Kolping, cu Iosif şi Maria, în drum spre Betleem, din Oituz până la Târgu Ocna
Pentru a aprofunda mai mult sărbătoarea Crăciunului şi din dorinţa de a experimenta această trăire a călătoriei spre Betleem după modelul Familiei Sfinte, voluntarii Centrului Educaţional Kolping din Oituz vor porni la drum în ziua de 23 decembrie 2023, începând de la ora 9.00, împreună cu Iosif, Maria şi măgăruşul, pe jos, din comuna Oituz până în oraşul Târgu Ocna, la Parohia romano-catolică "Schimbarea la faţă a lui Isus".
Este o jertfă în special fizică (15 km) pe care voluntarii au mai experimentat-o anii trecuţi şi pe traseul Oituz-Oneşti, dar şi în comunitatea din Oituz. Această acţiune, întâlnirea cu Familia Sfântă în drum spre Betleem aduce o multitudine de reacţii din partea trecătorilor: momente de rugăciune, surprindere, ignoranţă. Pentru tinerii participanţi şi pentru cei care se alătură această experienţă va lăsa urme în sufletele lor şi va fi o amintire pe care nu o vor uita niciodată.
Personajele principale, Iosif şi Maria, vor fi jucate de către doi voluntari, măgăruşul va fi unul real, dar vor fi şi alţi voluntari care vor ajuta la organizarea traseului şi sperăm să avem şi alţi doritori din localităţile vizitate care să însoţească grupul.
Pe acest drum vom opri pentru o scurtă rugăciune în faţa bisericilor romano-catolice aflate pe traseu în localităţile: Bahna, Nicoreşti, Satu Nou, Pârgăreşti şi Târgu Ocna.
În acest an, noutatea este prezenţa lui Iosif şi a Mariei în Penitenciarul din Târgu Ocna alături de minorii privaţi de libertate care vor sărbători Crăciunul departe de familiile lor.
Invităm pe toţi cei care doresc, sunt prin preajmă sau au această curiozitate şi curaj, să se alăture grupului de voluntari de la Kolping pentru a face aceste momente cât mai frumoase şi pentru a oferi o altă perspectivă şi chiar un semnal că această sărbătoare a Crăciunului este despre Maria, Iosif, pruncuşorul Isus şi toată spiritualitatea şi istoria din jurul acestui mare eveniment al relaţiei lui Dumnezeu cu oamenii.
Corneliu Bulai