Cea de-a cincea Întâlnire Naţională a Preoţilor a avut loc la Lugoj, între 13 şi 15 aprilie 2010. Au participat în jur de 50 de preoţi din toate diecezele şi eparhiile catolice din ţară (singura lipsa a fost Eparhia de Satu Mare). În prezenţa Preasfinţitului Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, prelegerile şi dezbaterile din cadrul acestei întâlniri au pornit de la tema "Preoţia - mărturie şi trăire a iubirii lui Cristos" şi au fost susţinute de pr. conf. univ. dr. Cristian Barta, directorul Departamentului Blaj al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai". Moderator al întâlnirii a fost pr. drd. Coriolan Mureşan, vicar judecătoresc al Eparhiei de Lugoj.

Dieceza de Iaşi a fost reprezentată de: pr. Petru Blaj (Butea), pr. Bernadin Farţade (Frumoasa), pr. Daniel Cimpu (Valea Mică), pr. Adrian Blăjuţă (Bacău "Fericitul Ieremia") şi pr. Cristian Cherecheş, OFMConv (Prăjeşti).

În deschiderea întâlnirii, după ce a fost celebrată sfânta Liturghie în rit bizantin în catedrala greco-catolică din Lugoj, Excelenţa sa Alexandru Mesian, episcop de Lugoj, i-a salutat pe toţi şi şi-a exprimat bucuria de a fi gazda evenimentului naţional la care participă preoţii din toate colţurile României pentru a-şi întări fidelitatea în slujirea preoţească. Preasfinţitul a vorbit despre importanţa Anului Sfintei Preoţii şi a evocat exemplul sfântului Ioan Maria Vianney, propunându-l tuturor preoţilor ca exemplu, iar pe credincioşii prezenţi i-a îndemnat să se roage pentru vocaţii şi pentru preoţi, pentru a avea preoţi sfinţi.

În prelegerea introductivă, "Preoţia - darul iubirii lui Cristos", făcându-se "ecou al Bisericii, al Sfintei Scripturi şi al Părinţilor Bisericii", pr. dr. Cristian Barta a vorbit despre tema întâlnirii. Părintele i-a făcut conştienţi pe cei prezenţi de situaţia contemporană în care ne aflăm, o societate în care valorile sunt puse sub semnul întrebării, o lume din ce în ce mai mult secularizată, iar această secularizare îi influenţează şi pe preoţi. Părintele a luat ca punct de plecare pentru întâlnirea de la Lugoj "iubirea", amintind de cuvintele sfântului Ioan Vianney, "Preoţia este iubirea inimii lui Cristos", iar izvorul realităţii preoţeşti nu este iubirea noastră, ci aceea a lui Cristos. În continuare a vorbit despre "iubirea" ca dar, scoţând în evidenţă că Preoţia nu e un dar ca oricare altul, dar că trebuie trăită sub semnul iubirii, a unei iubiri care se jertfeşte, după exemplul lui Cristos.

A doua zi, dimineaţa, a fost celebrată sfânta Liturghie în rit latin, iar în cursul zilei au fost susţinute două prelegeri: "Comuniunea sacerdotală" şi "Mărturisirea iubirii lui Cristos prin trăirea paternităţii spirituale".

La prima prelegere, după ce a făcut o privire asupra conceptului de "comuniune" în cultura contemporană, amintind că de cele mai multe ori acesta e pus în relaţie cu un scop, cu sensul interesului, părintele conferenţiar a vorbit despre sensul ontologic şi teologic al comuniunii, cu referinţă deosebită la rolul Euharistiei. Apoi, amintind de îndemnul papei Benedict al XVI-lea, părintele a atenţionat că preotul trebuie să trăiască efectiv, dar şi afectiv comuniunea, pentru că preoţia îşi găseşte identitatea în comuniunea treimică şi sacerdotală.

În discuţiile pe grupuri, preoţii au încercat să descopere originea şi sensul vocaţiei sacerdotale şi apoi care este rolul rugăciunii în viaţa preotului.

La ora 12.00, preoţii, împreună cu PS Alexandru Mesian, au vizitat Centrul educativ socio-sanitar "Sf. Ioana Antida", iar după-amiază au vizitat Casa memorială "Episcop Ioan Ploscaru", mănăstirea greco-catolică "Naşterea Maicii Domnului" a surorilor baziliene din Lugoj, biserica romano-catolică din Lugoj şi catedrala greco-catolică.

În prelegerea din după-amiaza zilei de 14 aprilie, s-a vorbit despre paternitatea spirituală, o realitate care fascinează, dar totodată şi greu de trăit şi experimentat, într-o lume care trăieşte astăzi o criză a paternităţii. S-a evidenţiat că orice paternitate spirituală se bazează tot pe paternitatea lui Dumnezeu şi pe lucrarea lui Cristos, iar paternitatea spirituală este pretinsă preotului, chiar dacă nu aparţine exclusiv preotului. După ce a fost făcută o distincţie între spovadă şi îndrumare sau direcţiune spirituală, părintele conferenţiar a scos în evidenţă câteva caracteristici ale părintelui spiritual, printre care: capacitatea de a-l asculta cu răbdare pe credincios; rugăciunea cu şi pentru fii spirituali; darul discernământului; o cunoaştere vie a tradiţiei etc.

În urma acestei prelegeri, în discuţiile pe grupe, s-a încercat descoperirea rolului pe care-l are părintele spiritual în viaţa unui creştin, în viaţa unei comunităţi, cu toţii afirmând că şi preotul are o mare nevoie de direcţiune spirituală.

La ora 20.00 preoţii s-au rugat împreună Vesperele, rugăciunea de seară din liturgia orelor, în limba latină, după care a urmat vizionarea unui documentar despre PS Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla. După vizionarea acestui documentar, PS Alexandru a vorbit despre memoria şi exemplul acestui episcop, despre cum l-a cunoscut şi despre rolul lui în viaţa Bisericii Greco-Catolice din România.

A treia zi, miercuri, 15 aprilie 2010, după recitarea laudelor, în rit latin, şi după celebrarea Liturghiei în rit bizantin, la care preoţii s-au rugat pentru polonezii care au murit în accidentul din Smolensk şi pentru care PS Mesian a trimis o scrisoare de solidaritate cu cei îndoliaţi, la ora 9.15 a fost susţinută cea de-a patra prelegere, despre "Iubirea şi sfinţenia în viaţa preotului", pentru aceasta pr. dr. Cristian Barta a prezentat un model de preot, chiar dacă nu e un sfânt declarat. Este vorba despre părintele Nicolae Lupea, primul rector al Universităţii din Blaj (1991), un preot greco-catolic din timpul nostru care a făcut experienţa închisorii comuniste, un preot cu o viaţă sfântă, care s-a dedicat slujirii Bisericii. În urma evocării memoriei acestui preot, au fost evidenţiate câteva caracteristici pe care ar trebui să le aibă fiecare preot, printre care: blândeţea, iubirea, disponibilitatea, conştiinţa păcătoşeniei, o cunoaştere a inimii, vorbind fără resentimente chiar şi despre cei care l-au anchetat, turnat sau torturat.

Concluzia acestei prelegeri, cât şi a discuţiilor pe grupe a fost aceea că trebuie să valorificăm exemplele de sfinţenie, că nu trebuie să le uităm. Aceste modele le avem şi printre noi, iar ele atrag în continuare. Străduinţa pentru sfinţenie este obligatorie pentru preot, iar dacă preotul este rodul celor care l-au precedat, şi el trebuie să fie la rândul său exemplu de sfinţenie pentru ceilalţi. Iar cea care trebuie să genereze în preoţi iubire, dar şi sfinţenie, este iubirea lui Cristos.

Întâlnirea naţională a preoţilor de la Lugoj s-a încheiat cu adoraţia euharistică şi cu binecuvântarea PS Alexandru Mesian, care a mulţumit tuturor celor prezenţi şi care au făcut ca aceste zile să fie rodnice pentru misiunea fiecăruia. A insistat apoi ca preoţii să transmită episcopilor şi celorlalţi preoţi salutul Excelenţei sale şi îndemnul de a rămâne în iubirea şi sfinţenia lui Cristos euharisticul.

A fost o întâlnire în care prin celebrări, rugăciuni, prelegeri, discuţii în grupuri sau în plen s-a încercat să se lumineze taina pe care preoţii o trăiesc zi de zi. Fiecare dintre cei prezenţi au descoperit bucuria trăirii fraternităţii sacerdotale, a unor prietenii care s-au legat în aceste zile, a unităţii în diversitate, a frumuseţii slujbelor de rit latin şi oriental.

Următoarea întâlnire naţională va fi la Oradea, între 17 şi 20 mai 2010.

* * *

Impresii

"A cincea Întâlnire naţională a preoţilor catolici din România, desfăşurată în perioada 13-15 aprilie 2010 la Lugoj, a fost ţinută sub semnul unei teme generoase: Preoţia - mărturie şi trăire a iubirii lui Cristos. Subiectele propuse de pr. conf. dr. Cristian Barta, de la Blaj, ne-au ajutat să ne punem în discuţie ca şi creştini şi ca şi păstori într-o epocă a secularismului. Am experimentat fraternitatea sacerdotală, am reflectat împreună asupra iubirii ca şi fundament şi condiţie «sine qua non» a urmării lui Cristos şi a trăirii evangheliei cu şi pentru oameni; ne-am împărtăşit unii altora experienţe din viaţa pastorală şi am văzut că Biserica Catolică din România este bogată nu doar pentru că are trei rituri, ci şi pentru că are preoţi care vor să trăiască cu mult curaj calea sfinţeniei". (Pr. drd. Coriolan Mureşan, vicar judecătoresc al Eparhiei de Lugoj)

"Întâlnirea naţională a preoţilor catolici de ambele rituri din România a fost o experienţă frumoasă. Am venit la Lugoj, după 20 de ani, în acest oraş, în care am descoperit Biserica Greco-Catolică odată cu schimbările sociale din 1989, care mi-a schimbat şi drumul vieţii spre teologie, apoi spre preoţie. Aceste zile îmi dau prilejul de a reflecta asupra preoţiei cu noi propuneri. Mă întorc după aceste zile la misiunea mea preoţească, având noi intenţii, un nou zel pastoral. Mulţumesc organizatorilor" (Pr. Vasile Oltean, paroh de Camăr (Salaj), Eparhia de Oradea).

"Mulţumesc lui Dumnezeu pentru darul preoţiei şi pentru aceste zile de har prin care mi-a oferit ocazia să mă zidesc sufleteşte şi să trăiesc plinătatea iubirii lui Cristos. Prin această comuniune şi împărtăşire a celor două rituri, arătând unitatea în diversitate a Bisericii Catolice şi dragostea frăţească dintre preoţi care arată iubirea în slujirea lui Cristos" (Pr. Augustin Flămând, paroh de Ilva Mare, Recele; Sanţ (Bistriţa Năsăud), Eparhia de Cluj-Gherla)

"O experienţă binevenită în contextul celebrării Anului Sfintei Preoţii; o experienţă rodnică în privinţa întăririi comuniunii sacerdotale şi a reînnoirii fidelităţii noastre preoţeşti; zile de har şi binecuvântare sub privirile lui Cristos, Marele Preot, şi ale Maicii Preacurate, Regina Apostolilor. Cu mulţumiri celor care au iniţiat aceste întâlniri naţionale între preoţi şi în chip deosebit organizatorilor de la Lugoj" (Pr. Daniel Cimpu, paroh la Valea Mică, Dieceza de Iaşi)

"A fost deosebită plăcere pentru noi a trăi în comuniune cu mai mulţi preoţi din dieceze, atât greco-catolice, cât şi cele romano-catolice. Ceea ce ne-a unit a fost dragostea lui Cristos. Isus a spus: «Să fie una precum suntem şi noi una» (In 17,23). Această unitate în iubirea lui Cristos s-a reflectat şi la această întâlnire" (Pr. Anton Mercsak, paroh de Borumblaca (Bihor), Eparhia de Oradea)

"Mulţumesc lui Dumnezeu şi celor care au propus şi au susţinut ideea de a se întâlni preoţii catolici de rit latin şi de rit bizantin din toată ţara. M-a îmbogăţit sufleteşte această unitate în diversitate" (Pr. Petru Blaj, paroh de Butea, Dieceza de Iaşi)

Pr. Adrian Blăjuţă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:

13-15 aprilie 2010: Lugoj: Întâlnirea Nationala a Preotilor