Tentativa de a scoate Religia ca disciplină şcolară din liceu, aşa cum o arată Proiectul Legii învăţământului preuniversitar, obligă la o profundă reflecţie şi la o reacţie neîntârziată.
Pentru foarte puţine zile, până la 17 februarie 2008, mai este în dezbatere publică proiectul legii învăţământului preuniversitar. În forma propusă, acest proiect legislativ elimină Religia dintre disciplinele din liceu. La adresa http://www.petitiononline.com/PRCDOLL/petition.html este un document care prezintă argumente ce justifică rolul acestei discipline în şcoala de stat şi solicită, cu sprijinul semnatarilor, o educaţie ce respectă elevul ca persoană. Acest demers consideră educaţia şcolară ca o pregătire pentru viaţă şi ca proces de formare a unor competenţe utile în confruntarea cu fenomenele umane universale. Este în acelaşi timp o tentativă de a salva Religia, pe care tinerii au introdus-o în şcoală prin revoluţie, căci ei au înfruntat comunismul rugându-se; şi mai este un efort de a elibera educaţia de ideologii care reduc omul.
A fost creată o petiţie on-line, în sprijinul păstrării Religiei ca disciplină de trunchi comun (obligatorie) pentru clasele de liceu, vezi: http://www.petitiononline.com/PRCDOLL/petition-sign.html?
Vă rugăm ca, în puţinele zile rămase, să analizaţi, să reflectaţi şi să reacţionaţi pentru a sprijini educaţia, ce slujeşte omul ca fiinţă sublimă. Sunt foarte multe motive pentru a susţine acest demers.
Timpul rămas este foarte scurt (până la 16 februarie 2008), dar puteţi să ne sprijiniţi dacă fiecare îşi ia câteva minute pentru a ni se alătura (se semnează petiţia cu nume şi prenume, codul numeric personal; atenţie: semnăturile incomplete - numai prenume/porecla - nu vor fi luate în consideraţie) şi, de asemenea, pentru a da mesajul acesta mai departe.
Proiectul Legii învăţământului preuniversitar exclude, din motive neînţelese, Religia dintre disciplinele de învăţământ ale şcolii de stat şi nu o mai prezintă ca parte a trunchiului comun (cf. art. 10 al. 1). De asemenea, decizia de a nu frecventa Religia (cf. art. 10 al. 3) este soluţionată în mod nedrept; corect ar fi ca cei care solicită aceasta să fie obligaţi să participe la o altă disciplină de formare spirituală.
Sunt foarte multe argumente ce susţin gravitatea acestei excluderi şi sunt în favoarea unei păstrări ca parte a trunchiul comun şi la liceu. Ne alăturăm iniţiativei profesorilor Opriş şi mai adăugăm câteva din aceste argumente grupate pe sprijinul ştiinţelor umane şi pe datoria de conştiinţă a fiecărui creştin.
1. Religia este un fenomen universal şi, efectiv, influenţele acestui fenomen sunt pătrunse în toată istoria, în toată cultura şi în tot progresul uman. Cum pot fi înţelese şi valorificate acestea fără a studia religia? Idealul educaţional (art. 3) şi finalităţile învăţământului românesc propuse (art. 4) nu se vor putea realiza în profunzimea lor, căci a fost şi este o relaţie continuă între religie, cultură şi educaţie; eliminând o dimensiune importantă se ajunge la dezechilibru şi deformare. Mii de ani religiile - în mod deosebit cea creştină - au oferit contribuţii spirituale notabile prezente în cultură, educaţii, context şi relevanţă socială, maturizare psiho-socială. În formarea unei cadru precis pentru acţiunea educativă este important să se considere unele criterii fundamentale:
- Când este vorba de om, trebuie să se respecte complexitatea, contradicţiile, unitatea, propria sa istorie şi faptul că se autorealizează;
- Intervenţiile care reduc concepţia despre om şi despre educaţia sa, distorsionează în diferite moduri procesul educativ şi denaturează dezvoltarea persoanei;
- Orice proces educativ are o legitimă sistematizare, organizare, interpretare a datelor fundamentale ale experienţei comune, şi-şi împlineşte finalitatea în măsura în care protagoniştii cunosc toate elementele fundamentale utile pentru a construi propria logică.
2. Şcoala este chemată să aibă o atitudine critică şi constructivă în relaţia, de multe ori schimbătoare şi polivalentă, dintre societate şi factorul religios. În loc să elimine studiul fenomenului religios, mai bine l-ar analiza din punctul de vedere al ştiinţelor umane. Ca factor social, el produce valori, are realizări, este inerent şi interactiv cu istoria, cultura, societatea, etica culturală, şi totdeauna a influenţat dimensiunea educabilă a persoanei umane. Psihologia, sociologia, cultura şi religia se întâlnesc în domeniu moral, însă numai discursul religios oferă motivaţii puternice şi necesare unui proces de evoluţie morală.
Între ideile cu relevanţă ştiinţifică sunt multe care confirmă că există un raport între religie, maturizarea persoanei şi integrarea ei socială. Sunt teorii ce susţin funcţia maturizării prin religie (T.F. Odea, Sociologia della religione, p. 29-31), rolul religiei în dezvoltarea sănătăţii, a unificării persoanei (W. James, Le varie forme dell'esperienza religiosa. Studio sulla natura umana, p. 88-89) şi eficienţa în maturizarea interioară (cf. A. Vergote, Psicologia religiosa, Leumann-Torino, Editura Borla, p. 90-100). Religia este o realitate complexă şi cu cât va fi mai bine cunoscută, aportul său educaţional va fi mai eficient şi mai dinamic. Religia devine cultură şi culturile influenţează religiile (J. Bajzek - G. Milanesi, Sociologia della religione, p. 85)
3. Omul mereu s-a întrebat despre propria viaţă şi cu timpul a găsit diferite răspunsuri care l-au ajutat şi-l ajută să se înţeleagă mai bine. Astăzi, sunt o mulţime de alternative produse de forţe puternice ca: mass-media, ideologii şi secte, ce-l derutează şi chiar manipulează pe om. Religiile, fiind de la începutul istoriei până azi, se dovedesc a fi un fenomen universal şi prin reflecţiile lor seculare asupra vieţii, dau stabilitate în găsirea sensului vieţii şi a valorilor. Tot ea oferă instrumente adecvate pentru a valorifica tradiţiile familiei şi ale propriului popor, şi pentru a lucra la unificarea europeană, dar şi pentru a evita pericolul unei "dezumanizări a structurii sociale".
a. În vastitatea de idei şi explicaţii, produsă de ideologii şi filozofii, religia oferă idei care au fost verificate, analizate şi elaborate pe parcursul secolelor sau chiar mileniilor. Critica face parte din religie şi religia poate deveni un criteriu puternic pentru o critică pozitivă (cf. O. Aime - M. Operti, Religione e religioni, p. 133-135), dar, în acelaşi timp, analizează şi corijează mentalităţile, confruntându-le cu marile valori.
b. În faţa propunerilor la modă, a soluţiilor conjuncturale, religia propune cercetări ce solicită sensul ultim al vieţii şi confruntarea cu absolutul, ipotezele propuse fiind cu implicaţii profunde asupra maturizării elevilor şi a formării personalităţii capabile de respect, iertare, colaborare şi iubire. Datele ştiinţelor teologice, dar şi cele ale cercetătorilor ştiinţelor umane, argumentează şi confirmă că studiul religiei în şcoala de stat, mai ales la vârsta căutărilor şi a concretizărilor din liceu, înainte de "examenul maturităţii", poate să valorizeze pluralitatea valenţelor fenomenului religios universal şi actual: este o convergenţă autentică educativă între religie şi şcoală.
Contribuţiile educative ale religiei în şcoala de stat pot fi grupate, pe scurt, în trei nuclee:
- Religia ajută elevul să înţeleagă cultura românească şi europeană, care este preponderent creştină; îl va face mai atent la valorile naţionale şi-l va ajuta la realizarea scopurilor educative şi al idealului educaţional;
- Elevul percepe mai bine trăsăturile propriei identităţi şi maturităţi, cu ajutorul religiei ce-i oferă criterii şi propuneri relevante. Propunerile religiei nu au pretenţia să monopolizeze toată identitatea personală a elevului (marile probleme ale omului se întâlnesc şi cu celelalte discipline, de exemplu: literatura, arta, istoria, filozofia), dar îl ajută să facă un studiu bogat pentru a se confrunta în mod clar şi critic cu problemele vieţii. În studiul său, Religia ca disciplină şcolară intervine nu ca un element străin, ci ca dimensiune constitutivă a vieţii.
- Religia, fiind un fapt de rezonanţă universală, îi dă posibilitatea liceanului să se situeze în mod critic în societate. În mod natural, propunerile făcute în şcoală sunt diversificate şi cuprind o gamă largă de argumente. Atitudinea critică pe care, în mod normal, şcoala are datoria de a o dezvolta într-o societate pluralistă, îl formează pentru a respecta şi dialoga cu susţinătorii altor valori şi criterii de viaţă.
