
În luna aprilie 2011 s-a lansat situl Uniunii Internaţionale Catolice a Serviciilor Sociale - Madeleine Delbrêl - www.uciss.org, disponibil şi în limba română.
Uniunea Internaţională Catolică a Serviciilor Sociale (UICSS) este o asociaţie de credincioşi privată, internaţională, recunoscută de către Consiliul Pontifical pentru Laici în august 2009, cu sediul la Milano. Finalitatea principală este aceea de a promova şi răspândi sensul creştin al serviciilor sociale în lumina învăţăturilor sociale ale Bisericii şi a Magisteriului său, prin intermediul dezvoltării ştiinţifice şi a schimbului cultural internaţional.
Uniunea Internaţională Catolică a Serviciilor Sociale (UICSS) a fost fondată la Milano în 1925, la sfârşitul unei întrevederi organizate pe lângă Opera Cardinal Ferrari, din iniţiativa unui grup de asistenţi sociali proveniţi din Belgia şi cu adeziunea a aproximativ douăzeci de şcoli catolice din domeniul serviciilor sociale din opt ţări europene şi din ţările din America de Nord. În primul deceniu de activitate dezvoltarea sa a fost foarte rapidă şi a favorizat naşterea multor şcoli de servicii sociale, mai ales în America Latină. După Cel de-al Doilea Război Mondial, acţiunea UICSS s-a extins şi în Asia şi Africa, consolidându-şi prezenţa în şaizeci de ţări, printr-o organizare complexă de comisii naţionale şi secretariate regionale pe fiecare continent. În special, reprezentanţii UICSS, au participat la activităţile UNESCO, ONU şi ale Consiliului Europei.
UICSS şi-a dus la îndeplinire progresiv misiunea până la încheierea activităţii care a avut loc în 1998. În 2005 un Comitet pentru reactivarea UICSS a propus reînfiinţarea Uniunii şi în august 2009 noua Uniune Internaţională Catolică a Serviciilor Sociale Madeleine Delbrêl a fost recunoscută de către Sfântul Scaun ca asociaţie privată internaţională de credincioşi, cu personalitate juridică, conform canoanelor 298-311 şi 321-329 din Codul de Drept Canonic.
Madeleine Delbrêl, al cărui nume îl poartă Uniunea, s-a născut la Mussidan, în Dorgonia (Franţa) în 1904. După o tinereţe strălucitoare şi declarată atee, la douăzeci de ani face experienţa unei convertiri radicale şi ireversibile: decide să i se consacre lui Dumnezeu şi să trăiască Evanghelia în lume, într-un mod de viaţă cu totul obişnuit, împreună cu câteva prietene, într-o suburbie săracă a muncitorilor din Paris. Timp de câţiva ani, inclusiv anii dramatici ai Celui de-al Doilea Război Mondial, lucrează ca şi asistent social la Ivry; după aceea se dedică în totalitate mărturisirii carităţii evanghelice în mijlocul populaţiei marginalizate din Ivry şi animării micilor comunităţi de viaţă (Echipe) care s-au născut în jurul ei. A avut legături strânse cu preoţii muncitori. A murit în octombrie 1964 şi este în desfăşurare procesul pentru beatificare sa.
Uniunea Internaţională Catolică a Serviciilor Sociale vrea să propună experienţa religioasă a acestei figuri spirituale importante ca punct de plecare pentru o confruntare constructivă în legătura dintre credinţa creştină şi serviciile sociale.
Pot fi membrii UICSS :
- profesionişti din cadrul serviciilor sociale de asistenţă social;
- profesorii, cercetătorii şi studenţii din cadrul şcolilor de formare în domeniul serviciilor sociale;
- toate persoanele care împărtăşesc finalitatea Uniunii, chiar dacă nu intră în categoriile menţionate mai sus.
- centrele de formare specializate în formare, studiu şi cercetare care pregătesc persoane pentru lucrul în serviciile sociale în diversele sale forme, altele decât asistenţa socială;
- asociaţiile orientate către acţiunea socială;
- asociaţiile sau grupurile de operatori sociali naţionale şi internaţionale;
- instituţiile de asistenţă socială şi de servicii sociale;
UICSS este prezent astăzi în Italia, Spania, Polonia, Belgia, România, America şi Rusia.
Mihaela Drăgoi