserică, ne-a explicat modul în care noi ne trăim vocaţia prin tot ceea ce facem zi de zi, nu numai în cadrul comunităţii, ci oriunde am fi. "Când timpurile sunt întunecate, misiunea noastră este aceea de a aduce lumină, speranţă".

După acest moment de formare au urmat dinamicile formative, unde participanţii au putut învăţa, la alegere, despre reacţie, motivaţie, iniţiativă sau atitudine. În grupuri mici, dinamica discuţiilor a fost intensă. Participanţii au putut învăţa unii de la alţii, cei mai noi de la cei cu experienţă. Au asimilat, de asemenea, şi cunoştinţe în ceea ce priveşte rolul lor ca şi preşedinte parohial, au învăţat despre ce înseamnă a fi liderul unui grup şi cum să colaboreze cu membrii grupului de Acţiune Catolică de care sunt responsabili.

La prânz, ne-am strâns cu toţii în capelă unde am participat la celebrarea sfintei Liturghii, mulţumindu-i lui Dumnezeu că rămâne mereu în mijlocul nostru şi ne inspiră în a face alegerile corecte în drumul nostru spre o viaţă trăită sub principiile unui creştin demn.

Programul de după-amiază a fost constituit din trei ateliere de lucru, care dezvoltau tematici generale aprofundate în ceea ce priveşte apartenenţa la Acţiunea Catolică. La atelierul de Identitate, s-a discutat îndeosebi despre misiunea şi rolul nostru ca şi membri ai Acţiunii Catolice. La atelierul despre Adeziune, au fost dezbătute neclarităţile legate de procesul depunerii adeziunii la Acţiunea Catolică şi despre ce înseamnă, de fapt, a depune adeziunea la Acţiunea Catolică. La cel de-al treilea atelier, cel despre Coeziunea grupului, participanţii au putut dezbate, testa şi înţelege importanţa încrederii.

Seara s-a încheiat cu un moment de rugăciune, prin care am deschis şi postul Adventului, am aprins prima lumânare din coroana de Advent, iar apoi am adorat preasfântul sacrament expus în capela centrului din Traian.

În cea de-a treia zi, duminică, am formulat concluziile acestui curs în ceea ce priveşte învăţăturile cu care preşedinţii parohiali se întorc acasă. S-au clarificat ultimele aspecte iar participanţii au fost încurajaţi să împărtăşească şi celor de acasă fructele pe care le-au cules la acest curs de formare. De asemenea, remarcându-se de-a lungul acestor zile, fiecare dintre ei a primit câte o diplomă personalizată, care să le aducă aminte cu drag de zilele petrecute la Traian.

Participarea la sfânta Liturghie a fost de această dată alături de comunitatea din Traian, răspunzând cu deschidere invitaţiei părintelui de acolo, Eduard Patraşcu. Cu atât mai mult ne-am bucurat să participăm la sfânta Jertfă alături de ei, pentru că a avut loc şi sfinţirea ministranţilor din biserica de acolo, şi am simţit fiecare în suflet sărbătoarea lor. La predică, părintele ne-a vorbit despre timpul folosit cu har. Ne-a îndemnat pe toţi să facem din acest post o perioadă în care să reflectăm asupra a ceea ce suntem şi a ceea ce facem, în care să conştientizăm că toate sunt daruri venite de sus, că Fiul lui Dumnezeu care va veni nu este altceva decât o prezenţă care ajută şi pentru care trebuie să ne pregătim atent sufletele.

După prânz, participanţii au pornit spre comunităţile lor, cu hotărârea să facă din misiunea lor de membri în Acţiunea Catolică una demnă, care să fie un exemplu pentru cei din jurul lor şi care, mai presus decât orice, să strălucească şi să fie o bucurie pentru Tatăl Ceresc.

Raluca Cocuţ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: AC: "Să strălucească lumina voastră!" - curs de formare pentru preşedinţii parohiali (29 noiembrie - 1 decembrie)

Conținut extern de la static.googleusercontent.com Acest furnizor extern nu poate fi încărcat direct pe ERCIS.