Kolping Moldova: Invitaţie la acţiunea spirituală "Paşi de credinţă pe calea crucii"

În Postul Mare, în acest timp binecuvântat, suntem invitaţi să ne oprim, să reflectăm şi să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Prin rugăciune şi prin fapte bune, ne pregătim sufletele pentru a trăi cu adevărat bucuria Învierii lui Cristos.

Urmând acest îndemn, membrii şi voluntarii din Asociaţia Kolping Moldova invită creştinii din Decanatul de Trotuş, judeţul Bacău, şi pe toţi cei doritori la acţiunea spirituală "Paşi de credinţă pe calea crucii".

Tema din acest an: "Înflăcăraţi de iubirea lui Cristos"

Ajunsă la ediţia a III-a, această iniţiativă a pus împreună anul trecut aproximativ 1.000 de credincioşi care au răspuns invitaţiei noastre. Cu încredere, răbdare şi rugăciune vom parcurge din nou cei 15 kilometri la pas, în urma crucii lui Isus, în sărbătoarea Floriilor, duminică, 29 martie 2026, cu plecare la ora 13.00 din curtea bisericii romano-catolice "Preasfânta Treime" din comuna Oituz, judeţul Bacău.

Pelerinii vor parcurge pe jos traseul: Oituz - Bahna - Nicoreşti - Satu Nou - Pârgăreşti - Parohia romano-catolică din Târgu Ocna.

Textul staţiunilor va fi citit de către voluntari locali, câte două staţiuni la fiecare biserică, iar în faţa pelerinilor va fi purtată crucea, care va fi preluată de voluntari la intrarea în fiecare dintre cele şase localităţi.

Noutate 2026 - Acţiune caritabilă în Postul Mare

În acest an, dorim să dăm un sens şi mai profund drumului nostru, transformând paşii rugăciunii în gesturi concrete de solidaritate.

Pe tot parcursul Postului Mare, invităm credincioşii din parohiile de pe traseul Căii Sfintei Cruci să doneze alimente neperisabile pentru cantina socială din Cernăuţi (Ucraina). Prin această iniţiativă, dorim să fim aproape de fraţii noştri greu încercaţi şi să oferim un sprijin real celor aflaţi în nevoie.

În Duminica Floriilor, la finalul Căii Sfintei Cruci, transportul cu alimente va fi binecuvântat de către preoţi împreună cu participanţii la pelerinaj, semn al comuniunii şi al solidarităţii noastre.

În Săptămâna Mare, o delegaţie va merge în Ucraina pentru a înmâna personal ajutoarele, semn al fraternităţii creştine şi al gestului comun realizat pe parcursul Postului Mare.

Ne dorim ca această iniţiativă să găsească un ecou pozitiv în sufletul creştinilor, care sunt invitaţi să renunţe la câteva ore din timpul lor şi să accepte efortul fizic al parcurgerii traseului, dar şi la un mic sacrificiu material, pentru a aduce speranţă acolo unde este mai mare nevoie de ea.

Mulţumim părinţilor parohi din fiecare localitate pentru că sunt alături de această iniţiativă, mulţumim primăriilor din Oituz, Pârgăreşti şi Târgu Ocna, precum şi Poliţiei şi Jandarmeriei judeţului Bacău pentru parteneriatul lor.

Împreună putem aduce in continuare speranţă printr-un gest din suflet:

  • donaţii de alimente şi produse la biroul regional Kolping Moldova din Oituz

  • donaţii în conturile campaniei deschise la ING Bank:

    • RO49INGB0000999907497353 (Lei)

    • RO95INGB0000999905976632 (Euro)

    • Beneficiar: Organizaţia Centrală a Familiilor Kolping din România
      Cod fiscal: RO7445880

Fondurile vor fi folosite exclusiv pentru sprijinirea persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina.

Orice formă de sprijin este binevenită!

Vă aşteptăm cu drag să parcurgem împreună, la pas, 15 km în spatele crucii lui Cristos şi să transformăm Postul Mare într-un drum al speranţei şi al solidarităţii!

Mulţumim!

Asociaţia Kolping Moldova