La mai mult de două săptămâni de la vizita papei Francisc în Cuba, programată de la 19 la 22 septembrie 2015, Biserica locală promovează pentru astăzi, 30 august 2015, o colectă naţională a milostivirii. Evenimentul se inspiră din motoul călătoriei pontificale, adică "Misionar al milostivirii". Reportajul este de Isabella Piro.

Alimente, îmbrăcăminte, jucării, bani: acestea sunt contribuţiile pe care credincioşii cubanezi pot să le doneze pentru colecta naţională a milostivirii. Iniţiativa, promovată de Conferinţa episcopală locală, se ţine în toate parohiile, comunităţile şi casele misionare din insulă şi ceea ce se va aduna se va da persoanelor mai nevoiaşe. "În zilele care preced vizita papei - scrie într-o notă monseniorul Dionisio García Ibañez, preşedinte al episcopilor cubanezi - este frumos a cere Domnului să avem sentimente de milostivire".

Vizita papei, un eveniment de mântuire

De aici, invitaţia prelatului de a face mici gesturi zilnice de milostivire, cum ar fi "a vizita pe cei bolnavi, a împărtăşi ceea ce avem, a ierta şi a cere iertare, a-i mângâia pe cei care plâng, a iubi mai mult şi mai bine pe aproapele nostru". Totul, încheie prelatul, cu dorinţa ca vizita papei Francisc în Cuba "să constituie un eveniment de mântuire".

În construcţie scena pentru Liturghia papei la Holguín

Între timp, sunt în toi pregătirile şi pe insulă se lucrează la construirea scenei unde papa Francisc va prezida sfânta Liturghie la Holguín, în Piaţa Revoluţiei: este vorba despre o structură foarte simplă, al cărei plan aminteşte de valurile mării care înconjoară Cuba. În faţă va fi situat profilul Fecioare Carităţii del Cobre, o mică statuie de 60 cm salvată din apele Bahía de Nipe în 1612, de trei pescari umili. Pe scenă va fi prezent şi Crucifixul din Biserica parohială "San Jeronimo de la Tunas", în Cuba de est: în mărime naturală, Cristos măsoară 145 pe 170 cm şi atârnă pe o cruce de lemn de cedru care depăşeşte doi metri. Va fi pentru prima dată, în 74 de ani, când acest Crucifix va părăsi Biserica parohială de apartenenţă pentru a fi expusă în aer liber.

Havana, prima etapă a Pontifului în insulă

De amintit că pontiful va pleca spre Havana în dimineaţa zilei de 19 septembrie; ziua următoare va prezida sfânta Liturghie în Piaţa Revoluţiei, apoi va întâlni instituţiile locale. După-amiază, este prevăzută celebrarea vesperelor cu preoţii, călugării şi seminariştii în catedrala oraşului şi apoi întâlnirea cu tinerii. Luni, 21 septembrie, papa Francisc va zbura la Holguín unde va prezida sfânta Liturghie, în timp ce după-amiază va merge la Santiago: aici îi va întâlni pe episcopi şi apoi, seara, se va ruga în sanctuarul Fecioarei Carităţii del Cobre.

Din Cuba în Statele Unite

În acelaşi loc, la 22 septembrie papa Francisc va prezida sfânta Liturghie, urmată de o întâlnire cu familiile în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" şi de o binecuvântare asupra oraşului. În sfârşit, pontiful va pleca spre Statele Unite, unde va merge la Washington, New York şi Philadelphia, pentru Întâlnirea mondială a familiilor. Călătoria apostolică internaţională, a zecea a Papei Bergoglio, se va încheia la 28 septembrie.

(După Radio Vaticana, 30 august 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu