La Centrul Cultural "Xaverianum" din Iaşi a avut loc sâmbătă, 20 octombrie 2007, prima întâlnire a grupului "Credinţă şi lumină", un grup din care fac parte persoane cu dizabilităţi fizice sau mentale, părinţi şi câţiva voluntari. Este prima întâlnire de acest gen care se organizează în Iaşi, urmând ca lunar membrii grupului să se întâlnească cel puţin o dată. Iniţiativa a venit din partea unor tineri, care au lucrat în vacanţa de vară în Franţa şi Germania cu persoane care aveau dizabilităţi fizice şi mentale.
La întâlnirea de sâmbătă au luat parte câţiva părinţi, care şi-au însoţit copiii ce prezentau handicap fizic sau mental. Au mai fost prezenţi tineri voluntari (studenţi în Iaşi), Mircea Oltean, responsabil naţional al comunităţii "Credinţă şi lumină", însoţit de un grup de tineri din Cluj, unde comunitatea exista deja de 16 ani. Aceasta prima întâlnire a fost condusă de cei din Cluj, care au povestit despre experienţa lor în cadrul grupului.
Mircea Oltean a făcut un mic istoric al organizaţiei "Credinţă şi lumină", a povestit ce înseamnă această comunitate. În centrul fiecărei comunităţi "Credinţă şi lumină" se află persoane cu handicap mental mai mult sau mai puţin grav. În jurul lor sunt familiile şi prietenii lor, în special tinerii voluntari. "Credinţă şi lumină" poate avea diferite iniţiative: tabere de vacanţă, excursii, pelerinaje, sesiuni de formare, reculegeri, spectacole, serbări, activităţi de lucru manual, activităţi distractiv-formative. O comunitate "Credinţă şi lumină" se întâlneşte în mod regulat pentru a trăi împreuna momente de împărtăşire, de sărbătoare, de rugăciune".
Gilberta Hobincu şi Ştefan Medveş, studenţi la Facultatea de Litere, respectiv Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, lucrează încă de anul trecut la realizarea grupului "Credinţă şi lumină" şi în Iaşi. Plecaţi în vară în Franţa şi Germania pentru a lucra cu persoane care aveau handicap fizic sau mental, ei s-au întors în aceasta toamnă pentru a materializa dorinţa de a avea şi la Iaşi un grup unde persoanele cu handicap să se întâlnească, să întărească relaţii de prietenie între ei, să vorbească, să cânte, să se joace.
• Cum v-a venit ideea realizării grupului "Credinţă şi lumină"?
Gilberta: Totul a pornit de la o carte pe care am citit-o în Franţa, la Arche. Iniţial nici nu ştiam de existenţa grupului "Credinţă şi lumină". Am aflat târziu de la Mircea Oltean, responsabilul naţional cu acest grup. Cum spuneam, totul a pornit de la o carte, scrisă de Jean Vanier: "La source des larmes" ("Izvorul lacrimilor"). Mi-a plăcut mult şi m-am hotărât să o traduc. Mai întâi am trimis câteva emailuri unor persoane pentru a afla dacă nu cumva este deja tradusă. După vreo şase luni am primit un răspuns de la Mircea, care mi-a spus că nu avem nimic tradus de Jean Vanier în România şi că ar fi foarte frumos dacă am avea cartea tradusă şi în limba română. Trei luni mai târziu am mai primit un email, tot de la Mircea Oltean, care mi-a propus să înfiinţez un grup "Credinţă şi lumină" şi la Iaşi, deoarece nu există nici un grup special format pentru persoanele cu dizabilităţi.
Următorul pas a fost cooptarea lui Ştefan, la sfatul pr. Henryk Urban, SJ, de a începe activitatea împreună cu un băiat. Şi am început încet, încet sa ne mobilizăm pentru a realiza acest grup.
• Ce anume din cartea "Izvorul lacrimilor" te-a atras aşa de mult încât să-ţi doreşti s-o traduci?
Gilberta: Chemarea mea pentru persoanele cu handicap a venit şi din această carte. Există la un moment dat un pasaj cu o samariteană la fântână, căreia Isus ii spune: "Dă-mi să beau". Jean Vanier menţiona că această replică este de fapt nevoia lui Isus de a fi iubit de această femeie. "Dă-mi să beau" este de fapt: "Am nevoie de tine". Domnul avea nevoie de mine.
• Aţi primit propunerea de a înfiinţa un grup la Iaşi. Care au fost primii paşi spre realizarea acestei comunităţi?
Ştefan: Iniţial nu ştiam ce înseamnă acest grup, nici cum se desfăşoară activităţile. Am participat la o întâlnire a comunităţii "Credinţă şi lumină" la Cluj, unde am avut posibilitatea să aflam mai multe. A fost frumos. Ne-am întâlnit cu persoane care aveau dizabilităţi şi care participau la cântece, jocuri de tot felul, rugăciuni. Atunci am discutat cu responsabilul naţional despre cum am putea face aceste lucruri şi noi, în Iaşi. Când ne-am întors din Cluj, cu ajutorul unor prieteni care mai cunoşteau familii în care se aflau persoane cu dizabilităţi, am început să facem vizite la ele acasă şi să povestim despre ceea ce vrem noi să facem.
