Kolping: Împreună cu Ucraina pe drumul solidarităţii. Al 40-lea transport umanitar
În luna martie 2022, mai exact în ziua de 4 martie, Organizaţia Kolping România organiza primul transport umanitar către fraţii ucraineni aflaţi în plin şoc al războiului. Iată că după un an, joi, 2 martie 2023, am ajuns cu ajutorul donatorilor la transportul cu numărul 40 şi la un număr impresionant de microbuze, peste 80, care au transportat tot ce era necesar pentru susţinerea vieţii oamenilor aflaţi în suferinţă.
La fiecare transport am avut: alimente, medicamente, produse de prim ajutor, haine, încălţăminte, generatoare, butelii (camping), lumânări şi multe alte lucruri atât de necesare în vremuri dificile.
Prin tot ce am transportat în acest an am sprijinit: cantina socială coordonată de Kolping Ucraina în Cernăuţi, centrul pentru refugiaţi, familiile nevoiaşe din diferite localităţi, dar şi voluntarii aflaţi pe linia frontului.
Cu multă disponibilitate şi responsabilitate alături de donatorii care ne-au sprijinit financiar pentru a cumpăra toate cele necesare, am fost acolo, construind o reală punte a solidarităţii de la Oituz către Cernăuţi.
Nu am judecat, nu am criticat, nu ne-am uitat în stânga şi dreapta la tot felul de scenarii descurajatoare din partea mass media, noi am ajutat, cu responsabilitate creştină şi umană.
De-a lungul timpului în acest an i-am avut alături în transporturile umanitare pe Preasfinţitul Iosif Păuleţ, preoţi din Dieceza de Iaşi, surori, colegi din Kolping România, Kolping Internaţional, Kolping Münster, Kolping Serbia, alte asociaţii şi organizaţii umanitare.
La transportul 40 de joi, 2 martie 2023, am fost însoţit de către părintele Alexandru Percu, director al Oficiului pentru vocaţii din Dieceza romano-catolică de Iaşi.
În câteva cuvinte părintele doreşte să ofere mărturia personală a unei astfel de experienţe.
"Experienţa de la Cernăuţi, Ucraina, a fost una deosebită. De mult timp doream să ajung acolo, o dorinţă care s-a trezit în mine după ce am văzut nenorocirile care se petrec în această ţară şi curajul şi empatia atâtor grupuri şi asociaţii de la noi din dieceză de a merge cu diferite ajutoare şi a fi alături de oamenii care suferă din cauza războiului. Am dorit să o fac şi eu în acest mod, am dorit să cunosc un pic din realitatea de acolo, să iau contact cu cei care sunt direct implicaţi. Această dorinţă s-a împlinit prin disponibilitatea domnului Corneliu Bulai de la Asociaţia Kolping Oituz care mi-a permis să-l însoţesc în cel de-al 40-lea transport.
Am descoperit efortul imens de a organiza un transport de ajutoare, dificultatea de a trece vama, am văzut acele garduri între vama ucraineană şi cea românească prin care au trecut şi încă trec refugiaţii, garduri care trezesc un sentiment de înjosire a omului, am văzut kilometrii întregi de camioane care aşteaptă să intre la noi în ţară şi am aflat că pot aştepta chiar şi 15 zile, chiar mai mult.
La Cernăuţi am descoperit o echipă de voluntari alături de reprezentanţii Kolping care ne-au întâmpinat afectuos şi ne-au ajutat să descărcăm microbuzul. Aici l-am întâlnit pe Vasili, directorul Kolping, care ne-a împărtăşit din ultimele ştiri din ţară, l-am întâlnit pe Ludwig, administrator la Kolping, care, cu multă bucurie, cu entuziasm, a încercat să ne vorbească în limba germană (pentru că ucraineană nu înţelegeam) despre proiectul unei brutării care este în construcţie, apoi, împreună cu el am servit prânzul la cantina socială unde se împarte câte o porţie de mâncare celor care au nevoie.
La Ludwig am simţit şi durerea exprimată de realitatea cruntă pe care o trăieşte, cea a războiului. Se întreba de ce este considerat fascist de fraţii ruşi, el care face atâta bine oamenilor. Am simţit lipsa de sens a acestui război. În acelaşi timp am observat câtă disciplină, organizare, seriozitate, profesionalism există în tot ceea ce face, iar când ne-am despărţit de el ne-a invitat să ne rugăm pentru el. I-am arătat rozariul pe care îl aveam în mâini spunându-i că mă voi ruga, iar el mi-a arătat că şi el are un rozariu în maşină.
Am vizitat apoi oraşul Cernăuţi pe care l-am descoperit foarte frumos. Am mers în piaţa centrală unde m-a surprins un steag enorm de mare al Ucrainei şi, alături de steag, un panou cu soldaţii căzuţi la datorie. Am încercat să privesc oamenii de pe stradă, tinerii în mod special. I-am descoperit veseli, venind de la şcoală, socializând, tineri frumoşi, încrezători în ei înşişi. Cei mai mari mergeau liniştiţi, unii îngânduraţi, alţii preocupaţi de treburile lor, alţii discutând între ei, cu alte cuvinte, duceau o viaţă normală aşa cum trebuie să fie şi cum îşi doresc.
Am intrat apoi în catedrala ortodoxă nu doar pentru a o vizita, ci şi pentru a ne ruga. Alături de alţi rugători, m-am rugat pentru pace în Ucraina, m-am rugat pentru cei de la Kolping şi în mod special pentru Ludwig.
După ce am servit o cafea bună ne-am reîntors în ţară. Călătoria a durat 15 ore jumătate. În ciuda oboselii drumului, am avut parte de o zi binecuvântată, rămân cu o experienţă pe care doresc să o repet şi în alte zone ale ţării. Domnul să-i întărească pe cei care suferă din cauza războiului şi să-i răsplătească pe cei care ajută în diferite moduri poporul ucrainian atât de mult oprimat.
Nu suntem străini unii de alţii, mergem împreună pe drumul vieţii, cu propriile noastre istorii, un drum care poate fi atât de minunat dacă ne-am bucura de pace."
Pr. Alexandru Percu
şi Corneliu Bulai
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 2 martie: Kolping: Împreună cu Ucraina pe drumul solidarităţii. Al 40-lea transport umanitar
