Un eveniment deosebit din viaţa surorilor din Congregaţia "Maria Bambina" a fost sărbătorit la 13 ianuarie 2007, când s-au împlinit 200 de ani de la naşterea sfintei Bartolomea Capitanio (13 ianuarie 1807) la Lovere, un orăşel din nordul Italiei. La numai 25 de ani, aceasta a înfiinţat un institut religios fondat numai pe caritate.
Ce ne spune astăzi această sfântă? Este într-adevăr o sfântă pentru zilele noastre? De ce?
Întâlnirea cu Bartolomea Capitanio este întâlnirea cu viaţa, înseamnă să cunoşti o poveste care aparţine pământului, îi aparţine omului în tot ce are mai omenesc, dar în acelaşi timp descoperă o frântură de cer, o fărâmă de mister, de... familie trinitară.
Bartolomea are puterea, prin scrierile sale, care izvorăsc dintr-o experienţă de viaţă intensă, să te arunce dincolo, să te facă să te avânţi încetişor în ceva care este în faţa ta, dar pe care miopia te împiedică să-l vezi, să-l auzi, să-l palpezi.
Cum poate fi această tânără în acelaşi timp în întregime a lui Dumnezeu şi cum poate se oferi cu totul pentru om?
Misterul vieţii!
Misterul aceluia care intră în viaţă fără să bată la uşă, făcând-o disponibilă, până la a se confunda cu el, amestecând totul, creând acel joc care îl face nebun pe om, dar îl mulţumeşte pe el, Tatăl iubitor...
Acest chip şi această inimă de tânără, care se simte căutată, iubită, se bucură, chiar şi în ceasurile de oboseală şi se aruncă în această iubire cu certitudinea că viaţa sa este legată de un Dumnezeu fidel, Dumnezeul iubirii, Dumnezeul vieţii.
Bartolomei nu-i este frică. Se lasă doar implicată...
Cu acest spirit şi cu această bucurie în inimile noastre, îi mulţumim încă o dată lui Dumnezeu pentru darul Bartolomei... o tânără care a ştiut sa ia în serios un joc al copilăriei.
Anul şcolar începuse deja de ceva timp în Colegiul "Sf. Clara" din Lovere şi noile venite se simţeau ca la ele acasă în aripa mănăstirii rezervată elevelor. Sorei Francesca, una dintre învăţătoare, i se păru că venise momentul să le facă să înţeleagă cât este de important darul educaţiei. Şcolăriţele ştiau foarte bine ce era sfinţenia pentru că la ore învăţătoarea le citea în fiecare zi câte puţin din cartea sfântului Alois de Gonzaga. Numai că poate nu se gândeau că ar fi putut şi ele să devină sfinte. Sora Francesca le lăsă puţin să se gândească, apoi deodată le întrebă:
- Vrea cineva dintre voi să devină sfântă?
- Eu, şi eu,... şi eu, şi eu!
- Văd că toate vreţi să fiţi sfinte, dar trebuie să fie una care vrea să ajungă sfântă prima dintre toate.
- Eu, eu, eu... răspunseră din nou.
Văzând că fetele voiau să se ia la întrecere, sorei Francesca îi veni ideea să propună un joc.
- Aduceţi-mi o mână de paie! Cine îl trage pe cel mai lung se va strădui să devină sfântă prima.
Toate căutară în grădină cu însufleţire şi într-o clipă se adunară din nou în jurul învăţătoarei. Ea adună într-o mână paiele pe care i le întindeau; le puse să tragă pe rând câte unul, apoi măsură lungimea firelor. Toate erau nerăbdătoare să afle...
- Cel mai lung este paiul Bartolomei!, a anunţat sora Francesca privind-o în ochi pe acea fetiţă care promitea să fie o elevă bună şi nu numai!
Aleasa roşi şi izbucni în plâns de bucurie. În inima ei se rugase să aibă ea acest noroc şi, când reuşi să se sustragă atenţiei colegelor, fugi în capelă să-i mulţumească Mariei pentru această favoare şi să-i ceară ajutorul. În genunchi în faţa icoanei sale, îi promise că se va angaja cu toată fiinţa ei.
- Vreau să devin sfântă, mare sfântă, cât mai repede sfântă!, ştiind că a luat o hotărâre importantă....) pentru a deveni sfântă!
La 26 de ani Bartolomea, pe patul de moarte, îşi reînnoia dorinţa sa definitivă de deveni sfântă: "Vreau numai ce vrea Domnul!"
200 de ani! Viaţă, istorie, momente de bucurie, de durere, multă binecuvântare... Istoria continuă şi prin Institutul Surorilor de Caritate ale sf. Bartolomea Capitanio şi Vincenza Gerosa, aşa-numite "Maria Bambina".
Surorile "Maria Bambina"
