Istoria ne-a demonstrat că în vremurile grele, vremurile care aduc încercări, oamenii se adună împreună pentru că astfel totul este mai suportabil.
Situaţia dificilă din Ucraina a făcut ca energia solidarităţii să fie la cote maxime inclusiv în ţara noastră. Mii de familii din Ucraina au fost găzduite de familii din România, multe ONG-uri au fost alături din prima zi cu multe programe de suport pentru refugiaţi.
Episcopia Romano-Catolică de Iaşi prin binecuvântarea Preasfinţitului Iosif Păuleţ a sprijinit alături de Asociaţia Caritas, Asociaţia Kolping şi alte asociaţii şi congregaţii diecezane tot acest demers de ajutorare.
Vineri, 23 septembrie 2022, pentru al 27-lea transport, echipa Kolping România a fost prezentă acolo, în mijlocul oamenilor, oferind ajutor concret: alimente, medicamente, haine şi alte lucruri necesare familiilor refugiate. Toate produsele au fost donate de către Asociaţia Kolping Statlauringen (Germania) şi Kolping România.
Am avut bucuria să fim însoţiţi în acest transport de părintele Egidiu Condac, econom diecezan, şi părintele Alois Moraru, parohul Bisericii "Sfântul Anton de Padova" din Târgu Frumos, jud. Iaşi.
Am vizitat noua cantină socială din Cernăuţi unde se gătesc zilnic în jur de 400-500 de porţii pentru prânz, centrul pentru refugiaţi unde sunt găzduite familii care s-au retras din calea războiului şi şcoala din localitate; părintele Egidiu a avut un cuvânt de încurajare pentru copiii din clasa a XI-a.
O experienţă emoţionantă a fost şi acest transport în Ucraina ca de altfel tot acest demers caritabil care ne responsabilizează şi ne onorează.
Solidaritatea pentru Ucraina merge mai departe pentru că aceşti oameni chiar au nevoie de ajutorul nostru.
Corneliu Bulai
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23 septembrie: Kolping: Solidaritate pentru Ucraina prin transportul cu numărul 27
