Congregaţia "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe" o venerează la 12 noiembrie cu vie afecţiunea pe sfânta Fecioară Maria, patroana principală a familiei guanelliene, cu dulcele nume de Maică a Divinei Providenţe.

Sărbătoarea de anul acesta a început la Casa Providenţei din Iaşi cu o procesiune în care a fost dusă statuia Mamei noastre cereşti spre Casa "Sfântul Iosif", tot din Iaşi. Prin sfânta Liturghie solemnă, cântece şi momentul fratern am dorit să exprimăm dorinţa noastră de a-i mulţumi celei care ne este Mamă şi soră în drumul nostru de fiecare zi spre Paradis.

Sărbătoarea a continuat a doua zi, duminică, 13 noiembrie 2011, în catedrala "Adormirea Maicii Domnului", deoarece în inima Diecezei de Iaşi am dorit să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darul ridicării la cinstea altarelor a sfântului Alois Guanella, părintele fondator al congregaţiei noastre. Tonul solemn al sărbătorii a fost dat de prezenţa Preasfinţitului Petru Gherghel care a prezidat sfânta Liturghie.

Tuturor celor care s-au unit cu bucuria noastră, participând fizic sau spiritual, le mulţumim din suflet şi cerem lui Dumnezeu, prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria, Maica Divinei Providenţe, şi a sfântului Alois Guanella, harul de a face binele în viaţă cu iubire, deoarece "atunci când o persoană are o dorinţă arzătoare de a face binele, înfrânge orice barieră", spunea părintele nostru fondator.

Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe din Iaşi

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
- 13 noiembrie: Iaşi: Zile de sărbătoare pentru Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe (II)
- 13 noiembrie: Iaşi: Zile de sărbătoare pentru Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe (I)
- 12 noiembrie: Iaşi: Zile de sărbătoare pentru Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe

Conținut extern de la Google Acest furnizor extern nu poate fi încărcat direct pe ERCIS.

*

Conținut extern de la Google Acest furnizor extern nu poate fi încărcat direct pe ERCIS.

*

Conținut extern de la Google Acest furnizor extern nu poate fi încărcat direct pe ERCIS.