• Aţi fost voluntari în Franţa şi Germania, unde aţi lucrat cu persoane cu handicap. Cum sunt priviţi cei cu dizabilităţi acolo şi cum sunt priviţi aici în România?
Ştefan: Faptul că în Franţa, Germania şi în alte tari există locuri de parcare special pentru cei cu dizabilităţi, şi oamenii respectă acest lucru, arată un respect şi acceptare faţă de ei. Legislaţia în străinătate e făcută în aşa fel încât să-i ajute şi să le uşureze într-un fel situaţia. La restaurante nu-ţi este ruşine să ieşi cu o persoană cu dizabilităţi gândindu-te că cineva s-ar putea uita insistent la felul cum mănâncă sau felul cum arată.
Gilberta: Cu toate acestea, nici acolo nu poţi spune că există familii model. Sunt unii copii care nu vor să se mai întoarcă acasă de la întâlniri pentru că simt că acasă nu sunt iubiţi. Nu sunt acceptaţi.
Surprinzător, am întâlnit aici în Iaşi o familie extraordinară care avea doi copii cu handicap şi m-a impresionat foarte mult mama care a spus că mulţi o compătimesc şi-i zic: "Vai, sărmana de ea, are doi copii cu handicap". Însă pentru ea, copii sunt un dar de la Dumnezeu şi ne-a spus că nu are cuvinte să-i mulţumească Domnului pentru acest mare dar.
Jean Vanier spunea că persoanele cu dizabilităţi sunt "sfinţi care trebuie conduşi la Domnul".
• Când aţi fost în vizita la persoanele cu dizabilităţi, care a fost atitudinea părinţilor faţă de ideea de a forma acest grup?
Gilberta: Am simţit o reticenţă din partea părinţilor. Ei se gândeau şi ne întrebau dacă este vorba de fonduri din străinătate pentru copiii lor. Pentru toţi e ceva nou. "Credinţă şi lumină" merge pe un altfel de sprijin: un sprijin moral care se bazează pe atenţia individuală. În această comunitate jocurile, cântecele, mima au întâietate, ceea ce pentru părinţi nu e foarte confortabil deocamdată. Însă aceste activităţi sunt pentru cei cu dizabilităţi, ei care sunt centrul. Era o mama la întâlnire, care spunea că ea nu poate să facă ce făceam noi: mişcarea şi ridicarea mâinilor, cântatul, jocurile. Atunci mi-am dat seama că trebuie să luăm lucrurile uşor şi că va veni timpul când mamele vor fi poate mai jucăuşe ca noi voluntarii.
• În ce fel i-ar putea ajuta pe cei cu dizabilităţi prezenţa părinţilor la întâlniri?
Ştefan: Părinţii pot ajunge să-şi cunoască mai bine copiii prin participarea la întâlniri. Pot schimba opinii cu ceilalţi părinţi. Pot experimenta poate ceva nou. Pot, bineînţeles, să realizeze că, de fapt, povara văzută de alţii e un mare dar primit de la Domnul.
• Cum ar trebui să fie un voluntar pentru ca persoanele cu dizabilităţi să se simtă bine cu ei şi invers?
Ştefan: În primul rând voluntarii nu ar trebui să aibă teama de a lucra cu ei. Persoanele cu handicap te învaţă cum să te porţi cu ele.
Gilberta: Eu personal mă apropii încet. Nu mă forţez. Îmi las timp mie să mă obişnuiesc cu persoana. O să avem întâlniri cu voluntarii în care o să precizam că nu trebuie să-i îmbrăţişăm din prima, de exemplu, dacă tu nu simţi că poţi face acest lucru.
Ştefan: Dacă nu cunoşti persoana, nu te poţi apropia de ea. Lasă-i timp să te cunoască şi ia-ţi timp să o cunoşti. Trebuie să te laşi iubit şi să iubeşti sincer la rândul tău.
Gilberta: Eu niciodată nu m-am simţit atât de iubită cum m-au iubit ei. Oamenii cu dizabilităţi. Nu trebuia să am o calitate, să fiu într-un anume fel. Mă iubeau aşa cum eram.
Iulia Benchea
* * *
Fundaţia "Credinţă şi lumină" din România este o organizaţie nonguvernamentală, apolitică, nonprofit, având ca scop integrarea în societate şi în biserică a persoanelor cu handicap mental şi a familiilor lor. În România, "Credinţă şi lumină" există din 1990.
www.credintasilumina.org este situl unde se pot găsi mai multe informaţii despre organizaţie, despre misiune şi activităţi, despre cum poţi face parte din comunitate, despre cum poţi fi voluntar etc.
