Pline de entuziasm, dar şi de emoţii, 35 de suflete din Parohia Lilieci au aşteptat cu nerăbdare să primească pecetea Duhului Sfânt, prin impunerea mâinilor Preasfinţitului Petru Sescu, episcop auxiliar, venit în mijlocul acestei comunităţi duminică, 3 septembrie 2023.

Momentul sosirii Preasfinţitului Sescu a fost unul încărcat de bucuria revederii şi împreună cu toţi preoţii aflaţi la altar, dar şi cu toţi credincioşii prezenţi la eveniment, a urmat o celebrare deosebită, plină de cuvinte înălţătoare în duh şi adevăr de credinţă, animată de glasurile corului şi al candidaţilor prin cântece care au armonizat întreaga celebrare euharistică. Pentru a dovedi buna pregătire spirituală, dar şi în cele ale învăţăturii creştine, candidaţii au răspuns vehement şi plini de încredere întrebărilor adresate de către Preasfinţitul.

În cadrul predicii, episcopul auxiliar a încurajat copiii prezenţi în faţa altarului pentru a primi sacramentul Mirului, să se încreadă în puterea şi darurile Duhului Sfânt în orice loc şi în orice clipă, să fie mereu ca o lumină în întunericul credinţei pentru care au nevoie de o încurajare ori de sprijin în urmarea învăţăturilor Bisericii şi, după cum a specificat şi Ionela Adam în cuvântul de mulţumire de la finalul celebrării: "Sfântul Mir nu este doar o sărbătoare de faţadă, acest dar este pecetluit pe sufletele celor care îl primesc şi este ca un imbold pentru de a demonstra că avem înţelepciunea de a contempla lucrurile lui Dumnezeu, înţelegerea esenţei învăţăturilor creştine, sfatul prin care nu ne temem să ne ridicăm pentru învăţătura creştină, curajul pentru acceptare şi mărturisire, cunoaşterea perfecţiunii credinţei, pietate în slujirea lui Dumnezeu, dar şi frica de Dumnezeu care este virtutea teologică a speranţei."

Celebrarea a continuat cu reînnoirea făgăduinţelor de la Botez şi apoi a urmat momentul mult aşteptat: primirea Sfântului Mir. Momentul de tăcere de la final a venit ca o contemplare a misterului înfăptuit, după care Sfânta Liturghie a continuat cu şi mai multă dorinţă de mulţumire pentru darul primit şi s-a încheiat cu discursul părintelui paroh Sorin Bereş, cuvântul de mulţumire din partea candidaţilor prin vocea Ionelei Adam, îndreptat cu recunoştinţă pentru grijă şi implicare către părintele paroh şi sora Daniela, către părinţi pentru sprijin, către naşi cu respect pentru responsabilitatea aleasă, dar şi către toţi cei prezenţi la aceste momente speciale.

La final, Preasfinţitul Petru Sescu a adresat un ultim cuvânt de apreciere către credincioşi şi a dorit să imortalizeze momentul prin câteva fotografii realizate după binecuvântarea finală.

Le dorim candidaţilor să manifeste în vieţile lor de zi cu zi darurile primite şi să mărturisească cu credinţă şi tărie învăţătura creştină!

Antonina Daviduţă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3 septembrie: Lilieci: Administrarea Sfântului Mir