Iaşi: Un "da" reînnoit lui Dumnezeu în faţa Bisericii

În capela Căminului de Bătrâni "Casa «Sf. Iosif»" din Iaşi a avut loc reînnoirea voturilor a 12 surori din Congregaţia "Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe", în ziua de 6 ianuarie 2012.

Reînnoirea voturilor este un moment special pentru a lua noi forţe în drumul de dăruire lui Dumnezeu şi aproapelui. Aşa a fost pentru cele 12 surori care cu această ocazie s-au bucurat să aibă în mijlocul lor pe sora Maria Antonietta Ripamonti, consilieră generală, care a sărbătorit 25 de ani de viaţă călugărească.

Împreună cu părintele Iosif Dorcu, au fost organizate trei zile de formare, în care am fost invitate să privim la modele precum sfânta Fecioară Maria, sfântul Ioan Evanghelistul şi sfântul Alois Guanella, fondatorul nostru.

Sărbătoarea a fost centrată pe sfânta Liturghie la care au concelebrat pr. Iosif Dorcu, pr. Daniel-Nicu Butacu şi pr. Valeriano Giacomelli, urmată de prânzul fratern şi un moment de recreaţie organizat de surorile şi tinerele de la Casa Providenţei.

Asemenea magilor, şi pe noi ne-a condus spre Dumnezeu în aceste zile de bucurie o frază a sfântului Alois Guanella care spunea: "Aşa cum steaua a strălucit asupra sfinţilor magi, la fel asupra orizontului meu Dumnezeu a făcut să strălucească chemarea sa divină".

Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe din Iaşi

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6 ianuarie: Iaşi: Reînnoirea voturilor a 12 surori din Congregaţia ”Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe”