Sâmbătă, 14 iunie 2025, în ajunul solemnităţii Preasfintei Treimi, în comunitatea "Sfântul Iosif Muncitorul" din Traian (BC) Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, într-o atmosferă de rugăciune, emoţie şi bucurie a administrat sacramentul Mirului celor 29 de candidaţi.

Astăzi, cei 29 de candidaţi au fost însemnaţi cu sigiliul Duhului Sfânt fiind îmbrăcaţi în lumina harului. Ne rugăm pentru aceşti adolescenţi şi tineri ca bunul Dumnezeu să le conducă alegerile vieţii şi să-i întărească în misiunea de a mărturisi credinţa creştină.

În cadrul cuvântului de învăţătură, Preasfinţitul a evidenţiat rolul deosebit pe care Duhul Sfânt îl are în parcursul vieţii de credinţă, dar mai ales faptul că el coboară asupra acestor adolescenţi şi tineri la fel cum odinioară a coborât asupra apostolilor şi i-a încurajat să rămână statornici în drumul de credinţă. La finalul predicii, episcopul i-a invitat pe candidaţi să se îngrijească de demnitate de a fi copiii ai lui Dumnezeu, şi să dovedească şi celorlalţi prin exemplul lor că sunt cu adevărat instrumente vi prin care Dumnezeu lucrează în lume. Mulţumim Preasfinţitului pentru cuvântul de învăţătură care a pătruns inimile noastre şi care, cu ajutorul Duhului Sfânt, ne va conduce paşii în viaţă.

În continuare am lăsat câteva impresii ale acestor adolescenţi şi tineri care au primit taina Sfântului Mir.

  • "Sărbătoarea de azi, în care l-am primit pe Duhul Sfânt a fost una plină de emoţie, har, bucurie şi împlinire spirituală. Motivul ce a făcut ca această sărbătoare să fie una specială a fost prezenţa Duhului Sfânt, care a coborât asupra mea cu darurile sale." (Celestina-Maria Cadar)

  • "Liturghia din aceasta zi a fost una deosebită pentru că l-am primit pe Duhului Sfânt cu darurile sale. Corul a transmis prin programul de cântece o atmosferă plină de emoţie. Preasfinţitul Petru Sescu şi-a făcut simţită prezenţa într-un mod plăcut, nu a fost doar un simplu preot care îşi îndeplineşte munca şi atât, a fost unul dintre noi, lucru care m-a uimit. Nu în ultimul rând mulţumesc preoţilor care au umplut altarul cu zâmbete şi pe alocuri cu emoţii. Acest moment de sărbătoare va rămâne în sufletul meu pentru mult timp, nu doar pentru importanţa pe care o are, ci pentru că a fost o zi deosebită, o zi în care am învăţat ce înseamnă a fi om între oameni." (Alessio-Eugen Farţade)

  • "Liturghia de Sfântul Mir a fost un moment foarte emoţionant şi special. Întreaga atmosferă a fost liniştită, plină cu emoţie, iar totul m-a făcut să mă simt mai aproape de Duhul Sfânt. Am simţit o bucurie deosebită în timpul rugăciunilor şi al ungerii cu Sfânta Crismă. A fost o zi importantă pentru mine, în care am înţeles mai bine semnificaţia credinţei şi a darurilor primite de la Duhul Sfânt." (Nadia Anna Măriuţ)

  • "Pentru mine ziua de azi a fost una importantă deoarece am primit sacramentul Sfântului Mir. Când am primit acest dar am simţit o emoţie de nedescris şi de aceea îi mulţumesc Duhului Sfânt pentru darurile lui, precum şi episcopului pentru prezenţa şi bunătatea lui." (Andrei-Matei Măriuţ)

  • "Astăzi a fost o zi memorabilă, una dintre cele mai importante din viaţa mea şi mă bucur că am primit sacramentul Mirului împreună cu ceilalţi candidaţi. A fost o experienţă minunată şi m-am simţit emoţionată. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că a fost alături de noi în această zi, încă de la început, când ne-am adunat cu toţii în faţa bisericii până la sfârşitul zilei. Îi mulţumesc şi Preasfinţitului Petru Sescu pentru prezenţa lui la Sfânta Liturghie şi pentru vorbele înţelepte. Mulţumesc şi părintelui paroh, Cristinel Alecu pentru îndrumarea sa în pregătirea acestui moment important pe care l-am aşteptat cu emoţii. A fost alături de noi mereu cu o vorbă bună sau un sfat, asemenea unui părinte. Simt că am început o nouă etapă în viaţa mea, şi de acum înainte Duhul Sfânt îmi va călăuzi paşii prin darurile sale care le-a revărsat asupra noastră în această zi sfântă." (Ştefania Bogdan)

  • "Pentru mine această zi a fost una de neuitat. Nu a fost aşa de greu pe cât mi-am imaginat, fiind o zi plină de emoţii şi sentimente minunate. Am reuşit să fiu mai conştient de prezenţa Duhului Sfânt în viaţa mea." (Ricardo Gherguţ)

  • "Această zi în care am primit sacramentul Sfântului Mir a fost o zi plină de bucurie. În momentul în care l-am primit pe Duhul Sfânt am avut o emoţie de nedescris. Îi sunt recunoscătoare Duhului Sfânt pentru toate darurile sale." (Ioana Măriuţ)

Acum, la final dorim să-i mulţumim Duhului Sfânt pentru sacramentul Confirmaţiunii. Totodată, mulţumim Preasfinţitului Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, pentru că a binevoit să fie prezent în mijlocul nostru în această zi cu totul deosebită conferind sacramentul Sfântului Mir celor 29 de noi mlădiţe din via Domnului. O mulţumire specială o adresăm părintelui paroh, Cristinel Alecu, care cu multă grijă şi răbdare i-a pregătit pe noii miruiţi pentru acest moment minunat. Mulţumim şi tuturor preoţilor care au ales să fie prezenţi la această celebrare oferind o notă de solemnitate acestui eveniment. Mulţumim corului pentru că ne-a încântat prin cântările pe care le-au pregătit îndelung. Nu în ultimul rând mulţumim dumneavoastră, celor care aţi ales să fiţi alături de cei 29 de candidaţi, precum şi tuturor celor care într-un fel sau altul au colaborat pentru ca această sărbătoare să fie într-adevăr una specială.

Domnul să răsplătească cu viaţa veşnică pe toţi cei care fac bine în numele său!

Sergiu-Gabriel Tamaşi

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 14 iunie: Traian (BC): Administrarea Sfântului Mir