"Iubiţi fraţi şi surori, fiecare dintre noi «este o misiune pe pământ». Suntem aici pentru a mărturisi, a binecuvânta, a mângâia, a ridica, a transmite frumuseţea lui Isus. Curaj, el aşteaptă mult de la tine!" - acestea cuvinte rostite de papa Francisc în Ziua Mondială a Misiunilor se potrivesc foarte bine momentelor petrecute în cadrul sfintei Liturghii solemne din Ziua Mondială a Misiunilor de la Iaşi. Aici, credincioşii diecezei, prin intenţiile aduse în catedrală, au fost uniţi cu episcopul în rugăciune pentru convertirea lumii, iar alături de rugăciunea lor, trei seminarişti au primit mandatul misionar pentru a merge în Coasta de Fildeş şi Kenya.
Duminică, 20 octombrie, Dieceza de Iaşi a avut mai multe motive de bucurie în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină". Primul motiv este acela că Luna misionară extraordinară şi-a atins punctul culminant sărbătorind Ziua Mondială a Misiunilor prin celebrarea sfintei Liturghii solemne de la ora 11.00, alături de episcopul Diecezei de Iaşi, Preasfinţitul Iosif Păuleţ. La predică, i-a invitat pe toţi să se pregătească, dar şi să înţeleagă bine ce înseamnă venirea lui Cristos, rugându-se şi împlinind tot ceea ce este drept pentru aproapele, angajându-se în opera de evanghelizare.
Pe lângă bucuria de a ne întâlni în rugăciune, fericirea a fost întregită de răspunsul afirmativ al celor trei studenţi ai Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi la chemarea de a fi misionari. Aceştia, Alexandru Albu, Alexandru Robu şi Mihai Chichiriţă, au primit mandatul misionar urmând să plece în Kenya şi Coasta de Fildeş unde vor face cunoscută Evanghelia. Preasfinţitul Iosif le-a spus: "Dieceza noastră de Iaşi vă trimite în misiunile noastre din Coasta de Fildeş şi Kenya, în opera de evanghelizare şi promovare umană, mai ales în favoarea celor săraci, spre lauda şi gloria lui Dumnezeu". A continuat: "Fraţilor şi surorilor, ne rugăm pentru ca ei să nu se descurajeze în dificultăţi, ci, conduşi de Cuvântul lui Dumnezeu, să fie speranţă pentru toţi". Celor trei seminarişti le-au fost încredinţate Evanghelia şi crucea misionară ca să le fie lumină şi călăuză, însoţitor şi încurajare în drumul activităţii misionare.
După sfânta Împărtăşanie a urmat binecuvântarea tuturor intenţiilor de rugăciune ale credincioşilor, intenţii care au fost aşezate în faţa altarului reunite pe cele 10 decanate ce formează Dieceza de Iaşi. Preasfinţitul Păuleţ Iosif a rostit în rugăciunea finală de binecuvântare următoarele cuvinte: "Te rugăm binecuvântează aceste rugăciuni ale slujitorilor tăi. Fă ca angajamentul lor reînnoit faţă de rugăciune şi fapte bune săvârşite din credinţă, să continue pe parcursul întregii vieţi, aducând roade bogate în viaţa lor şi a Bisericii".
La sfânta Liturghie au participat Preasfinţitul Iosif Păuleţ - episcopul diecezei şi celebrantul principal al sfintei Liturghii; Preasfinţitul Petru Gherghel - episcop emerit; pr. Florin-Petru Sescu - responsabil cu Centrul Misionar Diecezan; Mons. Benone Farcaş - rectorul Seminarului; pr. Eduard Soare - vicerector; pr. Imbrişcă Ionuţ şi pr. Ciprian Piser - formatori şi pr. Iulian Tancău.
În finalul sfintei Liturghii, pr. Florin-Petru Sescu, responsabilul Oficiului pentru Misiuni, a adresat un gând de mulţumire tuturor celor implicaţi în activitatea misionară: episcopului Iosif Păuleţ şi predecesorului său, episcopul emerit Petru Gherghel, preoţilor de la Seminar care îi pregătesc pe seminarişti, preoţilor predecesori în fruntea Centrului Misionar Diecezan, misionarilor din Kenya - pr. Claudiu Iştoc şi pr. Cezar Chelaru-Dămoc, misionarilor din Coasta de Fildeş - pr. Alexandru Percu şi pr. Cosmin Cimpoeşu, misionarilor din Panama - pr. Bartolomeu Blaj şi Roberto Vacaru.
Tot în cuvântul de final a mulţumit tuturor celor care susţin activitatea misionară atât material, prin donaţiile oferite pentru cei săraci, cât şi spiritual, amintind de persoanele care se roagă zilnic pentru misiuni. Părintele Florin a încheiat spunând: "Pentru că nu întotdeauna am posibilitatea să vă mulţumesc, vreau să vă spun din toată inima: Mulţumesc şi bunul Dumnezeu să vă răsplătească!"
Alexandra Butnaru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20 octombrie: Iaşi: Sfânta Liturghie, intenţii şi mandat misionar în Ziua Mondială a Misiunilor
* * *
A 93-a Zi Mondială a Misiunilor în Dieceza de Iaşi
