Comunitatea din Taizé a publicat programul celei de-a 47-a Întâlniri a tinerilor
La Tallinn pentru a se ruga pentru Europa
de Charles de Pechpeyrou
O ţară cu mare şi cu păduri, a cărei economie este întemeiată în mare parte pe noile tehnologii. O ţară multiculturală, în care un sfert din populaţie este rusofonă, şi de primire, cu peste 65.000 de refugiaţi ucraineni la o populaţie de 1,4 milioane de persoane, cel mai ridicat raport într-un stat din Uniunea Europeană. Sunt câteva caracteristici ale Estoniei, ţară care găzduieşte următoarea Întâlnire europeană a tinerilor organizată de comunitatea din Taizé, al cărei program provizoriu a fost publicat cu puţine zile în urmă.
Această a patruzeci şi şaptea ediţie a ceea ce este numit şi "Pelerinaj de încredere pe Pământ" se va desfăşura oficial la Tallinn, capitala Estoniei, de la 28 decembrie 2024 la 1 ianuarie 2025, dar încă din 26 decembrie vor sosi voluntarii şi vor fi formate diferite équipe dedicate slujirii (distribuirii mâncării, transportul), sprijinirii comunităţilor gazde şi animării cu coriştii şi muzicienii. Sosirea participanţilor este prevăzută la 28 decembrie dimineaţă: tinerii vor fi primiţi direct în comunităţile locale şi familiile alocate lor în precedenţă. Zilele următoare vor fi marcate de întâlnirile tradiţionale care caracterizează fiecare Pelerinaj de încredere pe Pământ: rugăciunea de dimineaţă în comunităţile care găzduiesc, rugăciunea de la amiază în bisericile centrale urmată de laboratoare de după-amiază cu temă în centrul din Tallinn, adunarea în grupuri mici seara. Culmea întâlnirii tinerilor europeni în Estonia, la 31 decembrie se va desfăşura marea veghe de rugăciune pentru pace, condusă de fratele Matthew, prior al comunităţii din Taizé, urmată de Festivalul naţiunilor în comunităţile care găzduiesc. Ziua următoare, după rugăciunea de dimineaţă şi celebrarea Euharistiei pentru cei care doresc, tinerii creştini europeni vor împărtăşi o ultimă masă cu familiile şi comunităţile care îi vor fi primit.
Estonia - aminteşte comunitatea ecumenică din Taizé - a fost unul din ultimele colţuri din Europa care a fost încreştinată, în secolul al XII-lea. De când ţara a aderat la Reformă în secolul al XVI-lea, cultura locală este înrădăcinată în tradiţiile luterane şi, din secolul al XIX-lea, şi în cele ortodoxe. Astăzi în Estonia 80% dintre tineri declară că nu aderă la nicio religie. 70% dintre tinerii adulţi declară că nu se roagă niciodată. În acel context, afirmă comunitatea din Taizé, "a participa la întâlnirea de la Tallinn va fi o oportunitate pentru a-l căuta pe Cristos înviat şi a-l mărturisi. Aşa cum femeile la mormântul gol au fost invitate să-l caute pe Isus care «merge înaintea voastră în Galileea», nu suntem oare invitaţi astăzi să părăsim zonele noastre de confort şi să-i căutăm pe cei care trăiesc spiritul iertării, al păcii, al dreptăţii la marginile instituţiilor ecleziastice? La Tallinn vom întâlni şi vom asculta persoane de speranţă care se angajează să slujească pe ceilalţi, să construiască solidaritate, să facă frumoasă viaţa celorlalţi".
"Ţara noastră - a spus la rândul său pastorul estonian Ove Sander - este o ţară mică, dar cu multe persoane cu inimă mare. Estonia este considerată o ţară destul de laică, dar se pot găsi multe persoane cu o credinţă profundă şi o angajare spre Cristos".
Pentru Triin Salmu, responsabil al pastoraţiei tineretului din Biserica evanghelică luterană estoniană, a fi tineri şi creştini în Estonia astăzi "înseamnă a se distinge de ceilalţi. Poate însemna să se simtă excluşi şi izolaţi de ceilalţi tineri care ne înconjoară la şcoală, dar dă şi posibilitatea de a fi un exemplu al lui Isus pentru ceilalţi. A fi o minoritate în societate creează şi un sentiment de unitate cu ceilalţi creştini, depăşind liniile confesionale, mai ales între tineri".
Raporturile dintre comunitatea ecumenică din Taizé şi creştinii estonieni dăinuie din anii '70, când Anna-Maija Raittila-Nieminen, o poetă finladenză, îi vizita pe creştinii estonieni şi îi ţinea informaţi despre ceea ce se întâmpla la Taizé. În acei ani, tinerii ruşi aflaţi în contact cu Taizé puteau participa la campusuri de vară organizate de Institutul teologic luteran din Tallinn. Tinerii estonieni au început să viziteze în mod obişnuit comunitatea în sediul din Franţa şi să participe la întâlnirile europene începând din 1989. În mai 1990, 250 de tineri estonieni au fost prezenţi la întâlnirea nord-europeană organizată de fraţii din Taizé la Linköping, în Suedia.
(După L'Osservatore Romano, 10 august 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu