Interviu cu un preot din Bagdad: "Preoţia înseamnă a da mărturie despre Cristos"
Pr. Basel Yaldo din Irak ne-a vizitat în perioada 29-31 martie 2013. A dorit să vadă cum este sărbătoarea Paştelui în catedrala din Iaşi. A vizitat şi câteva localităţi din Moldova. Înainte de a se întoarce la Roma pentru a-şi continua studiile l-am rugat să răspundă la câteva întrebări.
Pentru început, vă rog să oferiţi câteva date despre dvs.
Mă numesc Basel Yaldo, sunt preot irakian din ritul caldeean catolic. Sunt originar din Irak, din Dieceza de Bagdad. Am împlinit zece ani de Preoţie, fiind hirotonit la 23 noiembrie 2002, la Roma. Am studiat şapte ani la Roma, am făcut licenţa în teologie dogmatică. După hirotonire m-am întors la Bagdad. Am lucrat ca secretar personal al patriarhului de atunci, Emanuel al III-lea Delly, patriarh al Babiloniei şi al caldeenilor din toată lumea. Am fost numit apoi vicerector în Seminarul Major, ajutam în parohie, eram şi profesor de teologie dogmatică în singura universitate creştină catolică din Bagdad, numită Babel College. Acum sunt la Roma, pentru a-mi continua studiile de doctorat, în mariologie. Sunt în ultimul an, la Universitatea Urbaniană.
Situată la confluenţa dintre râurile Tigru şi Eufrat, Irakul se află pe teritoriul vechii Mesopotamii, locul de naştere al unor culturi, precum cele ale sumerienilor, asirienilor, babilonienilor, perşilor. Cum s-a născut creştinismul în ţara dvs.?
Suntem creştini încă din primul secol al erei creştine, când a trecut apostolul Toma prin Irak (pe atunci se numea Mesopotamia), înainte de a merge în India. Prin cei doi discipoli ai săi, sfântul Addi şi sfântul Mari (erau dintre cei 72 de discipoli ai lui Isus) a fost fondată prima biserică creştină. Aceasta se găseşte la Cuhis, foarte aproape de Bagdad. În Irak există civilizaţie foarte veche. Avem trei oraşe antice amintite în Biblie: Ninive, la nord, oraşul profetului Iona; vechiul Babilon, lângă Bagdad, la o jumătate de oră cu maşina; oraşul Uhr al Caldeeei, patria părintelui Abraham, care a plecat din acest oraş din sudul Irakului.
Care este situaţia creştinilor irakieni astăzi?
Suntem puţini. În primele secole creştinismul ajunsese până în China, am trimis chiar misionari, dar în timpul actual suntem circa un milion de creştini catolici caldeeni în toată lumea. În ţară suntem puţini, pentru că mulţi au emigrat după situaţia de după război, care acum este foarte dificilă. Avem un patriarh caldeean, cu sediul la Bagdad. Sunt şase dieceze în Irak şi alte dieceze în străinătate, de exemplu două mari dieceze în America, una la Detroit şi cealaltă în California. Mai avem o dieceză în Australia, în Canada, două în Iran, una în Siria, una în Liban. Astfel, suntem răspândiţi în toată lumea. Mai există în ţară şi creştini ortodocşi, asirieni, armeni, din mai multe confesiuni, chiar şi protestanţi. Dar majoritatea creştinilor sunt caldeeni, aproape 80 %.
Prin ce diferă ritul caldeean de cel latin?
Sunt diferenţe în liturgie. De exemplu, în ritul caldeean se foloseşte limba aramaică. Este limba liturgică a ritului nostru. Sfânta Liturghie este celebrată în limba aramaică, limbă în care vorbea şi Isus, fiind păstrată în unele ţări: Iordania, Palestina, Siria, Irak. În aceste ţări mai există sate în care se vorbeşte aramaica. Creştinii aproape toţi vorbesc aramaica, inclusiv copiii. Clerul trebuie să ştie aramaica, să scrie, să vorbească, pentru că liturgia este în aramaică. Oamenii, în general, nu ştiu să citească şi să scrie în această limbă, decât doar cei care fac unele cursuri. Liturghia este puţin mai lungă decât cea din ritul latin. Sunt fragmente care se cântă, de exemplu Evanghelia, apoi avem anafora, folosim tămâia mai mult... acestea ar fi câteva diferenţe.
Ce ne puteţi spune cu privire la vocaţiile la sfânta Preoţie, la viaţa consacrată?
