"Avem speranţe că generaţia tânără poate duce mai departe cuvântului Domnului"
PS Virgil Bercea este episcop greco-catolic de Oradea. În timpul regimului comunist nu şi-a putut manifesta credinţa decât în mod clandestin, din cauza persecuţie la care a fost supusă Biserica Greco-Catolică din România. După revoluţie, în perioada 1990-1992 a urmat o specializare în teologie dogmatică, la Universitatea Urbaniana din Roma, susţinându-şi apoi licenţa cu teza "Bisericile particulare şi Biserica Universală în contextul enciclicei «Christifideles laici»". La 20 iulie 1994, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe pr. Virgil Bercea ca episcop titular de Pupiana şi episcop-auxiliar al Arhieparhiei Greco-Catolice de Făgăraş şi Alba Iulia. La 6 noiembrie 1996, este numit episcop coadiutor al Eparhiei de Oradea Mare, pentru ca, mai apoi, la 8 iunie 1997, să-i succeadă episcopului Vasile Hossu ca episcop eparhial. În anul 2000, PS Virgil Bercea a fost decorat cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de comandor de către preşedintele României. PS Virgil Bercea a fost unul dintre episcopii care au participat la INTC Baia Mare şi este unul dintre clericii greco-catolici care cred în forţa credinţei tinerilor şi mai ales în unitatea Bisericii.
- Preasfinţia voastră, ce concluzii aţi putea trage în urma desfăşurării celei de-a XI-a ediţii a Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic (INTC) din Baia Mare?
- În primul rând că sunt bune speranţe pentru societate şi Biserică. Văzând aceşti tineri care s-au comportat într-o manieră deosebită faţă de valorile creştine, putem să ne dăm seama că bunul Dumnezeu a sădit foarte multe valori în sufletul acestor tineri care mâine se vor exprima ca atare, atât în viaţa socială, cât şi în cea a Bisericii.
- Are Biserica încredere în tinerii săi că-i va duce mai departe valorile şi că le vor păstra nealterate în timp?
- Cu siguranţă, în credinţă este o evoluţie care se bazează pe fundamentele creştine ale evangheliei şi tradiţiei. Dincolo de acest lucru, această evoluţie organică putem să o vedem în aceşti tineri. Sunt persoane în vârstă care ne-au transmis credinţa, dar vedem că tinerii au, cu adevărat, capacitatea de prelua anumite responsabilităţi. Spre exemplu, a fost impresionant faptul că ei au făcut acel pelerinaj la Mănăstirea "Sfânta Maria" din Baia Mare şi că, după ce au urcat pe jos până acolo, ei au rămas în meditaţie şi rugăciune. Acest gest este încă o dovadă că putem avea speranţe reale că generaţia tânără poate duce mai departe cuvântului Domnului. Trebuie să credem că ei vor prelua şi vor duce peste veacuri valori perene care au forţa de a transforma omul şi societatea.
- Nu vă este frică ca în timp se pot produce anumite mutaţii sau denaturări în privinţa păstrării tradiţiei autentice a Bisericii?
- Este relativ acest lucru, pentru că tradiţia Bisericii nu înseamnă doar primele secole creştine, ci ea este evoluţia organică a vieţii Bisericii. Atunci când nu se abandonează cuvântul Domnului, fiecare generaţie poate aduce contribuţia ei proprie. În plus, atunci când credinţa este spălată cu sângele martirilor nu se poate spune că este întinată tradiţia, din contră, tocmai aceasta este latura cea mai autentică a tradiţiei. Ceea ce astăzi se întâmplă cred că este doar o continuitate organică şi binecuvântată de Dumnezeu.
- În opinia dumneavoastră, care sunt cele mai acute probleme ce îi frământă pe tinerii de astăzi?
- Tot ceea ce se întâmplă în această lume nu le este străin nici acestor tineri. Ei trebuie să înţeleagă că aceste frământări ale societăţi în care trăiesc, intră într-o oarecare normalitate a zilelor contemporane. Însă cea mai mare provocare actuală este legată de credinţă, pentru că mass-media sau internetul nu mai reprezintă provocări pentru tineri. Sunt atât de ancoraţi de comunicarea în lumea virtuală, încât marea noastră responsabilitate, a păstorilor, este aceea de a aduce tinerii în lumea reală a credinţei.
- Cât de important este ecumenismul în contextul vieţii creştine actuale?
- Ecumenismul este un lucru fundamental, pentru că tinerii noştri, şi nu are importanţă cărui cult aparţin, se simt extraordinar de bine între ei, nu îşi pun absolut nici o problematică vizavi de relaţia dintre ei. Probleme le creăm noi, cei care suntem puşi pe anumite scaune, şi lucrurile nu se vor aşeza, într-un sens benefic, decât în momentul în care vor renunţa la conştiinţa acestor scaune. Dar dincolo de acest lucru, mai ales aici, în Ardeal, cred că nu mai există familie care să fie, spre exemplu, ortodoxă sau catolică pură. Există familii mixte, români - maghiari, saşi - nemţi, ortodocşi - greco-catolici etc. Ceea ce este foarte impresionant este că ei se înţeleg foarte bine şi nu au probleme. Sunt convins că, într-un mâine, bunul Dumnezeu va reuşi să recompună unitatea distrusă a Bisericii de către noi, oamenii. Noi sunt singurii vinovaţi şi am sfâşiat cămaşa lui Cristos. Aşa cum în 1989 nimeni nu s-a aşteptat ca regimul comunist să cadă, aşa cred că va veni şi unitatea Bisericii, atunci când ne aşteptăm mai puţin.
Ionuţ Horoba