Cum remarcă două personalităţi: "Ştiinţa fără religie este şchioapă, iar religia fără ştiinţă este oarbă" (Einstein), însă "Ştiinţa poate purifica religia de eroare şi superstiţie. Pe când religia, poate purifica ştiinţa de idolatrie şi false adevăruri absolute (Papa Ioan Paul al II-lea).
4. Impresia falsă că "religia este în declin", că "sacrul este în criză" şi că "teologia morţii lui Dumnezeu" ar fi un semn al scăderii religiozităţii este corectată în ultimii ani de unii cercetători ştiinţifici, care-şi corectează lucrările şi recunosc faptul că, contrar procesului de secularizare, religia învinge ideologiile şi continuă a-şi dovedi vitalitatea. "Complexitatea dinamică a situaţiei religioase actuale poate fi observată de toţi şi aminteşte că religia, mai mult sau mai puţin tradiţională, persistă, [...] ca un factor-cheie nu numai al trecutului (lucru ce nici nu ar trebui pus în discuţie), ci al prezentului şi chiar al viitorului nostru apropiat" (G. Filoramo - C. Prandi, Le scienze della religioni, Brescia, Morcelliana, 1997, p. 317).
5. "Curriculum-ul", fiind simbolul "noului" care populează parcursurile formative ale şcolii, devine autentic atunci când pune în centrul procesului educativ elevul, ce trece pe primul loc cu necesităţile, interesele, atitudinile şi tot ce înseamnă experienţa trăită. Actualmente, solicitarea educaţiei religioase în liceu este presantă datorită căutării sacrului şi a transcendentului. Lipsit de o educaţie religioasă stabilă, elevul de liceu ar putea fi victima prozelitismului bazat pe sentimente vagi şi nesigure, legate de misterul şi supranaturalul pe care le caută la întâmplare, va fi labil în faţa mişcărilor sataniste şi a sectelor ezoterice. O şcoală de stat ce respectă "teoria curriculară" va dezvolta în elev capacitatea de a selecta informaţiile religioase, de a le interpreta cu discernământ, de a da curs experienţelor religioase, în măsura în care acestea sunt valide, verificate şi umanizează. În procesul globalizării şi în faţa pericolelor sale, elevul va putea să-şi păstreze identitatea şi stabilitatea doar prin dezvoltarea unui sistem de valori etice şi religioase.
6. Este o datorie în conştiinţă a fiecărui creştin de a sprijini prezenţa educaţiei religioase în domeniul şcolii de stat, căci şcoala este sprijinită de noi toţi şi pentru binele nostru al tuturor. În această privinţă, obligaţia de conştiinţă este motivată puternic de Bisericile noastre şi de liderii lor, ca să dau doar două exemple:
- "Vă rog din inimă să ţineţi prezentă în şcoală căutarea lui Dumnezeu, acel Dumnezeu care prin Isus Cristos s-a făcut vizibil. Ştiu că în lumea noastră pluralistă este dificil de a desfăşura în şcoală un discurs despre credinţă. Dar nu este de fapt suficient ca elevii şi tinerii să dobândească în şcoală numai cunoştinţe şi abilităţi tehnice, şi nu criterii care să-i ajute să aibă abilităţi care le dau orientare şi un sens. Stimulaţi-i pe elevi să-şi pună întrebări nu numai asupra acestui sau acelui lucru, lucru bun şi acesta, ci să se întrebe mai ales «de unde» şi «încotro» merge viaţa noastră. Ajutaţi-i să-şi dea seama că toate răspunsurile care nu ajung până la Dumnezeu sunt foarte scurte..." (Papa Benedict al XVI-lea, Discurs la vizita apostolică de la München, Altötting e Regensburg, 9-14 septembrie 2006).
- "Păstrarea şi promovarea dreptei credinţe pretind din partea şcolii noi responsabilităţi. După decenii de tăcere, de neglijare deliberată, de interzicerea educaţii în spiritul valorilor creştine, trebuie să încurajăm şi să lăudăm demersurile metodice, pedagogice, de perfecţionare a actului de predare-învăţare, a religiei în şcolile de masă" (Patriarhul Daniel, Cuvânt înainte, în C. Cucoş, Educaţia religioasă, p. 9).
Pr. dr. Alois Hîrja şi pr. Valentin Aenoaiei