Acum sunt mai puţine vocaţii. Aveam un Seminar major, la Bagdad, şi unul minor. Acum Seminarul major a fost transferat în nordul Irakului, fiind o zonă mai sigură. Cu situaţia aceasta, este mai dificil să avem vocaţii, dar noi încurajăm mereu. În prezent sunt 20-24 de tineri în Seminarul major, însă au fost şi 50. Avem două ordine de surori, Surorile Inimii Neprihănite şi Surorile Fiicele Sfintei Maria, acestea din urmă fiind o congregaţie foarte mare, cu peste o sută de surori. Avem un ordin de călugări, Călugării Sfântului Anton cel Mare, avem şi două-trei mănăstiri în nord. Oamenii sunt legaţi de Biserică, în ciuda pericolului şi a situaţiei dificile din Irak. Încă se simte, credinţa este foarte vie.
Înainte de căderea lui Husein era mai bine pentru creştini? Cum este în timpul de acum, un timp marcat de teamă?
Pot să spun cumva da, înainte aveam un timp de linişte. Nu erau probleme, era libertatea religioasă. Acum guvernul oferă spaţiu. Problema nu este guvernul, ci sunt anumite grupuri, indivizi, fundamentalişti, fanatici, care nu ţin cont de guvern. Guvernul vrea ca toţi să trăiască bine. Dar sunt aceste bande care lucrează pe cont propriu. Sunt dificultăţi determinate de teamă. Situaţia nu este stabilă în Irak. După război şi după căderea regimului lui Saddam Husein s-au schimbat multe lucruri. Noi, creştinii, avem mereu speranţa de a avea un viitor mai bun. Nu putem să le spunem oamenilor să plece din ţară, este pământul nostru, noi suntem creştini aici încă din primul secol. Căutăm toate căile pentru a merge înainte.
De ce aţi dorit să deveniţi preot în această situaţie dificilă? Care este istoria vocaţiei dvs.?
Este o istorie lungă, dar spun câteva cuvinte. Când eram adolescent, aveam un paroh foarte bun, în zona mea. Mergeam cu sora mea la biserică şi îl priveam. Era foarte bun cu oamenii, iar eu voiam să-l imit, să fiu ca el. Pe atunci nu înţelegeam mult vocaţia. Când am vrut să intru la Seminar, mama mea nu a fost de acord, pentru că eram cel mai mic din familie. Dar treptat am terminat liceul, apoi am înţeles ce însemna vocaţia. Simţeam chiar că îmi puteam da viaţa pentru ceilalţi, pentru a sluji. Preoţii din zona mea fost bune exemple.
Ce înseamnă Preoţia pentru dvs.?
Martiriu... Mărturie. A da o mărturie. Preoţia înseamnă a da mărturie despre Cristos, chiar dacă uneori această mărturie te costă mult, te costă chiar viaţa.
Cum sunt familiile? Ce ne puteţi spune despre familia dvs.?
Înainte erau mai numeroase. Acum puţine sunt cu mulţi membri. În satele noastre erau familii de 15 membri... 12... 8... dar acum... 4-5. Cei din străinătate au şi mai puţini membri. Eu am doi fraţi şi două surori, suntem cinci copii în total. Mama a murit în anul 2000, când eram la studii la Roma. Fraţii şi surorile sunt căsătoriţi. Sunt foarte practicanţi în privinţa credinţei, aşa cum era şi mama mea. Pe mama am văzut-o îngenuncheată în faţa crucii. M-a impresionat foarte mult acea scenă, mai mult decât toate cărţile pe care le-am studiat... când o vedeam rugându-se în faţa crucii...
Ce vă place mai mult în ţara dvs.?
Îmi place liturgia, pentru că suntem obişnuiţi cu această liturgie. În România, am celebrat Paştele în catedrala din Iaşi. M-am simţit ca acasă, pentru că am văzut o tradiţie foarte asemănătoare cu a noastră. Am văzut aici un lucru minunat care m-a impresionat foarte mult: legătura oamenilor cu Biserica este foarte puternică aici, în Iaşi. Am văzut cum lumea practică credinţa. Am mai văzut încă ceva: numărul mare de credincioşi la spovadă. Împreună cu pr. Benone Lucaci de la Seminar am vizitat câteva parohii din Dieceza de Iaşi şi am rămas impresionat de prezenţa numeroasă a oamenilor la scaunul de spovadă şi la biserică. Acest fapt ne dă şi nouă curaj pentru a fi mai practicanţi în credinţă.
La final, vă rog să ne lăsaţi o rugăciune în aramaică, rugăciunea "Tatăl nostru".
Voi spune rugăciunea "Tatăl nostru" în aramaică, însă în versiunea cântată...
Vă mulţumesc.
Şi eu vă mulţumesc pentru acest interviu, şi pentru prezenţa mea în Iaşi. Vă doresc Paşte fericit şi Cristos a înviat! (Ultimul salut l-a spus în româneşte)
Adevărat că a înviat! Vă aşteptăm din nou în România. Poate vom avea ocazia să vorbim despre aspectele culturale pe care le-aţi amintit... oraşele vechi. Ar fi interesant să aflăm ce se mai găseşte acum în acele oraşe.
Pr. Cornel Cadar
