Episcopia Romano-Catolică Iaşi (Departamentul de Cercetare Ştiinţifică) şi Academia Română - Filiala Cluj-Napoca (Institutul "Arhiva de Folclor a Academiei Române") au organizat vineri, 27 ianuarie 2006, ora 11.30, în sala festivă a filialei Cluj a Academiei Române (Str. Republicii, 9), lansarea volumului: Ion H. Ciubotaru, Catolicii din Moldova. Universul culturii populare, vol. III.

Au prezentat: PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, pr. Cornel Cadar, prof. dr. Dumitru Pop, prof. dr. Ion Cuciuc.

La lansare au participat: PS Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj-Gherla, academicieni, profesori, preoţi etc.

Apărută la Editura Presa Bună, Iaşi, şi tipărită la Vatican în condiţii grafice deosebite, cartea este un impresionant volum de documente etno-folclorice, adunate de autor pe parcursul unor îndelungi cercetări în satele Diecezei de Iaşi.

În carte, autorul (de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Facultatea de Litere) continuă cu investigarea obiceiurilor tradiţionale ale catolicilor moldoveni. Sunt zece ani de când autorul a început cercetările în satele catolice. Au fost aproape 200 de localităţi cercetate, iar proiectul a prins contur definitiv prin apariţia celui de-al treilea volum.

După un excurs bibliografic este studiată poezia obiceiurilor calendaristice şi a obiceiurilor familiale, după care sunt tratate literatura populară şi folclorul muzical. Volumul se încheie cu o bibliografie, rezumate în franceză, engleză, italiană, germană şi cu indici de jocuri populare, de nume şi de cuvinte; în anexă sunt prezentate 66 de ilustraţii.

Aşadar, după apariţia volumul I, în anul 1999, care tratează despre arhitectura tradiţională, textilele de interior şi portul popular de sărbătoare, şi a volumului II apărut în 2002, care tratează despre obiceiurile familiale şi calendaristice, în cele 650 de pagini ale celui din urmă volum, domnul prof. Ion H. Ciubotaru prezintă spiritualitatea populară: poezia obiceiurilor tradiţionale, literatura populară şi folclorul muzical.

Tematica aleasă de dl. profesor în cele trei volume este una legată de viaţa şi civilizaţia satelor catolice. Domeniile abordate, precum portul, obiceiurile, limba, folclorul ş.a. reprezintă valori de preţ ale sătenilor noştri.

Pe lângă PS Petru Gherghel şi cei de la departament şi de la Editura "Presa Bună", cei mai buni colaboratori, aşa cum o afirmă şi domnul profesor în introducere, au fost locuitorii satelor noastre, creatorii şi artizanii civilizaţiei ţărăneşti, dar şi cei dintâi care au consimţit bucuroşi ca aceste valori să fie transmite şi publicului larg prin intermediul acestor cărţi.

"Oamenii acestor sate, notează dl. prof. într-unul dintre volumele sale, s-au arătat mereu solidari cu confraţii lor ortodocşi, în sensul că posedă aceleaşi tradiţii, vorbesc aceeaşi limbă şi sunt animaţi de aceleaşi idealuri".

În Moldova sunt aproape 250.000 de catolici în 130 de parohii. Care este originea lor? Cine sunt ei? Cum se explică portul popular şi obiceiurile lor? (Cum s-a păstrat graiul vorbit de o mică parte dintre ei?) Sunt întrebări la care cele trei volume dau un răspuns argumentat ştiinţific.

Autorul spune în concluzia celui de-al treilea volum: "Cele trei volume pe care le-am consacrat universului culturii populare din satele catolicilor moldoveni stau mărturie pentru identitatea românească a celor mai mulţi dintre credincioşii Diecezei de Iaşi. Străini de intrigile ce s-au urzit mereu în jurul lor, locuitorii acestor vechi meleaguri moldave şi-au continuat existenţa de veacuri, cu dragoste de ţară şi respect pentru valorile naţionale, rămânând ceea ce au fost din moşi-strămoşi: români catolici!".

Astfel, dl profesor ne arată cum portul, modul de a-şi construi casele, poezia, portul de sărbătoare, cântul... oamenilor din Moldova vorbesc despre identitatea lor.

În afară de identitate, lucrările dl. profesor vorbesc despre idealurile şi credinţele, speranţele şi bucuriile celor ce sunt bunii şi străbunii noştri. Citind cele trei volume eşti invitat să descoperi cum unele obiceiuri precreştine au fost încreştinate mai mult, alte mai puţin... În cercetările domniei sale descoperim cum din toate formele de exprimare populară ale oamenilor din Moldova nu lipseşte credinţa în Dumnezeu... Textele, evenimentele Sfintei Scripturi sunt prezente în cântările şi în urările lor, în obiceiurile de naştere, de la nuntă sau de la înmormântare... Dumnezeu este cel care dă roada, din darul lui sunt toate, el este cel care le orânduieşte pe toate, oferă ajutor oamenilor şi le dă sănătate.

Într-o emisiune la Radio România Actualităţi, autorul a declarat: "Nu este un secret pentru nimeni că au existat voci care i-au asimilat (comunitatea catolicilor cercetaţi) cu o populaţie maghiară ceea ce cercetările române nu puteau să contrazică atâta vreme cât nu a existat o investigaţie specială a fenomenelor de care discutăm. În proporţie covârşitoare credincioşii catolici din Dieceza de Iaşi sunt români prin naştere, sunt români prin formaţie, sunt români prin mentalitate, sunt români prin zestrea etnoculturală pe care o conservă şi pe care o aduc dincolo de vreme. Aş spune chiar că în aceste aşezări, graţie împrejurării că ei reprezintă o minoritate confesională, şi subliniez acest lucru, nu o minoritate etnică, ci o minoritate confesională, aceşti oameni nu o dată din cauza că în numărul acesta de aşezări catolice există şi un procentaj foarte mic de aşezări bilingve, adică 10-12 localităţi la totalul de 300 şi ceva, în aceste 10-12 localităţi oamenii vorbesc un grai ceangăiesc, dar ştiu foarte bine limba română, sau un grai secuiesc şi ştiu iarăşi foarte bine limba română, ei păstrează multe elemente transilvănene româneşti. Relaţiile care se fac în permanenţă în cele trei volume însumând aproape 1.400 de pagini fac trimiteri la Dobrogea, la Bihor, la Câmpia Dunării, la Basarabia încât este o cercetare asupra culturii populare tradiţionale româneşti în ipostazele ei mai puţin cunoscute".

Lansarea cărţii a avut loc mai întâi la Iaşi vineri, 16 decembrie 2005, la Bacău şi Săbăoani miercuri, 28 decembrie 2005, apoi la Bucureşti vineri, 20 ianuarie 2006. (C.C.)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 27 ianuarie: Lansare de carte la Cluj