Duminică, 20 octombrie 2019, a fost sărbătorită cea de-a 93-a Zi Mondială a Misiunilor. În cadrul Diecezei de Iaşi au avut loc mai multe momente de celebrare şi rugăciune cu privire la această zi deosebită. Am putea spune că Dieceza de Iaşi a fost în sintonie cu mesajul Sfântului Părinte Francisc. El spunea în cadrul sfintei Liturghii din această duminică: "A urca şi a coborî: aşadar, creştinul este mereu în mişcare".
Într-adevăr, creştinii din Dieceza de Iaşi au fost într-o continuă mişcare în această lună misionară extraordinară cerută de Sfântul Părinte. În multe parohii s-a rostit rozariul misionar, s-au celebrat momente de adoraţie şi veghe misionară, iar în ziua de duminică, Ziua Mondială a Misiunilor, toate parohiile au amintit de importanţa activităţii misionare şi de necesitatea de a ne implica cu toţii în susţinerea ei prin rugăciune şi oferta personală. Mai mult, colecta acestei duminici din toate parohiile diecezei va fi oferită către Operele Pontificale din România, care se va ocupa în mod direct de trimiterea lor la Roma în Fondul Universal al Solidarităţii.
În mod concret, Centrul Misionar Diecezan din Iaşi a pregătit Ziua Mondială a Misiunilor, prin vizite şi celebrări în cadrul parohiilor şi a celor două seminarii aparţinând Episcopiei de Iaşi, cel din Bacău şi cel din Iaşi. Au avut loc momente de cunoaştere şi informare, dar şi momente de rugăciune.
Vineri, 18 octombrie, în cadrul Seminarului "Sfântul Iosif" din Bacău, seminariştii au avut parte de o seară misionară. Le-au fost împărtăşite aspectele importante ale mesajului Sfântului Părinte cu privire la Ziua Mondială a Misiunilor şi la Luna misionară extraordinară. Privind la activitatea misionarilor din Dieceza de Iaşi au fost încurajaţi nu numai să-i susţină cu rugăciunea şi generozitatea lor, ci şi să-şi arate disponibilitatea de a trăi ca misionari în fiecare zi, vestind evanghelia prin cuvinte şi fapte, şi cine ştie, peste ani, să devină chiar misionari "ad gentes". Bineînţeles, totul s-a încheiat cu o oră de adoraţie pentru misiune şi pentru misionari.
Sâmbătă, 19 octombrie, ajunul Zilei Mondiale a Misiunilor, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" a avut loc o adoraţie euharistică cu tematică misionară. Toţi cei prezenţi, îngenunchiaţi înaintea lui Cristos, au invocat lumina şi harul Duhului Sfânt asupra lor şi asupra tuturor misionarilor care, cu bucurie şi multă jertfă, duc tuturor vestea bună, darul vieţii veşnice primit la Botez. Adoraţia a amintit tuturor de datoria primită la Botez aceea de a crede şi a urma pe Cristos, precum şi de a-l face tuturor cunoscut. Toţi cei prezenţi s-au rugat şi au cerut binecuvântarea lui Dumnezeu pentru misiuni şi misionari, la care au adăugat şi intenţiile de rugăciune ale credincioşilor din întreaga dieceză, reunite în faţa altarului.
Ziua a fost deschisă prin celebrarea sfintei Liturghii la ora 8.00 în catedrala din Iaşi, Liturghie ce a fost transmisă şi direct pe calea undelor de către Radio Iaşi. Amintind de importanţa activităţii misionare şi de misiunea fiecăruia dintre noi, la predică s-a insistat pe importanţa rugăciunii în reuşita activităţii misionare şi în formarea şi convertire oamenilor. Statornicia, perseverenţa este o altă cheie a succesului şi nu în ultimul rând, credinţa care dă înţelesul corect a toate, aşa cum spune Sfântul Părinte.
Sărbătoarea a continuat cu sfânta Liturghie solemnă de la ora 11.00, celebrată de Preasfinţitul Iosif Păuleţ în catedrala din Iaşi. La acest moment de sărbătoare, pe lângă lecturile citite de tinerii seminarişti care vor merge în misiune, predica rostită de episcopul diecezei şi Rugăciunea credincioşilor citită de voluntarii Centrului Misionar Diecezani îmbrăcaţi în haine tradiţionale africane, două momente importante au venit să dea culoare şi însemnătate zilei: primul este mandatul misionar încredinţat tinerilor seminarişti, trei la număr - Alexandru Albu, Alexandru Robu şi Mihai Chichiriţă, din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi, şi aşezarea în faţa altarului a tuturor intenţiilor de rugăciune a credincioşilor diecezei noastre, organizate pe decanate. La finalul sfintei Liturghii, Episcopul Păuleţ s-a rugat pentru intenţii şi pentru cei care le-au trimis, ca toţi să se apropie tot mai mult de Dumnezeu şi să dea mărturie despre el.
Ziua a fost încheiată cu o întâlnire pe temă misionară desfăşurată în Aula Magna a Seminarului Mare. Mons. Benone Farcaş, rectorul seminarului, a deschis întâlnirea şi a vorbit despre valoarea misiunii ca despre unul din pilonii ce stau la baza unui edificiu stabil al Bisericii. A urmat vizionarea unui material video pregătit de "Missio Italia" cu privire la Luna Misionară Extraordinară (vezi final articol).
Întâlnirea a continuat cu mărturia seminariştilor care au făcut experienţa misionară în Kenya şi Coasta de Fildeş şi care a venit să întărească materialul vizionat. Au dat mărturie: Adrian Talaz, Anton Bârlescu, Iulian Cochior, Iosif Fechet şi Cristian David. Spre final cei care urmează să plece în misiuni şi au primit mandatul misionar au împărtăşit din emoţiile lor. După o scurtă prezentare din partea Centrului Misionar Diecezan cu privire la Ziua Mondială a Misiunilor şi tema propusă de Sfântul Părinte, seara s-a încheiat cu o adoraţia euharistică în capela seminarului.
Până în finalul lunii vor mai fi câteva momente, printre care amintim adoraţia misionară care va avea loc în după-amiaza zilei de 27 octombrie în Parohia "Inima Neprihănită a Mariei" din Roman.
În numele Centrul Misionar Diecezan Iaşi şi al tuturor misionarilor le mulţumim tuturor oamenilor care în această perioadă s-au rugat şi continuă să se roage pentru misiuni şi misionari. Tuturor celor care s-au implicat în activitatea "Misionari prin gesturi şi cuvinte" le dorim ca toţi cei pentru care s-au rugat să fie ajutaţi de Dumnezeu. Toate momentele frumoase, toate gesturile şi toată generozitatea oamenilor o încredinţăm Sfinte Fecioare Maria, ea să mijlocească răsplată pentru toţi.
Vă mulţumim!
Pr. Florin-Petru Sescu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
* * *
Material video pregătit de "Missio Italia" cu privire la Luna Misionară Extraordinară: 20 octombrie: A 93-a Zi Mondială a Misiunilor în Dieceza de Iaşi

