Kenya: Vizita delegaţiei Episcopiei de Iaşi în Maikona şi sfinţirea Bisericii "Toţi sfinţii" (I)

În perioada 27 octombrie - 8 noiembrie 2025, o delegaţie a Episcopiei de Iaşi este în vizită în misiunea din Maikona - Kenya. Scopul principal al acestei vizite a fost sfinţirea Bisericii "Toţi Sfinţii" - construită în întregime cu ajutorul Diecezei de Iaşi - şi analiza celorlalte proiecte ce sunt în desfăşurare, printre care Grădiniţa "Fr. Tablino Academy". Delegaţia este formată din PS Petru Sescu - episcop auxiliar de Iaşi, pr. Cristian Diac şi pr. Florin-Petru Sescu - director al Centrului Misionar Diecezan de Iaşi.

Luni - 27 octombrie

Călătoria delegaţiei a început în după-amiaza zilei de luni, 27 octombrie, urmând ca sosirea în Maikona să aibă loc marţi, 28 octombrie, următoarea zi, la ora 3:00 dimineaţa. Condiţiile meteorologice din Istanbul au făcut ca zborul să întârzie şi astfel să fie pierdută legătura către Nairobi, capitala Kenyei. Rămânând în Istanbul, am avut, însă, şansa de a-i întâlni pe bunii noştri misionari, fraţii minori conventuali care aparţin de Provincia "Sfântul Iosif" din România. Părintele Anton Bulai, OFMConv., ne-a luat de la aeroport şi ne-a primit în comunitatea din Büyükdere - Istanbul, unde ne-am şi odihnit peste noapte.

Marţi - 28 octombrie

A doua zi am celebrat şi o Sfântă Liturghie în Biserica "Naşterea Maicii Domnului", locul atentatului sângeros din 28 ianuarie 2024. Am privit la locul gloanţelor şi ne-am rugat pentru cei care au dat mărturie despre credinţa lor, chiar cu preţul vieţii. Trebuie subliniat faptul că de la momentul atentatului poliţia păzeşte toate bisericile din Istanbul.

A urmat vizita la comunitatea "Sf. Anton" din centrul Istanbulului, acolo unde pr. Andrei Bejan ne-a fost şi însoţitor şi ghid. Am avut marea bucurie să aflăm că am intrat şi noi în marea Moscheie Albastră, locul în care Papa Leon al XIV-lea va intra la vizita sa în Istanbul. Pentru primirea frumoasă şi pentru timpul plăcut petrecut împreună, le mulţumim fraţilor minori conventuali din Istanbul din toată inima.

Călătoria noastră a urmat firul firesc şi la ora 20:30 am decolat din Istanbul cu destinaţia Nairobi.

Miercuri - 29 octombrie

La ora 4:00 dimineaţa am aterizat pe pământul Kenyei, unde am fost întâmpinaţi de pr. Cezar Chelaru-Dămoc şi pr. Aurelian Herciu. A urmat un drum lung şi anevoios (aproximativ 8 ore de pentru că am pornit de la aeroport direct spre Maikona. Am fost nevoiţi să facem tot acest drum lung şi obositor într-o singură zi pentru că programul călătoriei noastre era deja în întârziere.

În această zi am vizitat procura de la Nanyuki, unde ne-am tras răsuflarea şi am luat micul dejun, după care prânzul l-am luat la Marsabit în casa elveţianului Henry, un om care după experienţa sa ca misionar laic în zona Marsabit s-a căsătorit cu o localnică şi a decis să rămână pentru toată viaţa în Kenya. Tot în această oprire l-am întâlnit şi pe PS Petru Kihara, episcop al Diecezei de Marsabit, transmiţându-i salutul cordial al PS Iosif Păuleţ, episcopul diecezei noastre.

După ora 16:30 am pregătit camioneta misiunii cu toate bagajele şi am pornit spre misiunea din Maikona. Am călătorit mai bine de jumătate din drum pe noapte, iar sosirea noastră în misiune a fost în jurul orei 20:00. Ne-am verificat camerele, am mâncat ceva repede şi am mers imediat la somn.

