Centrul de Cercetare Ecumenică şi de Dialog Interreligios "Pax et unitas" din Roman (CCEDIPU), Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii "Ovidius" din Constanţa şi Departamentul de Cercetare al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Iaşi au organizat, în ziua de 24 noiembrie 2009, la Centrul de Cercetare al Universităţii "Al.I. Cuza" din Iaşi, sesiunea ştiinţifică ecumenică "7-9 mai 1999-2009 - 10 ani de speranţă".

Deschiderea a fost făcut de prof. univ. dr. pr. Iosif Bisoc, OFMConv., director al CCEDIPU.

Au conferenţiat profesori de la cele două facultăţi, precum şi pr. dr. Mario Querini, OFMCap., responsabil al Centrului de Spiritualitate Franciscană şi Activitate Ecumenică "Domus Mariae" din Oneşti.

Prof. univ. dr. pr. Vasile Nechita, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea "Ovidius" Constanţa, a subliniat, din doctrina Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, atitudinea de promotor smerit al ecumenismului, prin depăşirea ecumenismului diplomatic şi promovarea ecumenismului viu, al speranţei. Profesorii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă (Adrian Neculcea, Vasile Citirigă, Nicolae Dorneanu, Ioan Dură, Constantin Ciobanu) şi-au concentrat discursul în jurul aceleiaşi probleme actuale a ecumenismului activ. A fost făcută invitaţia continuării acestor iniţiative universitare, propunându-se o următoare întâlnire la Constanţa.

Prof. univ. dr. pr. Iosif Bisoc a dezvoltat o temă de cercetare despre vocaţia ecumenică a Sfântului Părinte, insistând asupra darului bunului Dumnezeu făcut omenirii. Discursul planetar ecumenic al papei Ioan Paul al II-lea a fost trăsătura ontologică a suveranului pontif, model de ascultare, asemenea sfintei fecioare Maria.

Prof. univ. dr. pr. Emil Dumea a prezentat o temă istorică despre activitatea Sfântului Părinte, subliniind firescul evenimentelor în derularea lor spre căderea cortinei de fier. Astfel, l-a identificat pe Ioan Paul al II-lea cu "necesitatea istorică" a secolului trecut.

Prof. univ. dr. pr. Iosif Enăşoae a vorbit despre importanţa acceptării întru ascultare creştină a hotărârilor ecumenice care sunt luate de către conducerile bisericilor surori. Nouă, credincioşilor umili, revenindu-ne gestul oferirii simbolice a suferinţei personale pentru unitatea Bisericii.

Departamentul de Cercetare al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică şi-a concentrat prezentarea pe punctele nr. 98 şi 99 din scrisoarea enciclică "Ut unum sint" a papei Ioan Paul al II-lea, referitoare la angajarea ecumenică. A fost identificat în persoana episcopului martir Anton Durcovici "semnul tot mai luminos de speranţă şi de încurajare" pe care l-a avut România, ca o prefigurare de acum 70 de ani a vizitei Sfântului Părinte în ţara noastră.

Departamentul de Cercetare
al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică