Zile frumoase se anunţau la începutul verii pentru comunitatea din Luizi-Călugăra: primiţii, mir, campusuri, un proiect pentru o biserică nouă. Iar una dintre ele s-a transformat într-o sărbătoare cum rar ne este dat să avem, mai exact, odată la trei ani. Conferirea sfântului sacrament al Confirmaţiunii a avut loc anul acesta, la 28 iulie 2013, o zi călduroasă şi însorită. Într-o nouă zi de Rusalii, Duhul Sfânt a coborât asupra celor 176 de copii şi tineri temeinic pregătiţi pentru acest moment.

Pregătirea candidaţilor a început încă din luna aprilie, care, împărţiţi în grupuri mai mici, dar având ca responsabili preoţii din comunitatea noastră cât şi surorile franciscane, ajutaţi şi de animatori, au reuşit să parcurgă cu succes întrebările propuse în catehism. După examenul final, părintele paroh Daniel-Anton Lucaci le-a dat acordul de a continua pregătirea pentru primirea sfântului Mir.

Ziua mult aşteptată atât de comunitatea noastră, dar mai ales de candidaţi a început devreme, fiecare gospodină şi-a pus la dispoziţie tot ce avea mai frumos în casă pentru a împodobi cât mai frumos strada pe care urmau să vină episcopii. Întâmpinaţi de autorităţile locale la intrarea în comună, aceştia au ajuns în jurul orei 10 în faţa bisericii, unde au fost încântaţi de atmosfera de sărbătoare inspirată de costumele naţionale. La îndemnul părintelui paroh, toate costumele naţionale din comună au fost îmbrăcate. Şi cum se putea altfel când nu unu, ci trei episcopi, PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă şi PS Sebastiano Dho, episcop emerit de Alba (Italia), ne-au călcat pragul.

Liturghia propriu-zisă a conferirii Mirului a început la ora 10.30 cu o lungă procesiune formată din numeroşii candidaţi purtând costume naţionale, un număr mare de preoţi, împreună cu părintele provincial Emilian Cătălin şi părintele Isidor Dâscă, decan de Bacău, şi cei trei episcopi. Biserica frumos împodobită şi cântecele frumos animate au făcut căldură şi aglomeraţia din biserică să fie doar detalii. De buna pregătire a copiilor şi tinerilor ce urmau a fi confirmaţi s-a convins şi PS Aurel Percă când, în cadrul predicii, şapte dintre candidaţi au fost invitaţi la altar pentru a-şi reprezenta colegii şi prietenii. Atât ei, cât şi restul candidaţilor şi-au demonstrat cunoştinţele, Preasfinţitul fiind plăcut impresionat. Povestioara cu care a fost încheiată predica a stârnit zâmbete tuturor: avem două urechi ca să auzim mult şi o singură gură ca să vorbim puţin.

După reînnoirea făgăduinţelor de la sfântul Botez cei trei episcopi au uns cu ulei sfinţit pe cei 176 copii şi tineri. Sărbătoarea a continuat într-o atmosferă plăcută, emoţiile candidaţilor trecuseră, pe chipurile lor se putea vedea un zâmbet cald, iar în biserică se simţea un parfum plăcut.

La încheierea sfintei Liturghii s-au adus mulţumiri în primul rând lui Dumnezeu, apoi Preasfinţiţilor, apoi tuturor celor care au avut o contribuţie la această sărbătoare frumoasă. Sperăm ca ea să nu fie uitată prea curând, noii mărturisitori ai credinţei creştine să folosească darurile primite de la Duhul Sfânt şi să devină cu adevărat acei martori ai lui Cristos de care lumea de astăzi are nevoie. Domnul să îi binecuvânteze pe ei, dar şi pe noi toţi!

Pace şi bine!

Monica-Alina Gabor

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28 iulie: Luizi-Călugăra: Conferirea sfântului Mir