Programul de formare al voluntarilor a fost prezentat de către Oana Romilă, coordonator al departamentului de voluntariat Caritas. Evenimentul s-a desfăşurat marţi, 24 iulie 2012, în aula Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi.
Ea ne-a explicat de ce este bine să alegem voluntariatul, precizând totodată care sunt beneficiile unei astfel de alegeri.
Printre motivaţiile voluntarilor se numără a-i ajuta pe ceilalţi, a cunoaşte oameni noi, a ne face prieteni, a ne dezvolta încrederea în sine, dar şi în ceilalţi, a experimenta un stil de viaţă diferit, a cunoaşte ce înseamnă responsabilitatea, experienţa în lucru, a învăţa cum putem să ne adaptăm la lucruri noi, situaţii noi precum şi a-i învăţa pe ceilalţi ceea ce cunoaştem.
Avantajele voluntariatului de care ne-a vorbit Oana Romilă nu sunt puţine: prin acest prilej ne dezvoltăm personalitatea, ne îmbunătăţim comunicarea, ne valorificăm cunoştinţele, ne creăm legături cu oamenii din jurul nostru.
În urma unei astfel de experienţe căpătăm abilităţi de comunicare, organizare, empatie şi socializare.
Cu alte cuvinte, ne ajută să completăm ceea ce învăţăm în şcoală şi să punem în practică cunoştinţele acumulate până în acel moment, fiind o pregătire pentru viaţă.
Amalia Diac
* * *
Secţiunea specială "Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic 2012" pe ercis.ro
