Liturghie de mulţumire pentru întreaga activitate a Centrului de Plasament "Sfântul Iosif"

Luni, 31 iulie 2023 a avut loc o Liturghie de mulţumire pentru întreaga activitate a Centrului de Plasament "Sfântul Iosif". Cu prilejul acestui eveniment, dorim să mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături în realizarea misiunii şi activităţilor din cadrul programului nostru social dedicat copiilor şi tinerilor beneficiari.

La eveniment ne-au fost alături surori din cadrul Congregaţiei Campostrini şi din cadrul Congregaţiei Jesu, foşti beneficiari din mai multe generaţii şi persoane care au susţinut misiunea şi activitatea în toată această perioadă.

Am avut onoarea de a-l avea alături pe PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi căruia îi mulţumim pentru tot sprijinul necondiţionat oferit în 30 de ani de activitate: "Haideţi să reflectăm şi să ne gândim la tot ce s-a întâmplat în aceşti ani. În această casă a avut loc o minune, un miracol pentru copiii aflaţi în suferinţă, copii care au găsit mângâiere şi încurajare. Le suntem recunoscători tuturor celor care au iniţiat, au continuat şi au dus la bun sfârşit această misiune, misiune pe care aţi primit-o prin chemarea voastră, dragi surori şi lucrători Caritas. Credinţa voastră s-a arătat prin fapte şi printr-o dragoste în favoarea comunităţii".

De asemenea, ne exprimăm recunoştinţa faţă de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi pentru prezenţă şi pentru suportul oferit tuturor activităţilor din cadrul asociaţiei noastre.

Bucuria de a fi împreună a fost întregită după Sfânta Liturghie de un moment de socializare alături de foştii beneficiari, ocazie cu care am împărtăşit emoţii şi experienţe frumoase.

Centrul de Plasament "Sfântul Iosif" a fost înfiinţat în anul 1993, fiind un program menit să vină în sprijinul copiilor şi tinerilor proveniţi din familii cu situaţii sociale deosebit de dificile. A fost o perioadă grea şi anevoioasă, mai ales în contextul acelor timpuri, dar a meritat tot efortul.

Centrul de Plasament "Sfântul Iosif" a fost timp de 30 de ani o comunitate de viaţă şi iubire, o altfel de familie pentru zeci de generaţii de copii şi tineri proveniţi din familii cu situaţii sociale deosebit de dificile. Misiunea Centrului a fost aceea de a asigura beneficiarilor găzduire permanentă, alimentaţie, educaţie formală şi non-formală, asistenţă spirituală, consiliere, asistenţă medicală, sprijin în dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă, într-un cadru de viaţă cât mai asemănător mediului din familie.

Slujirea prin dăruire faţă de aproapele, prin acte de caritate şi prin educaţie, grija pentru credinţa oamenilor, grija pentru om şi necesităţile lui în general, şi mai ales grija pentru copii şi tineri, în a-i forma ca viitori adulţi responsabili, a fost misiunea surorilor din cadrul Congregaţiei Campostrini şi din cadrul Congregaţiei Jesu, surori care s-au îngrijit de copii, pe parcursul celor 30 de ani. În toată această perioadă, surorile au asigurat un cadru educaţional cât mai variat şi performant, inspirat din principiile pedagogiei creştine.

Activitatea din cadrul Centrului de Plasament "Sfântul Iosif" a luat sfârşit începând cu 31 iulie 2023. Au fost 30 de ani de dăruire, dedicare şi slujire faţă de cei în nevoi. Iubirea fraternă, ospitalitatea, bucuria, pacea, încrederea, credinţa, simplitatea au fost expresii transmise către toţi copiii beneficiari.

Dragi surori şi colaboratori, vă asigurăm de preţuirea, recunoştinţa şi rugăciunile noastre zilnice. Îi aducem lui Dumnezeu mulţumiri prin mijlocirea Sfântului Iosif.

Maftei Petronela