Joi - 30 octombrie

După o odihnă bine meritată, în dimineaţa zilei de 30 octombrie, împreună cu pr. Cezar Chelaru-Dămoc şi pr. Anton Bârlescu am vizitat misiunea Maikona, cu structurile sale, fântânile săpate, sala de mese şi bucătăria construită pentru copii, dar mai ales am vizitat şcoala misiunii, Fr. Tablino Academy, acolo unde este aproape gata sălile de grădiniţă.

I-am vizitat şi pe cei 150 de copiii care se pregăteau pentru primirea Mirului în cadrul celebrării de sâmbătă, 1 noiembrie.

După ora 10:00 am pornit la drum spre prima filială pe care o aveam în agenda noastră: Gamura. Am luat camioneta misiunii şi după un drum plin de praf şi colb, am renunţat la ea pentru a urca pe jos colina pe care se află maniata (comunitatea) Gamura. Ne-a bucurat să vedem că sălile de clasă şi de grădiniţă încă sunt folosite, ne-am bucurat să îi întâlnim pe oameni şi să discutăm cu ei, dar cel mai mult ne-am bucurat să celebrăm împreună Sfânta Liturghie. PS Petru Sescu şi-a amintit că în urmă cu 17 ani a vizitat această comunitate. După ce am mai rămas o jumătate de oră împreună cu ei, am pornit spre centrul Misiunii unde am luat prânzul.

După amiază am avut o altă vizită în maniata Oromo Gala. Aici, deşi o parte din oameni erau adunaţi în sala de clasă sărăcăcioasă în care avea să se desfăşoare Liturghia, mulţi au început să se adune atunci când au văzut sau au auzit zgomotul maşinii misiunii. Din toate direcţiile au început să apară tot mai mulţi oameni. A fost frumos şi înălţător să vedem atât de mulţi copii care au participat cântând şi ţinând ritmul cu bătăile lor din palme la Sfânta Liturghie. După Sfânta Liturghie am ascultat necazurile şi dorinţele lor, i-am încurajat că vom face tot ce ne stă în putinţă să-i ajutăm, după care ne-am întors la misiune, minunându-ne cum de este posibil ca oamenii să trăiască în astfel de loc.

Ziua s-a încheiat cu o adoraţie euharistică şi spovezile copiilor de la Mir, iar noi, după cină, am recitat un rozariu pe răcoarea serii.

Vineri - 31 octombrie

În ziua de 31 octombrie am decis să facem o vizită comunităţii sărmane din Yiole. Drumul a durat aproximativ 45 de minute, timp în care ne-am reaşezat toate oasele la loc după toate zdruncinăturile resimţite. Am întâlnit o comunitate frumoasă şi vie care şi-a construit cu forţele proprii un loc de rugăciune şi un spaţiu în care să se poată celebra sfânta Liturghie. Spaţiul este atât de mic şi restrâns, încât unii dintre participanţi erau cu preotul la masa de jertfă. Ceea ce nu a lipsit şi a dat culoare celebrării au fost cântările şi entuziasmul oamenilor. După celebrare am rămas să vorbim puţin cu oamenii, le-am aflat necazurile şi necesităţile, şi i-am încurajat că vom face tot posibilul să-i ajutăm cu o biserică, o sală de clasă şi o fântână. Este important ca ei să se roage pentru ca fondurile să poate fi găsite.

Ziua s-a încheiat cu o vizită pe jos în comunitatea Abudojera, unde am plecat doar noi, fără preoţii misionari, pentru că aceştia erau ocupaţi până peste cam cu pregătirile de a doua zi, zi în care avea să fie sfinţită biserica din Boji.

A fost extrem de plăcută şi fascinantă această călătorie, pentru că oamenii care ne vedeau de departe, credeau că suntem preoţii misionari şi ne salutau cu căldură. Mai greu a fost când am ajuns deja în Abudojea şi acolo am constatat că nu puteam comunica în nici un fel cu copiii, adolescenţii şi oamenii de acolo. Am fost, însă, plăcut impresionaţi de veselia şi buna dispoziţie a copiilor, precum şi de modul în care aceştia aveau grijă de fraţii mai mici.

Ne-am dus la somn cu gândul că următoarea zi avea să fie ziua cea mare a sfinţirii bisericii din Boji. (va urma)

Pr. Florin-Petru Sescu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Kenya: Vizita delegaţiei Episcopiei de Iaşi în Maikona şi sfinţirea Bisericii "Toţi sfinţii" (partea I: 27-31 octombrie 2025)