În perioada 10-12 august, imediat după terminarea Întâlnirii Naţionale de Tineret, va avea loc la Oradea prima întâlnire a laicilor asociaţi promovată de Forumul Internaţional al Acţiunii Catolice.
Întâlnirea va avea loc la Centrul Posticum, Oradea, str. Teiului, 26; tel. 0259/431398; fax. 0259/418407; e-mail: [email protected]. Din fiecare dieceză vor participa câte şapte persoane, incluzând şi episcopii. Astfel la întâlnire sunt invitaţi: episcopul, preotul responsabil cu pastoraţia tinerilor sau a laicilor, responsabilii laici de asociaţii (mişcări, grupuri) din fiecare dieceză. Înscrierile se vor face prin intermediul diecezelor, prin completarea unui tabel şi prin trimiterea lui pe adresa: Oana Tuduce; e-mail: [email protected] până la 15 iunie pentru a putea finaliza lista până la 25 iunie.
* * *
Propunere de program pentru întâlnirea naţională
a asistenţilor spirituali şi a laicilor
implicaţi în asociaţiile din Biserica locală
"Ştiu că voi sunteţi prezenţi"
"Înainte de toate aş dori să vă spun că Biserica nu poate fi fără Acţiunea Catolică. Biserica are nevoie de un grup de laici, care fideli vocaţiei lor şi strânşi în jurul pastorilor legitimi, să fie disponibili să trăiască, împreună cu ei, oboseala cotidiană a evanghelizării în orice ambient" (papa Ioan Paul al II-lea).
Duminică, 10 august
16.00 Deschiderea
Rugăciune
Introducere
Intervenţii:
Ministerul laicatului diecezan asociat: identitatea Acţiunii Catolice
Situaţia actuală şi perspectivele laicatului în România. Prezentarea realităţilor (intervenţiile episcopilor) - moderator PS Virgil Berea, episcop de Oradea.
FIAC-ul în Europa şi în lume
20.00 Cina
Luni, 11 august
8.00 Celebrare euharistică
9.00 Micul dejun
10.00 Diecezele îşi prezintă asociaţiile şi viaţa lor cotidiană
13.00 Prânzul
16.00 Perspectivele Acţiunii Catolice la nivel diecezan şi parohial
Discuţii pe grupuri
18.00 Plenară. Sinteza grupurilor
20.00 Cina
Marţi, 12 august
8.00 Celebrare euharistică
9.00 Micul dejun
10.00 Priorităţi, provocări şi resurse pentru formarea misionară a laicilor în România. Contribuţia Acţiunii Catolice - moderator PS Virgil Berea, episcop de Oradea şi câţiva laici
Ipoteze de lucru la nivel naţional pe termen scurt şi mediu
13.00 Prânzul
Plecări