Isus Cristos a voit ca ataşamentul ucenicilor faţă de el să se răsfrângă şi în acela al unora faţă de ceilalţi, ca o garanţie a unităţii. Numai iubindu-se unii pe alţii aveau să dovedească lumii că sunt ai lui Cristos. Urmând acest îndemn al lui Cristos, promoţia de preoţi 1979, asistată permanent de către preotul profesor Anton Despinescu pe parcursul celor zece ani de formare, s-a hotărât, în cadrul unei excursii memorabile din luna mai 1979, ca, oriunde s-ar afla repartizaţi, să se întrunească anual, la unul sau altul, după programare, pentru celebrarea Liturghiei lor de solidaritate şi împărtăşire a experienţelor pastorale.

Decizia a fost respectată întocmai.

Anul acesta, în ziua de 9 iulie, s-au întâlnit la Iaşi, în sala Alma Mater a Institutului Teologic Romano-Catolic de pe Copou. Deşi unii activează în străinătate (Germania, Italia, Austria), au ţinut să fie prezenţi 17 dintre cei 18 foşti seminarişti ieşeni (unul lipsind, motivat de faptul că a fost obligat să conducă un pelerinaj în străinătate). Iată lista membrilor în viaţă ai promoţiei:

  1. Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi şi vicar general;

  2. Iosif Agiurgioaei (n. 20.08.1953): Klopstockstrasse, 4a, Cottbus D;

  3. Anton Ioan (n. 20.05.1952 - Tuta): paroh la Pârgăreşti - Bacău;

  4. Balint Pavel (n. 10.10.1952 - Barticeşti): paroh şi decan în Bad Deutsch Altenburg;

  5. Bejan Ioan (n. 18.10.1947 - Butea): paroh la Băluşeşti;

  6. Beşleagă Petru (n. 26.11.1953 - Iugani): paroh la Cireşoaia - Bacău;

  7. Diac Eugen (n. 25.05.1952 - Valea Mare): paroh la Pustiana - Bacău;

  8. Dâscă Isidor (n. 12.09.1953 - Teţcani): paroh la "Fericitul Ieremia" - Bacău;

  9. Enăşoaie Iosif (n. 16.01.1953 - Gherăeşti): preot pentru emigranţii din Roma;

  10. Encuţi Petru (n. 23.02.1952 - Răducăneni): paroh la Văleni;

  11. Ghiuzan Anton (n. 19.01.1954 - Adjudeni): paroh la Tulcea;

  12. Iştoc Anton (n. 21.11.1954 - Horgeşti): preot colaborator la Iaşi;

  13. Lenghen Francisc (n. 15.08.1952 - Tuta): paroh la Tămăşeni;

  14. Martin Iosif (n. 29.07.1951 - Ferăstrău-Oituz): paroh la Rotunda;

  15. Păuleţ Iosif (n. 17.10.1954 - Tămăşeni): paroh la Oneşti;

  16. Rediu Toma (n. 20.01.1953 - Iugani): paroh la Botoşani;

  17. Solomon Petru (n. 12.08.1954 - Luizi Călugăra): paroh la Traian - Neamţ;

  18. Zediu Ioan (n. 07.01.1953 - Gârleni-Lespezi): paroh la Buhonca.

Membri decedaţi ai promoţiei sunt: Blaj Ioan, Butacu Andrei, Budulai Petru, Gherguţ Petru, Lucaci Ioan şi Budău Anton.

Sfânta Liturghie comunitară, din seara zilei, prezidată de colegul preot Aurel Percă, actualmente episcop auxiliar şi vicar general al Preasfinţiei sale, Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iaşi, a însemnat o aducere de mulţumire pentru cei 24 de ani de slujire preoţească de până acum şi o exprimare a disponibilităţii în vestirea şi pe mai departe a evangheliei şi servirea cu fidelitate şi iubire a poporului lui Dumnezeu.

În cadrul sfintei Liturghii din dimineaţa zilei de 10 iulie s-a făcut pomenirea ilustrului preot profesor şi rector Gaspar Bachmeier, trecut la cele veşnice în ziua de 9 iulie 1971, precum şi a celorlalţi profesori decedaţi.

În consfătuirea care a avut loc în cursul aceleiaşi dimineţi, participanţii şi-au împărţit bucuriile şi necazurile ministerului pastoral.

În unanimitate, toţi şi-au exprimat dorinţa pioasă de a celebra jubileul lor de argint în 2004, cu un pelerinaj la Fatima (Portugalia), loc deosebit de cinstire a preacuratei Fecioare Maria, regina apostolilor şi mamă a Bisericii.

Mons. dr. Anton Despinescu