PS Virgil Bercea, responsabil cu laicii din partea Conferinţei Episcopale Române, a trimis o invitaţie Acţiunii Catolice Iaşi, Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi (AGRU) Mitropolitan, Asociaţiei Tinerilor Români Uniţi (ASTRU) Blaj, Cluj, Oradea, Bucureşti, şi Asociaţiei Tinerilor Catolici Maramureş (ATCM). Invitaţia se referă la întâlnirea la nivel naţional a reprezentanţilor Acţiunii Catolice Române care va avea loc în perioada 21-23 ianuarie 2005 la Centrul Manresa, Cluj.
"După cum deja ştiţi, se precizează în invitaţie, în urma participării delegaţiei Acţiunii Catolice Române la Congresul Acţiunii Catolice de la Roma, 1-5 septembrie 2004, România a fost aleasă în Secretariatul de coordonare al Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice (FIAC) pentru anii 2004-2007. Ca urmare, pentru această perioada A.C. Romană va avea un reprezentant în acest Secretariat şi în acelaşi timp va necesita o organizare la un nivel naţional.
Cunoscând situaţia asociaţiilor care funcţionează ca o formă de acţiune catolică în Biserica Catolică din România, chiar dacă poartă nume diferite, am considerat de cuviinţă ca la prima întâlnire să fie reprezentate fiecare, pentru ca împreuna să ajungem la decizii privind o viitoare organizare.
Astfel, în perioada 21-23 ianuarie 2005 la Centrul Manresa, Cluj, va avea loc prima întâlnire la nivel naţional a reprezentanţilor Acţiunii Catolice Române, la care sunt invitate să participe fiecare asociaţie după cum urmează:
- A.C. Iaşi: prezidenţia împreună cu asistentul lor, pr. Cadar Cornel;
- AGRU Mitropolitan: dl. Alexandru Cistelecan, preşedinte;
- ATCM şi ASTRU- Blaj, Cluj, Oradea, Bucureşti: preşedintele fiecărei asociaţii împreuna cu asistentul spiritual.
Pe lângă cei menţionaţi, mai dorim să invităm la această întâlnire câteva persoane care suntem siguri că ar putea contribui la găsirea unor soluţii cât mai potrivite:
- d-na Viorica Lascu AGRU Cluj, pr. Fabian Doboş, Dieceza de Iaşi, pr. Felix Roca, Dieceza de Iaşi.
Secretariatul de organizare va fi asigurat de Oana Tuduce, ASTRU Oradea, Codruţa Fernea, ASTRU Cluj.
Aspectele care se vor discuta vor fi:
- alegerea unei persoane sau chiar două ca reprezentanţi în Secretariatul de la Roma;
- găsirea unei modalităţi de organizare şi funcţionare comună la nivel naţional;
- realizarea unui plan de formare bienal (2004-2005, 2005-2006) la nivelul A.C. Române.
Pentru această primă întâlnire, la care vom stabili o manieră de a ne organiza în continuare, nu sunt acceptaţi înlocuitori ai preşedinţilor, sunteţi rugaţi să participaţi personal deoarece preşedinţii sunt cei care vor putea lua decizii pentru asociaţia pe care o conduc.
Ataşăm programul acestei întâlniri şi în speranţa că ne vom vedea cu bine, încredinţăm în mâinile sfintei Fecioare această întâlnire, pe care o rugăm să facă din ea un prim rod al unui Nou An pe care îl dorim mai bun şi pe care vi-l doresc tuturor plin de haruri şi de realizări!"
* * *
Programul
Vineri, 21 ianuarie 2005
Sosiri
16,30 - Ce este o Acţiune Catolică? (Apostolicam Actuositatem) - prezentare a celor patru note definitorii a unei Acţiuni Catolice
CE SUNTEM?
17.00 - Discuţii pe grupuri mixte - prin ce se defineşte asociaţia din care fac parte ca o formă de Acţiune Catolică?
18.00 - Plenara - prezentarea concluziilor fiecărui grup, pe marginea cărora se va schiţa un tablou general reprezentând realitatea asociativă şi modul de organizare al asociaţiilor la nivelul celor două rituri: latin şi bizantin.
CUM STĂM?
18.30 - Intervenţia d-nei Viorica Lascu - din istoria A.C Române. A mai existat un precedent de organizare comună sau nu? Dacă da, cum au fost organizaţi? etc.
19.30 - Sfânta Liturghie (rit latin)
20.00 - Cina
Sâmbăta, 22 ianuarie 2005
08.00 - Sfânta Liturghie (rit bizantin)
09.00 - Micul dejun
10.00 - CUM NE PUTEM ORGANIZA?
Care sunt aşteptările Secretariatului FIAC din partea AC Române?
Găsirea unei maniere de organizare conform realităţii. Propuneri. Modalitate de funcţionare (nr. de întâlniri pe an), loc de întâlnire
11.00 - Pauză
11.30 - Întocmirea unui plan formativ bienal la nivelul AC Române - priorităţi
13.00 - Prânzul
15.30 - Definitivarea discuţiilor şi prezentarea variantei finale: PS Virgil Bercea.
Întocmirea documentului final
17.00 - Pauză
17.30 - Întâlnire cu PS Florentin Crihalmeanu, episcop de Cluj-Gherla
18.30 - Rugăciunea de seară
19.30 - Cina
Duminică, 23 ianuarie 2005
08.00 - Micul dejun
08.30 - Concluzii
10.00 - Sfânta Liturghie
12.00 - Prânzul
Plecări