Comunitatea din Frumoasa a îmbrăcat haine de sărbătoare în ziua de sâmbătă, 15 septembrie 2012, zi de neuitat pentru cei 125 de copii care au primit sacramentul Mirului, prin mâinile Preasfinţitului Aurel Percă, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 11.00.

După o îndelungată pregătire, ce a avut loc sub atenta îndrumare a părintelui paroh Bernadin Farţade şi a fostului părinte vicar Cristian Burcă, în prezent paroh în comunitatea din Belceşti, a sosit ziua mult aşteptată. Candidaţii împreună cu naşii, preoţii, oficialităţile locale şi toţi credincioşii l-au primit pe PS Aurel cu nespusă bucurie şi emoţie.

La predică, Preasfinţitul i-a invitat pe copii să răspundă la câteva întrebări, după care le-a vorbit despre semnificaţia sacramentului Mirului, îndemnându-i să păstreze mereu în suflet sămânţa primită în această zi binecuvântată, pentru ca ea să se maturizeze şi să aducă roade în viaţa lor creştină, devenind adevăraţi mărturisitori ai Evangheliei lui Cristos.

După omilie a urmat momentul culminant al sărbătorii: conferirea sfântului Mir.

La încheiere, părintele paroh i-a mulţumit bunului Dumnezeu pentru că a clădit alte 125 de temple depline ale Duhului Sfânt în comunitatea noastră. De asemenea, părintele i-a mulţumit Preasfinţitului Aurel pentru prezenţa sa în mijlocul nostru, după care i-a încurajat pe copii să răspândească buna mireasmă a Duhului Sfânt în familie, la şcoală şi în societate.

Sărbătoarea noastră s-a încheiat prin cuvântul de apreciere şi binecuvântare din partea Preasfinţitului Aurel Percă.

Duhule Sfânt, Dumnezeule, fă din inimile noastre locul prezenţei tale!

Emilia Baciu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15 septembrie: Frumoasa: Conferirea sacramentului Mirului