|
| © Vatican Media |
de Tiziana Campisi
Au venit la Trebisonda, în Turcia, din diferitele comunităţi din vicariatul apostolic de Anatolia pentru a participa la campusul de vară 2024 organizat de la 10 la 15 august în Biserica "Sfânta Maria", unde la 5 februarie 2006 a fost ucis părintele Andrea Santoro. Circa şaizeci de tineri s-au întâlnit pentru a trăi împreună momente de reflecţie, rugăciune şi întâlniri culturale, conduse de Monseniorul Antuan Ilgit, episcop auxiliar al vicariatului, ajutat de călugării marişti şi capucini şi de 14 surori din Institutul Cuvântului Întrupat. Lor a voit să le exprime, într-o scrisoare, apropierea sa papa, încurajându-i să meargă "mereu înainte cu bucurie şi speranţă" şi să se angajeze "să se construiască o lume mai dreaptă, mai fraternă şi mai frumoasă". "Este frumos mereu să fim împreună pentru a ne ruga, pentru a ne cunoaşte şi pentru a împărtăşi", a scris pontiful. Un dar neaşteptat pentru tineri scrisoarea lui Francisc, pe care Monseniorul Ilgit a tradus-o în turcă pentru a o citit tuturor participanţilor la întâlnire.
Tinerii au voit să-i mulţumească papei scriindu-i la rândul lor, relatează la mass-media vaticane Monseniorul Ilgit, care în curând va trimite textul.
Care este bilanţul zilelor petrecute cu tinerii?
În vicariatul nostru organizăm două mari întâlniri, una coincide cu sărbătoarea Convertirii Sfântului Paul pe care o celebrăm la Tars, cealaltă, în schimb, coincide cu sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul, la 29 iunie, şi o organizăm la Antiohia, pentru că vicariatul este foarte mare, mare ca Italia. Tinerii nu au oportunitatea de a se întâlni şi astfel, organizând aceste două întâlniri, le dăm posibilitatea de a se vedea, de a schimba idei, de a face şi prietenii. Anul acesta tinerii mi-au cerut să-i ducem în afara zonei afectate de cutremur şi astfel am ales Marea Neagră, celălalt mal al Turciei, precum şi al vicariatului, şi am mers la Trebisonda, unde a fost asasinat părintele Andrea Santoro cu mulţi ani în urmă. Întâlnirea a început la 10 august şi a durat cinci zile. Au participat mulţi tineri autohtoni, creştini din vicariatul apostolic, dar şi mulţi refugiaţi creştini. Am reflectat un pic asupra cuvintelor Mariei la întâlnirea cu îngerul Gabriel - "Fie mie după cuvântul tău" -, cu multe momente de tăcere, reflecţii, împărtăşiri, dar şi cu jocuri, am făcut şi teatru. Am vizitat şi locurile semnificative pentru creştinătate, acum folosite ca muzee sau transformate în moschei.
Cu ocazia acestei adunări aţi primit o scrisoare de la papa...
Sfântul Părinte, după cutremur, s-a interesat mult de vicariatul apostolic de Anatolia şi a voit mereu să fie informat despre situaţie, dar şi despre activităţile noastre care privesc tineretul, pe tineri. Şi astfel îl anunţasem despre această întâlnire şi el a voit să scrie două rânduri pentru a-i încuraja pe tineri. Scrisoarea, pe care am tradus-o în turcă şi am împărtăşit-o cu tinerii, a animat cu adevărat întregul campus.
Ce anume v-a scris papa?
A scris că este fericit să afle că tinerii se întâlneau pentru a se ruga şi pentru a reflecta şi i-a încurajat să privească înainte cu speranţă, fără a se descuraja.
Cum au primit tinerii aceste cuvinte?
Tinerii au făcut momente de reflecţie asupra scrisorii, şi pentru că ştiau că pe celălalt mal al Mării Negre este Ucraina şi că este un mare conflict în desfăşurare şi apoi, şi în apropierea caselor lor, este Siria şi în afară de asta este problema Israel-Gaza. Am reflectat asupra războiului, asupra păcii, încurajaţi şi de cuvintele Sfântului Părinte. La sfârşit, în mod sinodal, i-au scris o scrisoare pe care eu, imediat ce voi avea posibilitatea, i-o voi trimite.
Tinerii ce anume i-au scris papei?
Tinerii au fost foarte bucuroşi să primească scrisoarea. Au exprimat bucuria lor scriind că au citit-o cu mare recunoştinţă, că pentru ei a fost o mare onoare şi izvor de forţă să experimenteze apropierea sa spirituală şi s-au încredinţat rugăciunilor sale.
Ne puteţi vorbi despre realitatea tineretului în vicariatul apostolic de Anatolia?
Avem mulţi tineri care provin din familii creştine. Apoi, Turcia, în aceşti ultimi ani, a primit atâţia refugiaţi. Între aceşti refugiaţi mulţi sunt creştini care provin din Siria, din Irak, dar şi din Iran. Aşadar, numărul tinerilor creştini refugiaţi a depăşit de acum numărul tinerilor autohtoni. Astfel noi ne simţim responsabili şi de o pastoraţie faţă de aceşti refugiaţi şi care sunt încredinţaţi şi oraşelor care nu au comunităţi creştine. Pentru acest motiv încercăm să organizăm aceste întâlniri, în aşa fel încât refugiaţii pot să meargă în locuri în care sunt cei de vârsta lor, creştinii locali. Şi participarea acestor refugiaţi îmbogăţeşte mult viaţa tinerilor noştri, pentru că au ocazia de a-şi da seama de realitatea actuală, despre modul în care merge înainte lumea cu dificultăţile sale. Dar şi refugiaţii, întâlnindu-i pe autohtonii de vârsta lor, se simt părtaşi ai Bisericii din care fac parte temporar.
Ce speranţe nutriţi dumneavoastră pentru tineri?
Speranţa este ca aceşti tineri să rămână în Turcia, ca să continue să stea în Biserică şi ca să contribuie la mersul Bisericii. Şi pentru că viitorul Bisericii în Turcia sunt tocmai aceşti tineri. Nu numai viitorul; prezentul şi viitorul Bisericii din Turcia sunt tinerii. Dacă vrem să reconstruim edificiile prăbuşite, catedrala prăbuşită după cutremur, avem nevoie tocmai de aceste pietre vii, de tineri, de participarea lor, de credinţa lor, pentru a putea reconstruit tot şi pentru a putea duce înainte Biserica în această ţară sfântă a Turciei. Aşadar, tinerii sunt ziua noastră de astăzi şi viitorul nostru şi pentru aceasta ne angajăm mult cu privire la ei, încercăm să-i însoţim.
Dumneavoastră cu siguranţă adunaţi şi visele acestor tineri, ce anume vă destăinuiesc? Cu ce ochi privesc la viitor?
Tinerii ştiu că sunt într-o ţară majoritar islamică, că fac parte dintr-o minoritate, dar nu vor să fie numai toleraţi ca minoritate, vor să fie cetăţeni ca şceilalţi. Pentru aceasta se angajează pentru a putea lucra în societate şi pentru societate. Visele lor se referă mereu la studiile universitare, să poată avea o educaţie bună, să poată găsi locuri de muncă semnificative, în aşa fel încât să poată construi, fiind creştini, viitorul acestei ţări, în care ar vrea să rămână şi ar vrea să contribuie la toate nivelurile.
După cutremurul din 2023, care este angajarea Bisericii?
Într-un prim moment ne-am angajat pentru urgenţe, pentru a le putea gestiona fără a face vreo distincţie. Am încercat să ajutăm comunităţile creştine, dar şi sinistraţii musulmani sau care aparţin altor credinţe. Acum, în a doua fază, după prima urgenţă, încercăm să fim aproape cu compasiune şi să însoţim procesele. Aşadar, pentru noi este foarte importantă formarea, educaţia tinerilor, sprijinul dat creştinilor în zonele lovite care sunt foarte îndrăgite de creştinătate, în mod special oraşul Antiohia, oraşul Iskenderun. După cutremur, oamenii au trebuit să părăsească teritoriul, dar încercăm să facem tot pentru reconstruire, în aşa fel încât creştinii să se poată întoarce în casele lor şi să continue să trăiască în locurile care le sunt dragi.
Cuvintele pe care papa le-a adresat tinerilor pot să dea o încurajare ulterioară pentru a înfrunta ziua de mâine?
Da, cu siguranţă, pentru că aici suntem destul de departe de Roma şi nu avem mereu ştiri despre Biserica Catolică la nivel universal. Aşadar, a şti despre această atenţie deosebită a Sfântului Părinte, care îi poartă în special pe tineri în gândurile sale şi în rugăciunile sale, ne ajută să animăm comunităţile, dar mai ales pe tineri, care în felul acesta nu se simt singuri. Eu am experimentat asta foarte bine ducând un mic grup de tineri - circa patruzeci de tineri din vicariatul apostolic de Anatolia - la Lisabona. În această experienţă, văzând circa un milion şi jumătate de tineri, provenind din toată lumea, s-au simţit orgolioşi că sunt catolici, că sunt creştini, pentru că au întâlnit pentru prima dată universalitatea Bisericii, au experimentat-o. Apropierea Sfântului Părinte face acelaşi efect, îi reanimă şi îi încurajează.
(După Vatican News, 17 august 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
