Oraşul german va găzdui următoarea întâlnire europeană de Taizé

De la Torino la Rostock

de Charles de Pechpeyrou

Se va desfăşura la Rostock, oraş maritim din nord-estul Germaniei, următoarea întâlnire europeană a tinerilor de la Taizé: a anunţat asta la Torino priorul comunităţii ecumenice, fratele Alois, la sfârşitul primei faze a celei de-a 44-a ediţii a "pelerinajului de încredere pe pământ" - aşa de puternic voit de fondator, fratele Roger - împărţită în două anul acesta din cauza pandemiei de covid-19. De fapt, în aceste ultime zile era prezent în oraşul piemontez numai un mic grup de tineri care proveneau în mod prevalent din regiune, în timp ce partea cea mai mare a tinerilor a urmărit tradiţionala întâlnire de sfârşit de an prin Internet. "Ne vom revedea la Torino de la 7 la 10 iulie, cu tinerii care vor fi în măsură să vină din propria ţară, dacă o vor permite condiţiile sanitare. Deja acum adresez tuturor o invitaţie călduroasă să fie prezenţi", a spus priorul în ultima sa meditaţie zilnică.

După mari metropole europene, ca Torino, Madrid sau Basilea, fraţii din Taizé au ales deci Rostock, port la Marea Baltică, drept următoare etapă a "pelerinajului de încredere", pentru a manifesta apropierea lor faţă de toţi tinerii, inclusiv cei care nu trăiesc în principalele centre urbane ale continentului. "Este de mult timp că suntem aşteptaţi acolo în această regiune - a indicat fratele Alois - acolo diferitele Biserici creştine şi autorităţi civile pregătesc o primire călduroasă, în pofida climei reci". O decizie primită cu bucurie de responsabila grupului tineretului catolic din Meclemburg-Pomerania Anterioară, Isabell Fedkte: "Mulţi tineri din landul nostru au mers deja în Franţa unde au putut experiment marele sentiment de ospitalitate al fraţilor - a spus ea - acum Taizé vine la noi, deci este vorba de o mare oportunitate de perceput".

Pentru anul 2022, comunitatea din Taizé a prevăzut alte evenimente, ale căror condiţii vor depinde oricum de evoluţia situaţiei sanitare mondiale. Un pelerinaj în Ţara Sfântă se va desfăşura de la 8 la 15 mai, organizat de diferitele Biserici locale în colaborare cu institutul ecumenic de studii teologice Tantur. Întâlnirea tradiţională de prietenie între tineri musulmani şi creştini va avea loc la Taizé de la 13 la 17 iulie, în timp ce la sfârşitul lui august este prevăzută săptămâna de reflecţie pentru cei de 18-35 de ani, în timpul căreia tinerii care doresc vor putea participa la un program special despre protecţia biodiversităţii. În sfârşit, a amintit priorul, de-a lungul întregului an 2022, la Taizé şi în alte locuri, se va reflecta asupra acestei chemări: "A deveni artizani ai unităţii".

În ultima sa meditaţie, fratele Alois s-a oprit asupra mai multor tematici, începând de la problema migratoare. "Am venit la Torino direct de la Lampedusa, unde cu unul dintre fraţii mei am petrecut Crăciunul - a relatat călugărul german - şi încă sunt foarte marcat de ceea ce am văzut acolo. Aproape în fiecare zi ajung pe insulă migranţi luaţi de pe mare de bărcile gărzii de coastă. O pătură, un pahar de apă, o privire fraternă, un gest de încurajare: împreună cu surorile care se află acolo, nu putem face mai mult pentru a-i primi". La Lampedusa "simţim puternic una din fracturile umanităţii noastre, cea între Europa şi Africa", a subliniat priorul de Taizé, cerând popoarelor din bătrânul continent să "nu abandoneze aceste locuri periferice unde ajung atâţia migranţi. Numai solidaritatea întregii Europe va garanta o primire care respectă demnitatea persoanelor care vin", a îndemnat fratele Alois, reafirmând în afară de asta că "fracturile umanităţii nu sunt departe, ci şi la uşile noastre", şi lansând un apel să "depăşească barierele şi să creeze prietenii".

(După L'Osservatore Romano, 3 ianuarie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu