Suntem în luna decembrie, când avem ocazia de a comemora cei 62 de ani scurşi de la moartea martirică a episcopului Anton Durcovici în diferite moduri: liturghii, academii, conferinţe, lansări de cărţi, inaugurări de muzee, dezbateri, cateheze etc. Pe lângă acestea, pr. Alois Moraru şi dr. Dănuţ Doboş, în zilele de 12 şi 13 îndrea 2013, au căutat şi un alt mod de a marca această comemorare: cercetare istorică şi parcurgerea pe jos a traseelor din Bucureşti pe care le-a străbătut, în perioadele 1898-1906 şi 1911-1949, elevul, seminaristul, preotul, rectorul şi episcopul Anton Durcovici.
Deşi fondurile Arhivei Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti au constituit un bogat tezaur de documentare în vederea editării unor studii şi cărţi despre cel evocat în aceste zile, am constatat că putem găsi surprize la tot pasul. Astfel, am descoperit documente inedite care clarifică unele aspecte încă neelucidate din anii petrecuţi de Anton Durcovici la Bucureşti, atât ca elev şi seminarist, dar ca şi profesor, prefect, director, rector, administrator parohial şi asistent spiritual al multor grupuri de credincioşi pe care i-a îndrumat din postura funcţiilor încredinţate de superiorii săi.
Beneficiind şi de sprijinul logistic oferit de doi profesori de la Facultatea de Istorie din Bucureşti (dr. Marius Diaconescu şi dr. Simion Nicolae Câlţia), am reperat principalele locaţii întâlnite în documente şi am pornit la drum.
Mai întâi am dorit să localizăm zona în care a locuit copilul Anton Durcovici, după descrierea pe care a făcut-o fiul fratelui lui Anton Durcovici: "Cei doi băieţi, tatăl meu şi unchiul meu, au frecventat şcoala la Iaşi. Câţiva ani mai târziu, mătuşa a vândut restaurantul şi s a mutat cu nepoata ei, bunica mea, la Bucureşti. Au locuit pe strada Izvor, nr. 81. Aici m am născut eu". Harta pe care am analizat-o, din 1895, deci cu trei ani înainte de venirea văduvelor Österreicher şi Durkowitsch, ne prezintă strada Izvor în zona sudică a Parcului Cişmigiu, în locaţia străbătută astăzi de Splaiul Independenţei, Str. Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Str. Izvor, teritoriu în care astăzi este Parcul Izvor şi staţia de metrou cu acelaşi nume.
Odată identificată zona "casei părinteşti", am pornit spre şcolile în care a studiat şi capelele şi bisericile pe care le-a frecventat cât era elev. Astfel, am descoperit ceea ce a mai rămas din fosta reşedinţă arhiepiscopală, cu capela "Sfânta Ana", şi complexul şcolar "Sfântul Andrei" (convictul şcoala primară, liceul, casa preotului şi casa Fraţilor Şcolilor Creştine), care au fost situate pe Calea Călăraşilor, numerele 10 şi 12, respectiv Str. Lucaci, nr. 11, zonă ce este plasată astăzi pe Bulevardul Corneliu Coposu, la intersecţia cu Str. Bălceşti. În clădirea Şcolii primare "Sfântul Andrei", elevul Anton Durcovici a început, în toamna anului 1898, clasa a IV-a primară. Tot aici a frecventat, în perioada 1899-1901, clasele I-a şi a II-a gimnaziale. În aceste clădiri va reveni după ce s-a întors de la Roma, fiind numit în toamna anului 1915 profesor la Gimnaziul "Sfântul Andrei". După greutăţile pe care le-a întâmpinat în timpul Primului Război Mondial, în ziua de 21 august 1920 a fost numit director al Internatului "Sfântul Andrei Apostolul", precum şi rector al capelelor şcolilor catolice. De aici, de pe Str. Călăraşilor, nr. 12, făcea multe drumuri pentru a ţine predici duminicale şi ocazionale (misiuni, exerciţii spirituale, slujbele din luna mai etc.) în diferite parohii.
Analizând această zonă a capitalei, am remarcat că a rămas nedemolată doar clădirea multifuncţională "Tomis", construită în anul 1912 pe locul vechii reşedinţe arhiepiscopale, localizată tot pe Calea Călăraşilor, nr. 12, în care preotul Anton Durcovici a participat ca asistent spiritual la multe întâlniri ale grupurilor de laici: Congregaţia Mariană a Bărbaţilor, Acţiunea Catolică etc.
În apropierea acestor locuri sunt plasate biserica şi fosta mănăstire a "Damelor Engleze" de pe Str. Bărăţiei, actualul nr. 27, unde Anton Durcovici a primit, la 22 mai 1899, taina sfântului Mir. Cu siguranţă, aici a participat la foarte multe Liturghii şi a cunoscut preoţii care au deservit biserica. El însuşi, ca preot, a celebrat în acest lăcaş de cult, dedicat "Sfintei Maria a Harurilor", multe Liturghii, fiind numit, la 21 august 1920, când a fost desemnat şi director al Internatului "Sfântul Andrei Apostolul", predicator în această biserică. De aici, ne-am propus să ajungem la mănăstirea centrală a "Damelor Engleze", situată la aproximativ doi kilometri spre nordul capitalei.
Urmând itinerarul spre mănăstirea de pe Str. Pitar Moş, am vizitat şi biserica italiană "Sfântul Mântuitor", de pe actualul Bulevard Nicolae Bălcescu, nr. 26, unde preotul Anton Durcovici a îndeplinit funcţia de administrat provizoriu în perioada februarie - decembrie 1918. După cum scria arhiepiscopul Raimund Netzhammer, la 4 mai 1919, "în timpul anului 1918, (preotul Durcovici) a făcut în toate duminicile şi zilele de sărbătoare serviciul divin cu predica în italiană la biserica italiană Sfântul Mântuitor".
De aici am ajuns în câteva minute pe Str. Pitar Moş, unde am putut admira măreţele case ridicate de călugăriţele din München, "Damele Engleze". Aici s-a deschis, în anul 1858, "Institutul Sfânta Maria", care în scurt timp a devenit cea mai renumită şcoală de fete din Bucureşti. În capela acestei mănăstiri, copilul Anton Durcovici l-a întâlnit pe pr. Luciu Fetz, care a avut un rol important în discernerea vocaţională, invitându-l deseori la Liturghia de duminică în palatul arhiepiscopal. Trecând peste piedicile pe care le-am întâmpinat în dorinţa noastră de a vizita fosta capelă, confiscată de comunişti în 1948 şi folosită astăzi ca sală de lectură pentru Şcoala Tehnică Sanitară şi Centrul de calcul, statistică şi documentare medicală din cadrul Ministerului Sănătăţii, ne-am amintit aici, aşa cum notează principalul biograf al lui Anton Durcovici, pr. Florian Müller, că "mama şi cei doi copii participau la sfânta Liturghie în capela călugăriţelor", unde Anton a fost ministrant şi susţinut de sora Thekla (Tereza Pedot) , care "s a ocupat foarte mult de el". Mai mult, surorile aceste congregaţii au finanţat studiul seminaristului Anton Durcovici, care a fost recunoscător mai târziu mănăstirii, fiind pentru călugăriţe un bun spiritual şi confesor. Am apreciat că aceste clădiri ale "Damelor Engleze" nu au fost dărâmate şi, chiar dacă sunt în paragină, sunt ocupate de diverse persoane fizice şi juridice, printre care şi Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine.
Întorcându-ne pe strada Izvor, am dorit să parcurgem, prin Grădina Cişmigiu, drumul spre clădirile situate pe fosta Str. Esculap, actuala Constantin Stahi, unde a funcţionat Seminarul arhiepiscopal de Bucureşti şi a locuit în mai multe rânduri preotul Anton Durcovici: 1911-1916, 1918-1920, 1924-1925. Tot aici a stat o perioadă de circa şase luni pentru a-şi reface sănătatea, după ce s-a întors bolnav în urma deportării din timpul Primului Război Mondial.
Parcurgând drumul spre catedrala "Sfântul Iosif", pe actuala Str. General Berthelot (din 1918), ne-am amintit de fostele denumiri ale acestei străzi, aşa cum le găsim în documentele când Anton Durcovici a studiat şi a activat aici ca profesor: Str. Fântânii sau Str. Fontanii (din 1878), precum şi Str. Karl Lueger (din 1911).
Ajunşi la catedrală, am putut rememora numeroase momente din viaţa lui Anton Durcovici. Mai întâi ne-am amintit că, la recomandarea fratelui Egesius, directorul Şcolii arhiepiscopale de băieţi, la 1 septembrie 1901, Anton Durcovici a fost primit de către arhiepiscopul Netzhammer în Seminarul arhiepiscopal "Sfântul Duh" din Bucureşti. Aici, elevul Anton s a dăruit cu bucurie studiului şi formării integrale ca seminarist, mergând în toamna anului 1906 să-şi continue formarea filosofică şi teologică la Roma. Întors acasă, ca preot, a desfăşurat numeroase activităţi în catedrala "Sfântul Iosif" şi la şcolile care funcţionau pe lângă ea. Din anul 1925, când seminarul se mută în clădirile de lângă catedrală, putem spune că rectorul Anton Durcovici a locuit mai mult aici şi a desfăşurat diferite activităţi pastorale şi didactice.
După ce am parcurs încă multe sute de file din dosarele Arhivei Arhiepiscopiei, ne-am odihnit câteva ceasuri pentru a avea putere să mergem din nou pe urmele lăsate de Anton Durcovici în capitala României. Analizând că avem distanţe mai de străbătut şi negăsind trăsuri şi tramvaie care să urmeze itinerarul pe care ni l-am propus, am apelat la pr. Emil Moraru, pro-decan al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Bucureşti, care ne-a condus cu maşina proprie. Părintele Emil ne-a înlesnit intrarea în Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor, din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, care funcţionează acum în clădirile de pe Str. Pache Protopopescu, nr. 66, ce aparţin surorilor din Congregaţia "Notre Dame de Sion". Fiind însoţiţi de prof. Sorin Burchiu, decan al facultăţii, am putut afla despre starea actuală a clădirilor, care însumează 27 de săli de curs, dintre care 11 multimedia, şapte laboratoare, cinci săli de calculatoare, o bibliotecă, săli de studiu etc., dar şi o imensă sală de festivităţi. Am recunoscut acea începere ca fiind capela în care a celebrat deseori şi preotul Anton Durcovici în perioada august 1911 - octombrie 1920, mai puţin în perioada în care a fost deportat şi a putut celebra în Mănăstirea "Notre Dame de Sion" din Galaţi.
Mergând mai departe, ne-am amintit de biserica "Sfânta Elena", situată pe Str. Cuza Vodă, la actualul nr. 102, care a fost sfinţită la 29 iunie 1915. Această comunitate a fost administrată provizoriu, în perioada februarie - septembrie 1919, de către preotul Anton Durcovici.
Punctul final itinerarului nostru l-a constituit vizita la cimitirele "Bellu". Mai întâi am fost în cimitirul catolic, unde ne-am rugat la mormântul Mariei Durcovici (+ 1943) şi la cele ale surorilor din diferite congregaţii, unele dintre ele fiind susţinătoare sau fiice spirituale ale părintelui Anton Durcovici, el însuşi vizitând destul de des aceste locuri. Ne-am amintit că unele dintre surorile "Damele Engleze" s-au îngrijit şi de mama viitorului episcop de Iaşi. Ieşind pe Şoseaua Olteniţei am încercat să retrăim ziua de 26 iunie 1949, când episcopul Anton Durcovici a fost arestat pe această stradă.
Ca un corolar al acestui itinerar durcovician, împreună cu pr. Ioan Ciobanu, paroh al bisericii catedrale din Bucureşti, am fost în Cimitirul Ortodox "Bellu" şi ne-am rugat la mormântul fericitului preot Vladimir Ghika.
Plini de o profundă încărcătură istorică, ajunşi la palatul arhiepiscopal ne-am continuat cercetarea în arhivă, având satisfacţia de a descoperi noi documente care consemnează viaţa şi activitatea fericitului Anton Durcovici.
Pr. Alois Moraru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 12-13 decembrie: La pas după... Anton Durcovici
