Comunitatea de români catolici din Kingsbury, Londra, a întâmpinat duminică, 8 martie 2009, pelerinajul cu icoana sfântului Paul organizat în Dieceza de Westminster cu ocazia Anului Paulin.
 
 

Dintre iniţiativele care s-au conturat până în prezent privind modalitatea concretă de desfăşurare al Anului Paulin în Dieceza de Westminster, au fost organizate diverse celebrări, conferinţe, cateheze precum şi un pelerinaj al icoanei sfântului Paul în unele parohii ale diecezei, pentru câte o săptămână în fiecare dintre ele. Icoana este expusă spre venerare în Biserică iar în fiecare zi sunt recitate rugăciuni speciale, litania sfântului Paul, cateheze etc.
 
 

Icoana sfântului Paul a sosit la 7 martie şi la Kingsbury, acolo unde şi comunitatea de români catolici din Londra participă la sfânta Liturghie duminicală. Duminica trecută, 8 martie, în cadrul sfintei Liturghii, am întâmpinat icoana sfântului Paul şi noi românii, în număr mare, înălţând rugăciuni în româneşte şi venerând apoi icoana, participând în acest fel la celebrările din cadrul Anului Paulin. Străini în ţară străină, dar totuşi acasă în cadrul Bisericii Catolice, ne-am încredinţat mijlocirii sfântului apostol Paul, cerându-i să ne ajute pe drumul acestei vieţii pentru a fi creştini mai buni, vestitori şi trăitori ai evangheliei şi ucenici fideli ai lui Cristos.
 

Pr. Robert Măţău