La Institutul Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iaşi, în zilele de 4 şi 5 iunie 2007, s-au întâlnit o parte dintre absolvenţii promoţiei 1947 a Liceului "Costache Negruzzi". Printre aceştia s-a aflat şi pr. Anton Despinescu.
* * *
Începând cu anul şcolar 1939-1940, conducerea Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi şi a Seminarului diecezan (episcopul Mihai Robu şi Mons. Marcu Glaser, de fericită amintire), au decis ca elevii seminarişti, urmând cursurile seminarului, să fie înscrişi totodată la un liceu de stat, Liceul de Aplicaţii, curs fără frecvenţă, cu examene în sesiunea de iarnă şi de vară.
Aşa s-a făcut că, în pofida marilor dificultăţi din Cel de-al Doilea Război Mondial, pentru România, din 1941 până în 1945, 16 seminarişti s-au putut prezenta la sesiunea de bacalaureat, la Liceul "Costache Negruzzi", în iunie 1947. Aceasta a fost prima promoţie bacalaureată din istoria Seminarului diecezan "Sf. Iosif" din Iaşi.
Prin bunăvoinţa Preacucerniciei sale părintele rector Vili Dancă, în zilele de 4 şi 5 iunie a.c., şase dintre cei şapte supravieţuitori ai acestei promoţii, au putut să se întâlnească la Institutul Teologic din Iaşi, pentru a comemora cele şase decenii de la bacalaureatul lor.
Cei şase fericiţi mohicani, octogenari, în ordine alfabetică sunt: Boacă Ioan, tehnician constructor; Kotyliewicz Kasimir, preot; Despinescu Anton, preot şi profesor; Moise Carol, medic; Păuleţ Iosif, economist; Roşu Matei, inginer. Al şaptelea, Ciobanu Petru, profesor, nu a putut veni, din motive de sănătate.
Sfânta Liturghie din 5 iunie, comemorarea sfântului martir Bonifaciu, apostol al Germaniei, a fost oferită ca recunoştinţă providenţei divine, care i-a susţinut pe aniversaţi în perioada celor opt ani de formare seminarială şi în ceilalţi ani care au urmat, pe diferitele căi pe care au putut să se realizeze.
În aceeaşi zi, între orele 11 şi 12, PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă i-au primit, cu deosebită amabilitate, în audienţă, pe aniversaţii care au voit să salute cu tot respectul autoritatea bisericească actuală, felicitând-o pentru realizările de excepţie ale diecezei. Ei şi-au exprimat în acelaşi timp recunoştinţa pentru tot ceea ce dieceza şi seminarul au contribuit la formarea lor, amintindu-şi cu multă veneraţie de cei din trecut.
PS Petru Gherghel le-a oferit ca amintire Cartea sinodală a diecezei, Sapientia, 2005, şi cartea-album Bun venit la Iaşi, tipărită în 2006. Ca încurajare pentru anii viitori, le-a dat şi binecuvântarea arhierească.
De la episcopie, folosindu-se de microbuzul domnului Roca Virgil, aniversaţii au făcut un tur de orizont al oraşului.
Spre seară, s-au deplasat la ferma de la Miroslava a Episcopiei Catolice, de care se leagă amintiri de neuitat ale vieţii seminariale: excursii frecvente, munci de sezon la vie şi livadă, îndeosebi zilele plăcute ale culesului. Multisecularul stejar i-a aşteptat cu aceeaşi bunăvoinţa şi formă solemnă ca altădată, lăsându-se îmbrăţişat de cinci inşi, atât de mare fiindu-i circumferinţa.
Ultimul obiectiv vizitat a fost ferma multifuncţională a seminarului, de la Horpaz, şi frumoasa casă, care este dedicată sfântului Benedict, în capela căreia s-a recitat cu pioşenie sfântul Rozariu.
La cina de rămas bun, după ce am recapitulat cu satisfacţie frumoasa şi reconfortanta întâlnire, ne-am încredinţat aceleiaşi divine providenţe, cu speranţa reîntâlnirii în toamna anului 2009, pentru 70 de ani de la intrarea ca elevi în Seminarul diecezan din Iaşi.
Avanti amici, avanti giovani!
Pr. Anton Despinescu
