87 de creştini irakieni ucişi în anul 2010, conform Assyria Council of Europe

De Paul De Maeyer

O patrulă a poliţiei irakiene a găsit luni, 16 mai 2011, la Kirkuk trupul fără viaţă al unui tânăr creştin, Ashur Issa Yacub (scris şi Jacob). Cadavrul tânărului în vârstă de douăzeci şi nouă de ani, care era căsătorit şi avea trei copii, era în mod oribil desfigurat.

Aşa cum a declarat Agenţiei France-Presse (16 mai) şeful poliţiei din provincia Kirkuk, generalul maior Jamal Taher Bakr, autorii omuciderii au decapitat aproape complet victima. Şeful departamentului sănătăţii al provinciei, Sadiq Omar Rasul, a confirmat faptul monstruos şi a adăugat că trupul lui Yacub avea "semne de tortură şi muşcături de câini". Detalii şi mai năucitoare au fost furnizate de Assyrian International News Agency (16 mai). De fapt, lui Yacub i-au fost smulşi ochii din orbite şi i s-au tăiat urechile. Ca şi cum n-ar fi fost suficient, sărmana victimă a fost găsită cu faţa jupuită de piele.

La 14 mai, tot la Kirkuk, capitală a provinciei petroliere cu acelaşi nume situată în teritoriul curd, la circa 250 de kilometri la nord de capitala irakiană Bagdad. Sechestratorii, care conform poliţiei aparţin probabil unei celule din reţeaua teroristă Al Qaeda, ceruseră familiei victimei o răscumpărare de 100.000 de dolari, dar conform unei surse de la AsiaNews (16 mai) tratativele "nu au ajuns la un rezultat bun". De fapt, 100.000 de dolari este o cifră foarte mare pentru o ţară în care, conform agenţiei AFP, retribuţia medie pe zi a unui muncitor constructor este echivalentul a 21 de dolari.

Aşa cum a prezentat la Compass Direct News (18 mai) un pastor evanghelic, înainte de sechestru nişte necunoscuţi s-ar fi adresat patronului unde lucra Yacub, spunându-i să-l concedieze pe muncitor "pentru că era un creştin, dar el a refuzat". Fiind vorba de un întreprinzător bogat dar la care nu se putea ajunge - aşa a relatat tot pastorul, care din motive de siguranţă a voit să menţină anonimatul - l-au răpit şi din păcate l-au şi ucis pe Yacub.

Uciderea definită "bestială" este "o crimă feroce împotriva religiei, a naţiunii şi a umanităţii" de către secretarul general al Uniunii studenţilor şi tinerilor asiro-caldei, Kaldo Oghanna, a zguduit profund comunitatea creştină. "Este o situaţie foarte gravă şi toţi, tineretul, se simt fără speranţă", a spus exponentul creştin la Compass. Foarte dură a fost şi condamnarea din partea arhiepiscopului caldeu din Kirkuk, Monseniorul Louis Sako. "Nici un om care crede în Dumnezeu şi are un respect faţă de viaţă nu poate comite asemenea fapte", aşa a declarat într-o primă reacţie prelatul, care a vorbit despre un "gest inuman" (AsiaNews).

În afară de asta arhiepiscopul este convins că muncitorul a fost sechestrat pentru bani. "A fost răpit pentru bani. Asta se întâmplă, însă în mod normal răpitorii nu torturează şi nu ucid în acest mod", a explicat Sako într-o conversaţie la telefon cu Compass Direct News. "Este ca şi cu ar fi animale", a continuat Sako. "L-au ucis imediat pentru a-i înspăimânta pe oamenii din Kirkuk şi a trimite mesajul că dacă sunt răpiţi trebuie să plătească".

În schimb pentru deputatul creştin Imad Yohanna, şi el din Kirkuk, Yacub a fost răpit din cauza apartenenţei sale la comunitatea creştină. Conform lui Yohanna - aşa cum a prezentat agenţia Associated Press (14 mai) - creştinii sunt obiective "uşoare" pentru că de obicei plătesc răscumpărarea fără să se opună, contrar triburilor arabe, care nu ezită să recurgă la arme pentru a elibera persoanele sechestrate.

Chiar dacă Monseniorul Sako se îndoieşte că a fost vorba de un gest anti-creştin, se teme totuşi că asasinarea brutală a tatălui de familie îi va face pe mulţi creştini să părăsească oraşul. "La Kirkuk, foarte puţine familii creştine părăsiseră oraşul, dar acest lucru este şocant. Cred că după asta vor pleca, pentru că acest lucru este foarte serios", a spus arhiepiscopul la Compass.

Aşadar evenimentul riscă să alimenteze neîncetatul flux migrator din Irak al creştinilor sau "asirieni", cum mai sunt numiţi. Un nou raport1 realizat de Assyria Council of Europe (ACE) - un organism independent care are ca scop să mărească în interiorul Uniunii Europene sensibilitatea faţă de situaţia creştinilor irakieni - confirmă, de fapt, scăderea dramatică a numărului de creştini în ţară.

Între 2004-2010, peste 60% din comunitatea asiriană a părăsit Irakul din cauza climatului de teroare şi a atacurilor continue împotriva obiectivelor creştine. Cu o populaţie estimată pe la 2 milioane, asirienii - cunoscuţi şi ca siriaci şi caldei - constituiau în anul 2004 (adică la un an după căderea lui Saddam Hussein) în al treilea cel mai numeros grup etnic din Irak. Astăzi, aşa reafirmă raportul, acest număr oscilează între 400.000 şi 600.000.

Conform datelor Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (ACNUR sau UNHCR), 13% din toţi refugiaţii irakieni înregistraţi în Siria, Iordania, Liban, Turcia şi Egipt sunt creştini. La rândul său, agenţia AINA calculează că până la 40% din refugiaţii irakieni în Siria şi Iordania este de origine asiriană. În afară de asta, evacuaţii interni în Irak sunt circa 2,8 milioane, din care 5% sunt creştini.

Raportul revelează în afară de asta că (cel puţin) 87 de asirieni au fost ucişi în perioada ianuarie-decembrie anul trecut, un fapt care transformă anul 2010 în al doilea an cel mai sângeros după anul 2004 (115 victime). În timp ce numărul cel mai mare de incidente a fost înregistrat în al treilea oraş din Irak, adică Mosul, oraşul cu numărul cel mai mare de creştini ucişi este capitala Bagdad, asta din cauza atacului terorist de la 31 octombrie împotriva catedralei siro-catolice "Sfânta Fecioară a Mântuirii".

Climatul de nesiguranţă şi extremismul lovesc în mod deosebit femeile şi copiii care aparţin diferitelor minorităţi, care conform organizaţiei Minority Groups International reprezintă "secţiunea cea mai vulnerabilă din societatea irakiană". A nu purta vălul islamic (hijab) sau a se îmbrăca în mod occidental înseamnă necaz pentru femei. Aşa cum indică raportul lui Assyria Council of Europe, şi în lagărele de refugiaţi femeile şi fetele creştine nu sunt în siguranţă: sunt foarte expuse comerţului cu fiinţe umane şi exploatării sexuale sau sunt constrânse să se prostitueze.

"Astăzi situaţia în Irak este complexă", a declarat Oghanna (Compass Direct News). "Noi ne temem - a continuat secretarul general al Chaldo-Assyrian Student and Youth Union - că zilele viitoare vor fi dure pentru noi creştinii". Se speră că greşeşte...

(După Zenit, 25 mai 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

1 http://www.aina.org/reports/acehrr2010.pdf.