În perioada 24-26 ianuarie 2020 va avea loc, la Iaşi, Adunarea Generală a Federaţiei Acţiunea Catolică din România (ACRO). Adunarea Generală va avea tema "Acţiunea Catolică pe drumul reînnoirii" şi motoul "Îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, cel creat după asemănarea lui Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenia adevărului" (Ef 4,24).
Această Adunare Generală reprezintă pentru Acţiunea Catolică din România, organism care reuneşte la nivel naţional asociaţiile diecezane şi eparhiale recunoscute ca forme de Acţiune Catolică (cf. Apostolicam Actuositatem, 20), un moment de bilanţ la cei 15 ani de activitate în cadrul Bisericii Catolice din România, un moment al schimbării marcat de alegerea unui nou Consiliu Director pentru următorul mandat precum şi un moment al privirii spre viitor prin prezentarea planificării strategice 2020-2025.
Sesiunea de vineri după-amiaza şi sâmbătă dimineaţa sunt deschise tuturor persoanelor care sunt interesate să participe.
Programul complet al evenimentului este următorul:
Joi, 23 ianuarie
Sosiri
Vineri, 24 ianuarie
8.00 Micul dejun
9.30 Deschiderea Adunării Generale
(Aula "Fericitul Anton Durcovici" a catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină")PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi
Anca Frona, preşedinte al Acţiunii Catolice din România
Pr. Felix Roca, asistent spiritual general al Acţiunii Catolice din România
Cristina Mare, preşedinte al Acţiunii Catolice "Sf. Iosif" din Dieceza de Iaşi
10.00 "Vocaţia laicilor în Biserică şi în societate"
Pr. Felix Roca, asistent spiritual general al Acţiunii Catolice din RomâniaDiscuţii, întrebări
11.30 Participare la Ziua Unirii Principatelor Române (Piaţa Unirii)
14.30 Prânzul
16.00 "Despre adevăr, credinţă şi modele de angajare politică (exemplul Corneliu Coposu)"
Ion-Andrei Gherasim, preşedinte executiv al Fundaţiei Corneliu CoposuDiscuţii, întrebări
18.00 Sfânta Liturghie prezidată de PS Iosif Păuleţ
(catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină")19.30 Acţiunea Catolică din România - 15 ani împreună
21.30 Rugăciunea de seară
Sâmbătă, 25 ianuarie
7.30 Micul dejun
8.30 Sfânta Liturghie în rit bizantin (catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină")
10.00 Ecouri la 15 ani ACRO
(Aula "Fericitul Anton Durcovici")PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi
Oana Tuduce, preşedinte ACRO în precedenţă
Bernadeta Moreanu
Raluca Iştoan
Pr. Florin Sescu
10.30 "Acţiunea Catolică, ai curajul viitorului!"
Anca Frona, preşedinte al Acţiunii Catolice din RomâniaPrezentarea "Planificării Strategice 2020-2025"
11.00 Pauză
12.00 Prezentarea activităţii asociaţiilor membre ACRO (1)
13.00 Prânzul
15.00 Prezentarea activităţii asociaţiilor membre ACRO (2)
16.00 Alegerea Consiliului Director
19.30 Cina
20.30 Întrunirea noului Consiliu Director ACRO
Duminică, 26 ianuarie
7.30 Micul dejun
9.15 Sfânta Liturghie în rit latin (catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină")
Plecări
Anca Frona
preşedinte ACRO
* * *
