Iugani: Un "DA" definitiv spus lui Cristos
Vineri, 8 septembrie 2017, în sărbătoarea Naşterea Sfintei Fecioare Maria, în cadrul sfintei Liturghii, de la ora 10.30, prezidată de către PS Aurel Percă, însoţit de un grup de preoţi, sora Brigita Sabina Brandiu, din Institutul Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", a depus voturile perpetue, în biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iugani.
La picioarele altarului stăruiau cuvintele "În mâinile lui am pus viaţa mea!", biserica fiind împodobită de sărbătoare.
La începutul sfintei Liturghii, părintele paroh, Petru Blaj, i-a salutat pe toţi cei prezenţi, exprimându-şi bucuria că această sărbătoare a fost aleasă să fie în comunitatea din Iugani, fiind alături de sora Brigita care îşi manifestă public dăruirea ei totală lui Dumnezeu.
În cadrul ritului profesiunii călugăreşti, sora Brigita fost chemată pe nume de sr. Regina Horvat superioara generală. PS Aurel Percă a întrebat-o pe sora Brigita conform ritualului despre acceptul consacrării ei, ea răspunzând: "Cer să-l urmez pe Cristos ca mirele meu în Institutul Diecezan «Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot» şi să înaintez în propunerea mea până la moarte".
În cadrul omiliei, PS Aurel Percă a subliniat faptul că Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi iar pentru îndeplinirea acestui plan este nevoie de răspunsul nostru precum şi despre rolul Mariei în viaţa Bisericii, propunând-o ca model de slujire şi iubire pentru persoanelor consacrate.
Liturghia a continuat cu ritualul consacrării perpetue: un dialog între celebrant şi sora care voia să se dedice lui Dumnezeu, continuând cu intonarea Litaniei tuturor sfinţilor. În faţa episcopului, sora a rostit formula profesiunii apoi a fost depusă pe altar. A urmat sfinţirea şi înmânarea inelului prin cuvintele: "Primeşte acest inel ca semn al apartenenţei tale la Isus Cristos, Fiul Tatălui veşnic. Poartă-l cu fidelitate ca să ajungi la nunta veşnică din ceruri" .
La finalul celebrării, sora i-a mulţumit lui Dumnezeu, PS Aurel Percă, superioarei generale, tuturor surorilor din institut, familiei şi binefăcătorilor precum şi comunităţii din Iugani, pentru susţinere pe drumul vocaţiei.
SCMP
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 septembrie: Iugani: Un "DA" definitiv spus lui Cristos