Comunitatea surorilor din Congregatio Jesu, din Iaşi, cele care au grijă de fetele din Centrul de Plasament "Sfântul Iosif", au sărbătorit marţi, 30 ianuarie 2018, memoria fondatoarei, venerabila Mary Ward. Sărbătoarea a început cu o sfântă Liturghie prezidată de Preasfinţitul Petru Gherghel, concelebrând alţi nouă preoţi.
La celebrare au luat parte persoanele consacrate, voluntarii, personalul Centrului Diecezan Caritas Iaşi, binefăcătorii şi alţi credincioşi. Corul a fost format din surori, beneficiarele centrului, două voluntare şi trei seminarişti.
În cadrul predicii, episcopul de Iaşi a vorbit despre demnitatea femeii, citându-l pe papa Ioan Paul al II-lea, dând ca exemplu scrisoarea apostolică Mulieris dignitatem. El a mai subliniat chemarea la iubire, care este însăşi Cristos, iar Mary Ward a răspuns acestei chemări slujindu-i pe cei săraci. Ea a slujit şi a luptat până la moarte cu o încredere deplină în iubirea lui Dumnezeu, împlinind voinţa lui chiar şi atunci când nu a fost înţeleasă de către oamenii Bisericii şi a rămas statornică în ceasurile grele de persecuţie şi în dificultăţi. Episcopul a mai subliniat că Maria Ward şi-a orientat mereu viaţa către Isus, care a fost primul şi ultimul ei cuvânt. Atât ea cât şi colaboratoarele ei au avut încredere deplină în iubirea lui Dumnezeu, iar în timpurile grele surorile din România au ştiut să rămână statornice şi să ducă mai de parte spiritul ei de dăruire şi slujire.
Episcopul a spus că o putem compara pe Mary Ward cu un copac, care avea puţine frunze si roade pe când era pe patul de moarte, deoarece erau puţine colaboratoare în jurul ei, însă le-a încurajat să rămână statornice şi să facă în toate voinţa lui Dumnezeu. După moartea ei şi până astăzi, în urma suferinţei o nouă viaţă a luat naştere, iar copacul a înfrunzit şi a dat roade datorită perseverenţei şi credinţei pe care a lăsat-o drept moştenire colaboratoarelor ei. Odată ce a trecut seceta au apărut noi ramuri, deoarece surorile trăiesc moştenirea lăsată de Mary Ward. Astăzi surorile sunt prezente în întreaga lume, în cele două ramuri: Surorile de Loreto şi Congregatio Jesu. La sfârşitul Liturghiei s-a amintit, că în fiecare an în luna ianuarie, în comunităţile congregaţiei, se celebrează "Săptămâna Mary Ward" între 23 ianuarie, ziua naşterii ei pe pământ (1585), şi 30 ianuarie, ziua ei de naştere pentru cer (1645).
Sărbătoarea a continuat cu o agapă frăţească unde au participat toţi cei prezenţi la Liturghie şi ne-am bucurat împreună de acest moment de har.
Mulţumim din suflet celor care au fost prezenţi la sărbătoare şi bunului Dumnezeu, pentru iubirea nemărginită pe care a revărsat-o asupra comunităţii şi asupra Congregatio Jesu în această zi de sărbătoare, iar venerabila Mary Ward să ne binecuvânteze cu harurile şi darurile ei.
"Slujeşte lui Dumnezeu cu iubire mare şi libertate interioară..." (Mary Ward)
Sr. Bernarda Frâncu, CJ
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 30 ianuarie: Iaşi: Sărbătoarea fondatoarei Congregatio Jesu, Mary Ward
