Iaşi: Prinos de recunoştinţă pentru activitatea pr. Iosif Iacob la Centrul Diecezan Caritas

Miercuri, 30 august 2023, a avut loc Liturghia de mulţumire pentru întreaga activitate a pr. Iosif Iacob, ca director general în cadrul Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi.

După Sfânta Liturghie, într-un cadru familiar, am avut deosebita plăcere de a-i ura mult succes în noua misiune, cea de inspector şcolar de religie pentru zona Iaşi, profesor şi formator la Liceul Catolic "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi, părintelui Iosif Iacob care timp de aproape patru ani a fost director general al asociaţiei noastre. Au fost ani de dăruire, devotament, implicare, sprijin permanent oferit angajaţilor şi beneficiarilor.

În cadrul întâlnirii, pr. Iosif şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru darul misiunii, vieţii şi al credinţei: "Mulţumesc pentru toate experienţele trăite, pentru modul în care Dumnezeu a insuflat fiecăruia să încerce să-şi înţeleagă rostul, rolul şi misiunea. Am combinat două realităţi: preot şi educator alături de însoţitor de drum pentru adulţii care sunt în căutarea înţelegerii carităţii. Ceea ce s-a făcut, s-a făcut din toată inima, cu încredere şi responsabilitate. Au fost multe nopţi nedormite, clipe de nelinişte şi multe clipe de bucurie, dar ce a umplut sufletul meu a fost sprijinul oferit celor pentru care am lucrat zi de zi. Să-l purtăm pe Dumnezeu acolo unde mergem noi şi caritatea se va răspândi de la sine. Domnul să vă ajute să duceţi mai departe misiunea pe care v-a încredinţat-o."

La final, au luat cuvântul mai mulţi angajaţi Caritas, adresând felicitări, mulţumiri, împărtăşind momentele frumoase trăite împreună.

Cu acest prilej îi urăm bun venit părintelui Egidiu Condac care a reluat cu bucurie funcţia de director general în cadrul asociaţiei. Îi dorim mult succes şi îi mulţumim pentru că timp de 22 de ani a fost alături de asociaţia noastră: "Împreună trăim caritatea şi încrederea în misiunea pe care o îndeplinim. Suntem oameni lângă oameni care colaborăm şi comunicăm pentru a face bine. Părinte Iosif, mulţumim pentru toată munca depusă, pentru implicare, pentru binele oferit celor defavorizaţi, pentru sufletul şi interesul cu care aţi venit în sprijinul tuturor. Mult succes în noua misiune!"

Mulţumim lui Dumnezeu pentru momentele de har şi comuniune fraternă pe care le-am trăit împreună.

Petronela Maftei

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 30 august: Iaşi: Prinos de recunoştinţă pentru activitatea pr. Iosif Iacob la Centrul Diecezan Caritas