La Hălăuceşti, 46 de copii (20 de fete şi 26 de băieţi) din Parohia "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" au fost instituiţi ministranţi duminică, 4 noiembrie 2018, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 11.00 prezidată de către părintele paroh Ion Ciuraru, OFMConv.

Ceremonia şi ritualul de investire a început la intrarea în biserică unde, după salutul de la începutul sfintei Liturghii, preoţii i-au întâmpinat pe copiii care, cu mult entuziasm, au decis să se pună în slujba Domnului. Într-o atmosferă solemnă, copiii i-au urmat pe preoţi în procesiune până în faţa altarului, după care a urmat proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu şi apelul candidaţilor.

În predica sa, părintele paroh le-a vorbit copiilor despre rolul ministrantului: acesta este chemat să fie un om al bucuriei, al ascultării, al rugăciunii şi al slujirii. Ministrantul este un copil care alege să-l slujească pe Isus Cristos acolo unde el ni se prezintă în modul cel mai misterios, la altar. Părintele paroh i-a îndemnat pe candidaţii la primirea mandatului ministranţilor să fie cuminţi, ascultători şi respectuoşi, insistând asupra faptului că ei trebuie să fie copii buni nu numai la Biserică, ci şi la şcoală şi în familie, devenind astfel exemple pentru cei din jurul lor.

După predică, în cadrul ritualului de încredinţare a mandatului de ministrant, cei 46 de copii au promis în cor să îndeplinească cu evlavie, cu bucurie şi corectitudine toate datoriile ministrantului, atât spre slava lui Dumnezeu, cât şi pentru binele comunităţii noastre parohiale.

La sfârşitul sfintei Liturghii fiecare ministrant a primit câte o amintire şi un mic cadou cu ocazia acestei celebrări atât de importante din viaţa lor, această zi fiind încununată de un moment de sărbătoare, care a avut loc la sala de cateheză a parohiei.

Noilor slujitori ai altarului şi ai marii familii a lui Dumnezeu care este Biserica, le urăm mult succes şi statornicie în angajamentul pe care şi l-au luat. Îi mulţumim bunului Dumnezeu pentru aceste clipe înălţătoare, felicitându-i totodată pe ministranţi pentru alegerea lor nobilă de a fi cât mai aproape de Isus şi de sfântul său altar, cât şi pe părinţii lor care trebuie să-i îndrume şi să-i susţină în slujirea la care s-au angajat.

Pr. Vlad-Bogdan Bejan, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4 noiembrie: Hălăuceşti: Investirea ministranţilor