Aniversarea împlinirii a 30 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi a fost planificată pe 4 aprilie 2020, la Catedrala Romano-Catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi şi ulterior pe 10 octombrie la Sanctuarul Marian de la Cacica - basilica minor din judeţul Suceava. Lucrătorii Caritas, voluntarii, beneficiarii şi colaboratorii organizaţiei ar fi trebuit să participe la Sfânta Liturghie solemnă, moment de mulţumire lui Dumnezeu pentru ceea ce a realizat în 30 de ani de activitate în favoarea celor nevoiaşi, sub privirea şi ocrotirea preasfintei Fecioare Maria, Regina Sfântului Rozariu.

Din nefericire, situaţia dificilă cauzată de pandemia care a copleşit întreaga lume nu ne-a permis o întrunire cu toţi cei care au făcut posibilă realizarea misiunii Caritas, însă a adus o chemare mai puternică adresată conştiinţei noastre credincioase. Vom fi în permanenţă alături de cei nevoiaşi, singuri sau bolnavi.

Pentru siguranţa tuturor participanţilor şi nu în ultimul rând, pentru siguranţa beneficiarilor noştri şi a aparţinătorilor, aceste întâlniri au fost anulate. Să sperăm că în timp situaţia se va schimba şi va putea avea loc o sărbătoare a carităţii.

Am avut ocazia să ne exprimăm recunoştinţa pentru cei 30 de ani în slujba aproapelui prin vizite la persoanele care în tot acest timp au făcut posibilă misiunea caritativă a asociaţiei prin nenumărate acţiuni de binefacere.

Pe traseul nostru ne-am propus să ne oprim la cei care au reuşit să transmită societăţii care este misiunea noastră de creştini - foşti directori şi susţinători din partea Episcopiei Romano-Catolice: PS Petru Gherghel - episcopul emerit al Diecezei de Iaşi, PS Iosif Păuleţ - episcopul Diecezei de Iaşi, pr. Egidiu Condac - vicar general al Diecezei de Iaşi, pr. Mihai Budău, Mons. Vladimir Petercă, Mons. Grigore Duma şi urmează să îi vizităm pe IPS Aurel Percă, arhiepiscopul mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, şi pe pr. Marius Adam.

Putem privi acest ceas aniversar ca un popas ce ne oferă răgazul să reflectăm, să ne oprim puţin din acţiunile noastre şi să privim asupra a ceea ce s-a realizat. Vom constata un număr impresionant de persoane: copii şi bătrâni abandonaţi sau uitaţi, familii în situaţii dificile, persoane descurajate, bolnave sau singure, persoane cu dizabilităţi, migranţi, persoane lovite de catastrofe naturale şi alte categorii vulnerabile care au găsit o rază de speranţă şi o mână întinsă la momentul potrivit. Cum ar putea o astfel de poveste, care concentrează 30 de ani de caritate, să rămână nespusă?

Nu au fost puţine activităţile desfăşurate, de la sortarea hainelor şi distribuirea de pachete cu alimente, pana la construcţii de case pentru cei nevoiaşi, biserici sau clădiri pentru educaţie catehetică, recreere şi petrecerea timpului liber, reparaţii capitale la biserici, şcoli şi spitale, furnizare de medicamente şi aparatură medicală pentru dispensare şi spitale. Ulterior s-a simţit nevoia să se promoveze o mentalitate caritativă în rândul tuturor membrilor comunităţilor din Dieceza de Iaşi. Pornind de la acest principiu călăuzitor, asociaţia noastră a promovat solidaritatea şi educarea societăţii faţă de cei aflaţi în suferinţă prin înfiinţarea unor programe sociale şi furnizarea servicii sociale adresate beneficiarilor.

Mulţumim bunului Dumnezeu pentru existenţa voastră: angajaţi şi voluntari, reprezentanţi ai episcopiei şi parohiilor, donatori locali şi externi, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

Vouă vă adresăm o mulţumire specială că slujiţi în această misiune caritativă, că vă îngrijiţi de cei aflaţi în suferinţă, trăind mesajul lui Cristos din Evanghelia după Sfântul Matei 10,40-42: "Cine vă primeşte pe voi pe mine mă primeşte, iar cine mă primeşte pe mine, îl primeşte pe acela care m-a trimis. Cine primeşte un profet pentru că este un profet va primi răsplata profetului, iar cine primeşte un drept pentru că este un drept va primi răsplata celui drept. Cine va da de băut şi numai un pahar cu apă rece unuia dintre aceştia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata".

Mulţumim tuturor!

Centrul Diecezan Caritas Iaşi

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Caritas, 30 de ani de caritate, 30 de ani în slujba aproapelui!