Timp de patru sâmbete la rând ministranţii din Parohia Romano-Catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iugani s-au pregătit intens pentru a putea oferi lui Dumnezeu din ceea ce au. Modalitatea acestora a fost de a dărui din timpul lor pentru a putea învăţa ce înseamnă a fi un ministrant şi totodată a înţelege ce sunt obiectele liturgice cu care se vor întâlni pe viitor.

Totul s-a terminat duminică, 30 martie 2013, în cadrul sfintei Liturghii, cu o mare bucurie în sufletul tuturor. Ceea ce au învăţat pe parcursul celor patru întâlniri a ajuns la final, iar toţi cei 25 de ministranţi au fost felicitaţi de părintele paroh, pr. Marcel Blaj, care i-a încurajat pe copii şi le-a urat succes pe drumul ales; ba mai mult la întrebarea pusă de părintele: Cine dintre voi vrea să urmeze şi să ducă mai departe misiunea de slujitor al lui Dumnezeu în Biserică, adică vocaţia de a fi preot? Majoritatea copiilor plin de entuziasm au ridicat mâna răspunzând afirmativ.

Bucuria carismei de a fi ministrant a fost amplificată şi de primirea unei diplome şi a unei brăţări oferită fiecărui ministrant în semn de primire în cadrul Bisericii ca mici slujitori ai Domnului.

Deşi uneori ministranţii nu sunt observaţi în cadrul sfintei Liturghii, ajutorul lor este esenţial şi de apreciat.

Petru Ţurcanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 30 martie: Iugani: Un nou entuziasm în rândurile ministranţilor