|
| © Vatican Media |
Ales la Roma în calitate de preşedinte al Signis Europa pentru perioada de patru ani 2026-2030, Douglas Fahleson prezintă priorităţile noului său mandat: consolidarea educaţiei media, atingerea noilor generaţii care se întorc la credinţă şi abordarea provocării reprezentate de inteligenţa artificială, care poate fi un instrument, dar nu trebuie să înlocuiască niciodată umanitatea noastră.
"Inteligenţa artificială poate fi un instrument, dar nu trebuie să domine sau să înlocuiască umanitatea noastră". Douglas Fahleson, un critic de film irlandez, este noul preşedinte al Signis Europa - asociaţia care reuneşte profesioniştii catolici din domeniul comunicării de pe întreg continentul - pentru mandatul de patru ani 2026-2030. Ales în timpul adunării generale de la Roma, la care au participat delegaţi din zece ţări europene şi care s-a concentrat pe problemele inteligenţei artificiale, educaţiei media şi jurnalismului, în cel de-al doilea mandat se confruntă cu provocarea de a relansa Signis într-o perioadă de declin al practicilor religioase şi de transformare digitală rapidă. El discută despre relaţia dintre credinţă şi noile generaţii şi despre protejarea umanităţii în era inteligenţei artificiale, aşa cum este evocată de enciclica Magnifica humanitas a Papei Leon al XIV-lea.
Care sunt principalele provocări pentru o reţea internaţională de media catolice?
La audienţa generală cu papa, ascultând limbile care alternau la microfon - germană, italiană, franceză, spaniolă, engleză, arabă, chineză - am fost mişcat: ne dăm seama că facem parte dintr-un corp mai mare care se mişcă la unison spre Dumnezeu. Cu toţii am avut o singură credinţă. Totuşi, astăzi există o simfonie de comunicări care concurează pentru atenţie. Digital, radio şi televiziune, podcasting, cinema, jurnalism: toate aceste forme, atunci când se nasc dintr-o perspectivă catolică, se află în competiţie între ele. Cu toate acestea, cred că Papa Leon are viziunea de a ne conduce înapoi la comunicarea într-un mod unitar. Primul pas este să înţelegem cine suntem, folosind mediul potrivit la momentul potrivit.
Dintre domeniile în care activează Signis, care are nevoie urgentă de consolidare?
Educaţia media, fără îndoială. Călătorind, mă consolează văzând tineri care se întorc la credinţă: tineri de la sfârşitul adolescenţei şi începutul anilor douăzeci în căutarea sensului vieţii, conştienţi că există ceva dincolo de activitatea comercială. Într-un anumit sens, ei ne învaţă unde să căutăm informaţii: trebuie să-i ascultăm, să-i ajutăm să recunoască distorsiunile cu care comunică adesea mass-media şi, în acelaşi timp, să pună în aplicare anumite măsuri de protecţie.
Cum poate Signis să ajute tinerii să experimenteze mass-media ca locuri de învăţare, nu doar de consum?
Prin promovarea unor ateliere şi conferinţe care să îi ajute să înţeleagă cum funcţionează mass-media şi să distingă formele constructive de cele distructive. Utilizarea reţelelor sociale poate dăuna sănătăţii mintale a generaţiilor tinere, răpind timp de la o învăţare mai durabilă. Cu toate acestea, am văzut semne încurajatoare: tinerii sunt pasionaţi de podcasturile lungi, în care credinţa, Biserica şi Dumnezeu sunt discutate în profunzime. Am văzut tineri creând videoclipuri frumoase despre experienţele lor de credinţă şi distribuindu-le online. Sunt încurajat. Biserica şi Signis au plasat acest lucru în centrul priorităţilor lor de comunicare, deoarece aceşti tineri vor conduce în curând lumea.
Ce atitudine ar trebui să aibă comunicarea catolică faţă de IA, în lumina enciclicei Magnifica humanitas?
Este important ca Biserica şi Signis să fie parte a conversaţiei, să înveţe şi să rămână la curent. După cum ne aminteşte enciclica, trebuie să păstrăm omul în centru într-o lume digitală în care IA devine din ce în ce mai dominantă. Poate fi un instrument productiv, dar nu trebuie să înlocuiască umanitatea noastră: aici, drept catolici, suntem de acord. Ne inspirăm de la Vatican, de la papa, iar această enciclică a fost extrem de utilă în orientarea Signis. Suntem încă la început: toată lumea încearcă să înţeleagă unde ne va duce IA şi încercăm să stabilim unde să trasăm linia. Consensul este asupra înţelegerii modului de utilizare pozitivă a acesteia şi unde trebuie să fim vigilenţi.
Ce obiective concrete v-aţi stabilit pentru următorii patru ani?
Să lăsăm Signis Europa într-o stare mai bună decât am găsit-o. La fel ca Biserica, şi Signis a trecut printr-o perioadă dificilă: scăderea participării la viaţa bisericească afectează comunicarea şi finanţele, fiind agravată de cicatricile abuzurilor. La nivel global, Signis trebuie să-şi reformeze misiunea şi să o revitalizeze la scară globală: o parte din aceasta s-ar putea să se fi pierdut. Regândim ce înseamnă cu adevărat să fii membru al Signis. Suntem un organism de comunicatori catolici şi este important să ne amintim că "catolic", cu literă mică, indică umanitatea universală pe care o împărtăşim cu toţii, alături de "catolic", cu majusculă, care este credinţa noastră particulară.
Şi la nivel operaţional, care este contribuţia specifică a regiunii europene?
Concentrăm majoritatea festivalurilor noastre de film în Europa: vom continua să oferim juraţi - critici, persoane cu pregătire artistică şi profesori de teologie - pentru cele aproximativ 25 de evenimente la care participăm, cu propriile noastre jurii sau jurii ecumenice împreună cu Interfilm. De asemenea, avem Belief on Screen, un festival european de televiziune religioasă, spirituală şi etică organizat împreună cu WACC: anul acesta, va avea loc în septembrie la Copenhaga. Ne-ar plăcea ca Signis Europa însăşi să ajute la redefinirea misiunii Signis, cel puţin în regiunea noastră, dacă nu la nivel mondial.
Ricardo Benotti
(După Agenţia SIR, 27 iunie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
